De curand s-au implinit 50 de ani de la primul spectacol prezentat pe scena de la „Fantasio”, prilej pentru actualii si fostii actori sa-si aminteasca vremurile trecute si sa treaca in revista etapele ascensiunii Teatrului National Constanta. Pe o scena presarata de amintiri, o scena in care se aud inca ecourile „Escalei la Constanta”, prima piesa montata aici, noua generatie de actori continua sa incante publicul. Trecutul si prezentul traiesc aici in armonie deplina.
Inceputurile de la „Fantasio” au fost modeste, timide si totusi sigure pentru ca astazi sa putem privi in urma cu mandrie si admiratie. Cortina s-a ridicat pentru prima oara in anul 1956, cu spectacolul de estrada „Escala la Constanta”, in regia lui Ion Drugan. Muzica era semnata de Aurel Manolache, dirijorul orchestrei, inima teatrului si directorul lui pentru un timp indelungat. Cand spui „Fantasio”, spui Jean Constantin, Mihai Maximilian, fratii Manolache, Mariana Cerconi, Margareta Paslaru, Corina Chiriac, Sasa Georgescu, Cornel Patrichi, Dan Spataru, Milidi Tataru, Emil Sasu, Radu Alexandru si multi altii – nume sonore care au contribuit la formarea primei institutii de cultura de la malul marii.
Remember „Fantasio”
Existenta teatrului constantean nu a fost deloc una linistita. In urma cu aproximativ trei ani, mai precis in august 2004, o asa-zisa problema de management descoperita de autoritatile locale in activitatea institutiei a facut ca numele „Fantasio” sa paleasca treptat, pana in momentul in care nu s-a mai auzit deloc. Nu a existat nicio solutie care sa remedieze aceste probleme financiare, in afara dizolvarii Teatrului „Fantasio”, unirii lui cu „Oleg Danovski” si nasterii Teatrului National Constanta. In urma acestei decizii, 17 instrumentisti ai Orchestrei de Estrada au ramas someri. In frunte cu dirijorul lor, Dumitru Lupu, au pichetat sediul teatrului pentru a trage un semnal de alarma asupra situatiei in care se afla institutiile de cultura. Si actorii au avut de suferit, multi dintre ei trezindu-se, peste noapte, fara locuri de munca, iar majoritatea balerinelor au fost date afara din locuintele de serviciu. Dumitru Lupu declara, la acel moment, ca este stupefiat de cinismul cu care au fost tratati membrii fostului „Fantasio”.
Pasarea Phoenix
S-a trecut si peste acest moment extraordinar de dificil. Echipa a fost reunita insa, de aceasta data, sub o noua titulatura – Teatrul National Constanta, in care a fost inclusa Compania „Fantasio”. Adevarul de necontestat este ca „Fantasio” a fost teatru national din prima zi, incepand cu primul spectacol, pentru ca, asa cum spune directorul companiei, Mirela Pana, „a beneficiat de cel mai puternic repertoriu, lucru confirmat si recunoscut prin turneele sale”. Acelasi succes il are si acum. Exemple sunt „Dulceamar” sau „Satra”, spectacole de referinta din repertoriul Teatrului National – Compania „Fantasio”. Anul 2006 este cel mai bun exemplu care confirma ca teatrul a renascut din propria-i cenusa.
Avalansa de spectacole
Vom trece in revista doar cateva dintre cele mai importante piese jucate pe scena de la „Fantasio”. Una dintre cele mai recente este „Inimi cicatrizate”, care a deschis in luna octombrie stagiunea 2006-2007. Textul apartine lui Max Blecher, scriitor avangardist al perioadei interbelice. Regia a fost semnata de Radu Afrim, castigator, in 2005, al Premiului Uniter. Costumele si decorul sunt create de Alina Herescu. Piesa vorbeste despre dramele existentiale prin care trec bolnavii de TBC osos. Este o realitate crunta redata prin prisma suferintei proprii a autorului. Trecut in nefiinta inainte de a implini 29 de ani din cauza acestei boli, Max Blecher a scris romanul pe patul unui sanatoriu. Aici se petrece, de altfel, si actiunea piesei. Actiunea se petrece in jurul anilor '30, intr-un sanatoriu din Franta. Nu vorbim despre o piesa monotona care prezinta boala in sine, ci despre o piesa sensibila, legata de subiectul singuratatii, de nevoia de a avea pe cineva alaturi, o drama despre dragostea imposibila, despre necesitatea de a comunica din perspectiva handicapului.
