Fara indoiala, 2006 a stat sub semnul aderarii tarii la Uniunea Europeana, eveniment istoric de mare amplitudine pentru intreaga societate romaneasca si implicit pentru economia din Romania. Ceea ce s-a intamplat in 2006 in plan economic s-a inscris in mod inerent in contul aderarii. Cum anume Romania intra de la 1 ianuarie 2007 in UE, ca stare generala si in domenii specifice, contabilizeaza, cu bune si rele, si rezultatele economice din 2006.
Exista, pe de o parte, aspectul de suprafata al pregatirii pentru aderare: asumarea legilor si regulilor comunitare si infiintarea institutiilor care sa le promoveze si sa le aplice. In ciuda unor intarzieri si disfunctionalitati, Romania – una peste alta – s-a pregatit legislativ si institutional pentru marea aventura a integrarii. Si, neindoios, 2006 a marcat pasi seriosi inainte in aceasta privinta. Ca deficitul institutional romanesc – de sorginte istorica – isi va spune cuvantul este o alta problema! Evident, asa cum trebuie sa facem deosebirea intre aderare si integrare, asa va exista o diferenta intre crearea institutiilor si functionarea acestora!
Este, pe de alta parte, vorba de ceea ce a insemnat 2006 in profunzime pentru infruntarea integrarii. Aparentele vorbesc numai de bine: crestere economica solida, dezinflatie pronuntata, moneda nationala intarita. In spatele aparentelor, lucrurile nu stau deloc linistitor. Tendintele din 2006 arata ca mai multe lucruri s-au inrautatit decat imbunatatit. Foarte multe lucruri, cu indiscutabil impact major, sunt de altfel extrem de controversate din punctul de vedere al sensului acestui impact.
De departe cu impactul cel mai puternic, dar si cel mai controversat este preluarea de catre capitalul strain a intregii axe majore, precum si a altor segmente vitale ale economiei, proces care s-a extins si consolidat in 2006. Faptul a adus o performanta mai mare in economie, fiind vorba de implicari in sectoare de profitabilitate maxima, dar, desigur, si de un management de o mai inalta abilitate. Iesirea completa si definitiva a capitalului autohton din miezul economiei, de la sectorul energetic la banci, este insa, fara indoiala, un esec total al acestuia. Fiind vorba de o iesire din scena a capitalului public, faptul duce la o slabire a statului, care s-a autodeposedat de parghii, ceea ce este in contracurent cu cerintele unui stat puternic pe care le presupune apartenenta la UE. Asa ca nu se poate spune daca procesul in discutie – desavarsit in 2006 – este de bun sau de rau augur pentru integrare. Un fapt realmente pozitiv – inregistrat in 2006 – este independentizarea de politic a economicului. Daca ar fi fost dupa debandada care a existat in plan politic, economia ar fi trebuit s-o duca extrem de prost. Dimpotriva, insa, economia a „duduit” dupa expresia dlui Tariceanu, cresterea economica fiind chiar foarte ridicata si depasind cele mai optimiste previziuni. Reducerea vizibila a dependentei economicului de politic este un fenomen pozitiv de mare semnificatie, cu impact deosebit pe termen lung.
Nu aceleasi lucruri de bine se pot spune despre continutul cresterii economice inregistrate, care s-a concentrat in segmente colaterale, chiar efemere, ale economiei, ceea ce nu o poate face una durabila. Este un rezultat al implicarii investitiilor straine, care au devenit semnificative, cantarind greu in balanta, dar care s-au orientat disproportionat de mult catre sectoarele financiar-bancar si imobiliar (birouri, vile si apartamente de lux), de profitabilitate rapida, cu impact minor din punctul de vedere al ocuparii fortei de munca si cu functie sociala slaba. Ca urmare, roadele cresterii economice, cu care se mandreste Romania, se indreapta catre paturi subtiri de populatie, ceea ce nu constituie un atu pentru apartenenta la UE, al carei nucleu central practica un model social cu o larga difuzare a prosperitatii de masa.
