Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) va elabora un nou program de privatizari a declarat, luni, noul presedinte al institutiei, Teodor Atanasiu.
Acesta a aratat ca printre obiectivele AVAS se numara finalizarea procesului de privatizare si identificarea solutiilor pentru societatile cu datorii la bugetul de stat. El a adaugat ca AVAS va continua activitatile de executare silita si recuperare a datoriilor. „Vom folosi toate mijloacele legale pentru aceste activitati.”
Teodor Atanasiu a promis ca va rezolva problema Rafo Onesti privind dreptul de proprietate asupra pachetului majoritar de actiuni, pana la sfarsitul anului. „Aceasta problema nu si-a gasit inca rezolvarea, dar si-o va gasi pana la finele anului 2006”, a afirmat Atanasiu in prima conferinta de presa de la instalarea in functia de presedinte al AVAS. Compania Calder-A a incheiat, in iulie 2005, cu Balkan Petroleum, un contract pentru preluarea a 98% din actiunile Rafo. AVAS nu a aprobat insa novatia si a cerut informatii suplimentare.
Intrebat de ce a fost schimbat fostul presedinte al AVAS, Razvan Orasanu, desi premierul Calin Popescu Tariceanu a afirmat ca este multumit de activitatea sa, Atanasiu a afirmat ca, de multe ori, schimbarile sunt determinate de impulsionarea activitatii institutiei respective, nu de incompetenta fostului sef.
Fostul ministru al Apararii, Teodor Atanasiu, a preluat, la finele saptamanii trecute, conducerea AVAS de la Razvan Orasanu.