O biserica din lemn sfideaza vremea din varful unei coline undeva in Muntii Zarandului, acel lant de culmi domoale „aruncat” intre Valea Muresului si cea a Crisului Alb. Drumul spre lacasul de cult din Ciungani, un sat hunedorean imprastiat printre palcuri de padure si crestele muntilor, urca pieptis pana in varful unei coline.
Parca bisericuta de lemn e facuta direct in Rai. De peste trei secole, in „casa Domnului” din varful muntelui isi gasesc linistea sufleteasca credinciosii din Ciungani. Multi dintre acestia trebuie sa parcurga drumuri de cateva ore pana la locul unde se pot ruga, dar, dupa cum sustine parintele Bisorca, duhovnicul locului, doar cei neputinciosi lipsesc de la slujba de duminica sau in sarbatorile importante.
Oamenii din Ciungani sunt atrasi de „Biserica ingerilor”, asa cum numesc ei lacasul de cult. Numele vine din vremurile in care se planuia construirea acesteia. Localnicii sunt convinsi ca lacasul de cult, desi construit aproape tot numai din lemn, a rezistat atatea veacuri datorita faptului ca insusi Dumnezeu, prin ingerii trimisi de El, a stabilit locul in care trebuia ridicat.
Batranii povestesc ca, in urma cu 300 de ani, doua mari familii – Oproutenii si Fratilenii – care dominau ca numar de membri satul, s-au inteles sa ridice o biserica. Barbatii din sat s-au apucat de adunat si prelucrat lemnele de care aveau nevoie, iar femeile au inceput sa teasa panza, pe care sa o vanda la targuri si sa faca rost, astfel, de bani, ca sa-i plateasca pe mesterii ce urmau sa faureasca lacasul.
Dumnezeu si-a ales locul de casa
Ctitorii bisericii au ales locul unde urma sa se ridice lacasul de cult, un teren deschis la rascrucea drumurilor ce coboara pe vaile muntelui. Localnicii povestesc ca Dumnezeu nu a fost de acord cu locul ales de oameni. „In noaptea dinaintea zilei in care aveau de gand sa sape primul sant al fundatiei, Dumnezeu a trimis trei ingeri la locul respectiv. Printr-o singura suflare de vant, acestia au mutat barnele de lemn si toate celelalte materiale de constructii, peste raul Ciunganilor, pana in varful unei coline situate la mai bine de 200 de metri”, povesteste Ioan Miclea, „cantor” la biserica din Ciungani. „In locul in care or vrut sa faca biserica, inainte, erau spanzuratori. Acolo erau spanzurati iobagii care fugeau de pe mosie ca sa se faca haiduci, da' erau prinsi de grofi. Locu' era spurcat si de-aia Dumnezeu n-o vrut sa fie acolo una din casele Lui, asa ca o ales un alt loc, sus, pa colina, mai aproape de Ceruri si mai departe de locul plin de pacate in care oamenii omorau alti oameni”, completeaza povestea Ioan Mates, unul dintre batranii satului, care cunosc cel mai bine istoria zonei.
Barbatul este absolut convins, ca si ceilalti batrani ai satului, ca biserica a dainuit in timp tocmai datorita faptului ca insusi „Stapanul Cerului si al Pamantului” s-a implicat direct in ridicarea ei. O dovada a acestui fapt, dupa cum sustin oamenii, este faptul ca si acum pictura originala din interior, din secolul al XVl-lea, se pastreaza intacta.
Clopotul lui Horea, demontat de „stapanire”
Localnicii mai povestesc ca, pe vremurile in care Transilvania era stapanita de habsburgi, biserica din satul lor avea trei clopote, de marimi si din materiale diferite: cel mai mare, din argint, era folosit doar la marile sarbatori crestine, cel mijlociu, facut din alama, era tras doar atunci cand un localnic inceta din viata, iar cel mai mic, facut din cupru, anunta evenimentele neprevazute si-i convoca de urgenta pe oameni in curtea bisericii, pentru a fi instiintati despre ceea ce avea sa se intample. Se spune ca ultima data, clopotul cel mic a fost folosit cand Horea a trecut prin sat, pentru a-i chema pe localnici la rascoala. Imediat dupa aceea, stapanirea habsburgica se pare ca a dispus demontarea celor trei clopote si inlocuirea lor cu unul obisnuit.
Monument de importanta istorica deosebita
Documentele detinute de Episcopia Aradului atesta ca satul Ciungani a apartinut de voievodatul lui Moga Ð Cetatea Siria. Localitatea a fost, o vreme, proprietatea cneazului Zavarus, din porunca acestuia fiind construita si biserica. Aparitia lacasului de cult se impunea, in conditiile in care, pe atunci, printre crestele Muntilor Zarandului existau peste 500 de gospodarii. In momentul de fata, Ciunganiul mai are doar 80 de „fumuri”. „Marturie a anului cand a fost construita biserica este pictura pe care e inscriptionata datarea. Ea este reprezentativa pentru biserica. Noi incercam sa pastram ceea ce inaintasii nostri ne-au lasat”, spune parintele Gheorghe Bisorca.
Batranii satului spun ca lacasul de cult a fost construit de mesteri italieni: „Din istoria de la batranii de atunci, stiu ca italienii au fost cei care au facut fundatia si apoi restul constructiei. De unde au venit italienii nu se mai stie”, povesteste Ion Pop, unul dintre localnici.
Biserica este pictata in stil transilvanean, toate inscriptiile de pe peretii lacasului sfant fiind facute cu litere chirilice. Peretii sunt facuti din lemn de stejar si s-au innegrit odata cu trecerea timpului. Intreg acoperisul este facut din sindrila, care trebuie schimbata o data la 30 de ani. Turnul este impozant si se poate vedea de la zeci de kilometri distanta. Cu cei 30 de metri ai sai, este, de fapt, cel mai inalt turn de biserica din zona. Din intreaga pictura a lacasului, cea din pronaos este, de fapt, cea originala si pastrata in conditii destul de bune. Cea mai pretioasa lucrare este cea denumita „Iisus Pantocrator”, adica Atottiitor. Peretii bisericii mai detin o alta „comoara in culori”, care il infatiseaza pe Isaia cu o carte deschisa. Lacasul este un punct de atractie pentru muzeografi. El a fost studiat de specialisti din cadrul Muzeului Civilizatiei din Deva, dar si din Bucuresti.