21 de noi talente
Una dintre prioritatile conducerii Nationalului constantean se refera la promovarea accentuata a tinerilor, astfel ca distributia din „Inimi cicatrizate” cuprinde 21 de actori aflati la inceput de drum. Piesa este plina de „emotii”… „trist de spectaculoasa”, dupa cum declara regizorul Radu Afrim. Exista aici descrieri impresionante pe care, in mod normal, teatrul nu ar putea sa le transpuna, insa in „Inimi cicatrizate” s-a reusit imposibilul: s-a introdus pe scena descrierea ce tine pur de literatura prin intermediul decorurilor si al minunatilor actori.
Prima oara in Europa
Finalul stagiunii anterioare a fost apoteotic. „Spalam copilul sau facem altul?” de Christopher Durang a fost prezentat, in premiera europeana, pe scena de la Constanta. De succesul piesei s-a ocupat regizorul american Vincent Masterpaul, sosit la National special pentru aceasta piesa. Subiectul tratat, amestec ciudat intre absurd si realitate, este unul ce se va mentine pururi in actualitate: relatia tensionata dintre copii si parinti, mai ales in contextul dezvoltarii permanente a erei informationale. Este vorba despre parintii care nu au nicio responsabilitate fata de copii. Protagonista da nastere unui baietel, dar, pentru ca mereu si-a dorit o fetita, isi creste copilul ca pe o… domnisoara. Confuzia in care este crescut se transmite din generatie in generatie. Adaptarea in limba romana a piesei „Baby and the Bubble Bath” a avut la baza o gluma care circula in randul rromilor, dar care pastreaza, in mare, aceleasi conotatii ca ale titlului original. Gluma se refera la un copil care se impiedica si cade intr-o hazna. Scos cu chiu, cu vai de tatal sau, parintii se intreaba daca nu este mai usor sa faca altul decat sa se chinuie sa-l spele.
„Ce inseamna sa fii onest”
O alta premiera ce s-a bucurat de un adevarat succes in randul publicului constantean este „Buna seara, domnule Wilde!” sau „Ce inseamna sa fii onest” dupa Oscar Wilde, o adevarata mana cereasca pentru institutiile de spectacol ce au pe statul de plata numerosi actori tineri, dornici de partituri generoase. „Buna seara, domnule Wilde!” este o comedie muzicala plina de umor, un spectacol in care se impletesc jocul plin de farmec, dansul si slagarele. Musicalul vorbeste despre povesti de dragoste, despre neadevaruri iertate intr-un final, despre soarta, despre regasirea familiei. Tanarul june londonez Algernon Moncrieff gaseste o posibilitate infailibila de a se sustrage obligatiilor uneori obositoare pe care le presupune viata in inalta societate. Scuza perfect valabila e aceea ca trebuie sa il viziteze urgent pe prietenul sau Bunbury, pe cat de grav bolnav pe atat de… inexistent. In mod similar, la mosia sa de la tara, John Worthing, ori de cate ori doreste sa evadeze de langa fermecatoarea sa pupila Cecily Cardew, pretinde ca trebuie sa mearga la fratele sau, Onest, napastuit in indepartata Londra de grozavii care mai de care mai teribile. Adevarul iese intr-un final la lumina, insa numai dupa un lung sir de complicatii amuzante.
