2.8 C
București
luni, 30 decembrie 2024
AcasăSpecialCraciun insolit in... aerogari

Craciun insolit in… aerogari

Ceata densa a acoperit si ieri pentru a treia zi consecutiv zona Londrei, facand aproape imposibile decolarea si aterizarea avioanelor de pe aeroportul Heathrow, dar si de pe Gatwick, iar previziunile meteo nu sunt optimiste nici pentru astazi.

Sute de zboruri interne si internationale au fost anulate, iar zeci de mii de pasageri, care vroiau sa-si petreaca Craciunul la Londra sau sa plece din capitala britanica de sarbatori, traiesc ore de cosmar, vazandu-si planurile distruse. Potrivit operatorului aeroporturilor britanice BAA, ieri au fost anulate circa 300 de zboruri numai la Heathrow, iar intarzierile inregistrate de cursele long-courier au fost de ordinul orelor, creandu-se un adevarat haos in randul pasagerilor. Peste 190.000 de oameni urmau sa foloseasca, ieri, Heathrow, cel mai aglomerat aeroport din Europa. Iar in total, in ultimele trei zile, au fost anulate aproximativ 700 de curse aeriene la Londra. Ceata din ultimele zile a afectat si alte aeroporturi din Marea Britanie, intarzieri semnificative inregistrandu-se si la Norwich, Southhampton si Coventry.
In alte imprejurari, situatia poate ca ar fi fost privita altfel, si tensiunile in randul pasagerilor, mai mici. Dar pana la Ajunul Craciunului nu mai este decat o zi, iar corturile incalzite, ridicate in apropierea aeroporturilor pentru ca oamenii sa aiba unde sta, aducerea de „Mosi Craciuni” pentru copii sau paturile puse la dispozitia acelora care asteapta intinsi prin terminale nu ajung pentru ridicarea moralului.
Mai mult, nici operatorii nu mai fac fata situatiei si fac greseli care aglomereaza si mai mult aeroporturile, punand la grea incercare nervii pasagerilor. David Ronan, 60 de ani, doctor in stiinte politice, a declarat, de exemplu, ca ieri-dimineata, inainte de a pleca de acasa, a sunat sa verifice daca zborul spre Munchen a fost sau nu anulat. De la Heathrow i s-a raspuns ca avionul va decola dar, cand a ajuns la aeroport, cursa fusese, evident, anulata din cauza cetii. Si i s-a dat un tichet pentru a avea acces intr-unul dintre corturile de asteptare. Ronan a calificat situatia drept „una din fosta Uniune Sovietica”.

Cele mai citite

Christensen, dorit de Juventus! Fundașul Barcelonei, soluție pentru problemele defensive ale torinezilor

Andreas Christensen, fundașul central al Barcelonei, este una dintre țintele principale ale lui Juventus în perioada de mercato din iarnă. Torinezii, antrenați de Thiago...

Vânzările de locuințe în așteptare din SUA au atins cel mai ridicat nivel din ultimele 21 de luni

Vânzările de locuințe din Statele Unite au atins cel mai ridicat nivel din ultimele 21 de luni. Numărul contractelor de cumpărare a locuințelor deja...
00:07:35

VIDEO. „Aveam doar șase ani când am fost expulzați”. Naftali Furst își rememorează experiența, la 80 de ani de la sfârșitul lagărelor naziste

Pentru a marca împlinirea a 80 de ani de la eliberarea lagărelor de concentrare naziste, AFP a vorbit supraviețuitori din întreaga lume. În 1944, întreaga...
Ultima oră
Pe aceeași temă