20 C
București
vineri, 20 septembrie 2024
AcasăSpecialTentativa de riposta de la Minsk

Tentativa de riposta de la Minsk

Belarus incearca sa joace, la randul sau, cartea energiei, profitand de statutul de tara de tranzit al petrolului rusesc catre Uniunea Europeana. La trei zile dupa ce Gazprom a anuntat o crestere uriasa a pretului gazului livrat in Belarus, autoritatile de la Minsk au ripostat introducand o taxa de tranzit de 45 de dolari pentru tona de petrol din Rusia in tranzit spre Polonia si Germania.
Aproximativ un milion de barili de petrol, reprezentand o cincime din exporturile de petrol rusesc, trec zilnic prin oleoductul Drujba („Prietenia”), care traverseaza Republica Belarus, spre rafinarii din Polonia si Germania. Iar autoritatile de la Minsk au hotarat sa foloseasca aceasta situatie pentru a raspunde seriei de lovituri venite din directia Moscovei.
La doar trei zile dupa ce gigantul gazier rusesc Gazprom a anuntat cresterea pretului gazului livrat in Belarus de la 47 de dolari la 100 de dolari – dupa ce, in luna decembrie, Moscova marise si pretul petrolului, introducand o taxa de export in valoare de 180,7 dolari pe tona de titei livrat in mica republica vecina – seful guvernului de la Minsk, Serghei Sidorsky, a anuntat impunerea unei taxe vamale de 45 de dolari pe tona pentru petrolul rusesc care tranziteaza Belarus. „Daca Rusia, care se ineaca in acest aflux de petrodolari…, doreste sa faca din Belarus un tap ispasitor…, atunci hai sa cerem Federatiei Ruse – atat de mare si atat de bogata – sa ne plateasca din plin pentru serviciile noastre”, declarase Lukasenko. Anuntul oficial al premierului Sidorsky a confirmat avertismentul presedintelui Aleksandr Lukasenko, ce acuzase Moscova ca a luat masuri „extrem de neprietenoase” fata de Belarus.
Moscova a incercat sa minimalizeze impactul masurii luate de Belarus. Serghei Grigoriev, vicepresedintele companiei Transneft, care detine monpolul conductelor rusesti, a declarat pentru BBC ca „Belarus nu poate impune nici o taxa de tranzit de export sau aditionala intrucat petrolul apartine Rusiei”. „Cat despre taxa de transport de tranzit, aceasta este fixata prin acorduri interguvernamentale si, prin urmare, nu poate fi modificata fara acordul Rusiei”, a mai spus Grigoriev.
Aceste declaratii nu au reusit insa sa inlature temerile beneficiarilor din UE ai gazului si petrolului rusesti, care au experienta intreruperilor aprovizionarii cu gaz provocate de criza de la inceputul anului 2006 dintre Rusia si Ucraina (tara prin care tranziteaza 80 la suta din exporturile rusesti de gaz si petrol).
Ieri a avut loc la Bruxelles o reuniune a Grupului de coordonare in materie de gaze naturale, compus din experti ai guvernelor tarilor membre ale UE, ai Comisiei Europene si din sectorul energetic, la care a luat parte, in premiera, si un reprezentant al Belarus, ambasadorul acestei tari la UE, Vladimir Senko. Rusia a declinat invitatia de a trimite, la randul sau, un reprezentant. Expertii au estimat ca pentru aceasta iarna securitatea energetica a statelor membre ale UE este asigurata. Un purtator de cuvant a declarat ca discutiile au avut un caracter strict tehnic, „nefiind potrivit sa se discute despre politica la o reuniune tehnica” de experti.
Dar implicatiile politice ale disputelor pe teme energetice sunt evidente, analistii neferindu-se sa arate ca „razboiul energetic” pe care Rusia l-a declansat impotriva Belarus face parte din planul lui Putin de anexare a acestei foste republici sovietice. „Putin nu va fi nevoit sa-si trimita trupele pentru extinderea Federatiei Ruse”, comenteaza revista „Time”. Pentru aceasta este suficient santajul energetic. „Anul trecut a fost Ucraina, iar acum a venit randul Republicii Belarus”, a scris „The Wall Street Journal”.

Cele mai citite

Simona Halep a primit wild card la turneul WTA de la Tokyo

Simona Halep (32 de ani, locul 1132 WTA) este pregătită să revină în competiții la sfârșitul lunii octombrie, după o absență de 5 luni...

Băncile taie dobânzile la credite, dar și la depozite. Creditele ipotecare devin mai accesibile

Clienții băncilor sunt sfătuiți să compare ofertele disponibile pe piață, înainte de a lua o decizie privind creditele sau economiile lor Mai multe bănci din...

Marcel Churchill sau războiul rozetelor

Întrebat de ce nu s-au luat măsuri după ce județul Galați a fost lovit de două ori de inundații majore de-a lungul timpului,...
Ultima oră
Pe aceeași temă