Reprezentatie inedita
In luna mai a anului trecut teatrul da, din nou, „lovitura”. „Dulceamar”, un spectacol de teatru-dans in doua acte, urma sa reprezinte cea de-a treia premiera artistica a sezonului. Regia si coregrafia sunt semnate de Yvette Bozsik, un coregraf de valoare din Ungaria. Scenografia spectacolului este asigurata de Constantin Ciubotariu, un vechi colaborator al Teatrului National Constanta, costumele fiind create dupa cele originale, semnate de Mara Bozoki. Spectacolul a avut un succes imens atat in Ungaria, cat si in celelalte tari unde compania lui Yvette Bozsik a avut turnee. La Constanta, spectacolul a fost montat in timp-record: opt zile. Marea surpriza a fost distribuirea directorului teatrului, Beatrice Rancea, un rol extrem de greu mai ales ca fosta balerina nu a mai dansat de mult, din cauza unui accident suferit in urma cu 17 ani.
Peripetii la montarea piesei
Punerea in scena a piesei „Dulceamar” nu a fost lipsita de peripetii. Cu numai trei zile inainte de premiera, un actor si un balerin au fost nevoiti, din motive de sanatate, sa abandoneze spectacolul. „Coregraful a gasit imediat solutia pentru ca lipsa celor doi din spectacol sa nu se observe. Este geniala”, a afirmat Beatrice Rancea. Desi a fost pentru prima data cand, la Constanta, s-a abordat teatrul-dans, coregraful Yvette Bozsik a declarat ca trupa a dat dovada de profesionalism. In plus, a adus si o nota personala spectacolului.
Despre traditii si obiceiuri
Dupa ce s-a montat „Satra”, o piesa despre dragoste ce imbina incantatiile si vrajile rromilor cu o poveste romantica dar tragica in acelasi timp, in noiembrie 2006 se monteaza „Paparudele”, ce pastreaza relativ aceleasi motive. Regizorul, Liviu Manolache, aflat la aniversarea a 25 de ani de cariera teatrala, si-a indeplinit visul – acela de a vedea piesa si pe scena „Fantasio”. El a mai montat odata spectacolul, in urma cu cativa ani, cu studentii sai. „Viata” acestuia pe scena a fost destul de scurta, pentru ca tinerii au plecat dupa finalizarea cursurilor. Distributia pentru „Paparudele” cuprinde sapte tineri actori si patru muzicieni. Muzica este live, interpretata numai la instrumente de percutie, bazata pe texte populare din zona subcarpatica. Subiectul este vesnica poveste de dragoste dintre El si Ea, tratata intr-o forma de spirit pur romanesc.
Explozie de lumini si culori
Apogeul a fost atins de spectacolul „Satra”, un adevarat joc de lumini si culori, un spectacol ce-ti da fiori la propriu. Piesa este o adaptare scenica realizata de Beatrice Rancea si Andras Demeter. Muzica este autentic tiganeasca, in prelucrarea lui Eugen Doga, regia muzicala fiind semnata de Dorina Crisan Rusu. Cea care semneaza costumele este creatoarea Liza Panait, care a lucrat la ele vreo patru luni, pentru ca au fost foarte grele, cu volum mare in partea de jos. Creatoarea a incercat sa respecte cat mai mult costumul original al tigancilor. Tema a fost una florala si i-a fost dificil sa gaseasca 80 de imprimeuri care sa nu semene intre ele. Au fost 110 costume si 90 de actori. „Satra” – eveniment teatral de exceptie – este o poveste de dragoste, un fel de „Romeo si Julieta” in varianta tiganeasca, si are ca punct de plecare nuvela „Macarciuda” de Gorki. Tot spectacolul a fost realizat in timp-record: o luna si jumatate. Actorii au depus o munca de Sisif, repetand chiar si 14 ore pe zi. Incantatiile din piesa sunt rostite in limba vorbita de tiganii din Rusia, iar textele piesei sunt presarate cu expresii ale rromilor autohtoni. Andu Axente, unul dintre tinerii actori ai teatrului, declara intr-un interviu aparut in cotidianul nostru: „Sper ca intr-o zi Teatrul din Constanta sa apartina intr-adevar Constantei si mai sper sa nu raman un simplu visator si ca actorul sa fie apreciat la justa sa valoare, dar in timpul vietii sale artistice”. Se pare ca dorinta sa nu va ramane doar la stadiul de vis. Toate acestea sunt pe cale de a se realiza.
