„Virusul circulă mai rapid … Resurgenţa pandemiei a început în august”, a spus Fontanet la postul BFM TV, atenţionând că lupta împotriva acesteia va fi „un maraton”. După toate probabilităţile, Franţa va depăşi vineri un milion de cazuri de infectare cu coronavirus, devenind a doua ţară europeană în această situaţie, după Spania.
Potrivit lui Fontanet, profesor la Institutul Pasteur, autorităţile franceze reuşiseră să aducă sub control virusul spre sfârşitul lunii iunie, dar menţinerea unui număr mic de spitalizări până la finele lui august a creat un fals sentiment de securitate, chiar dacă se înregistra deja o creştere a cazurilor de infectare.
„Şi apoi a venit o săptămână rece în septembrie şi toţi indicatorii au luat-o în direcţia greşită în toată Europa. Virusul se răspândeşte mai bine pe vreme rece pentru că noi trăim mai mult înăuntru”, a explicat el.
Ca şi alţi experţi medicali, Fontanet a explicat că sunt necesare în jur de două săptămâni pentru ca măsurile de izolare să aibă un impact.