Absolventii facultatilor din Bucuresti care si-au luat licenta in aceasta vara pot primi o prima de instalare daca au domiciliul in provincie, dar si-au gasit o slujba in Capitala. Acestia trebuie insa ca, intr-un interval de maximum 60 de zile de la obtinerea licentei, sa-si depuna dosarul de somaj la agentia pentru ocuparea fortei de munca din localitatea de domiciliu sau zona arondata. Din acel moment beneficiaza de toate drepturile unui somer indemnizat – ajutorul de somaj primit de absolvent fiind jumatate din salariul minim pe economie, pe o perioada de 6 luni. Daca in acest interval se angajeaza cu contract de munca pentru program normal de lucru si o perioada mai mare de 12 luni, intr-o localitate aflata la o distanta pe peste 50 km, absolventul primeste o prima de incadrare de 7.660.000 lei – egala cu doua salarii minime brute pe tara – daca nu renunta la domiciliu, adica face naveta. Daca isi gaseste o slujba intr-o localitate situata la peste 50 km, unde isi schimba domiciliul, primeste o prima de instalare, acordata din bugetul asigurarilor pentru somaj, egala cu nivelul a sapte salarii minime brute pe tara, adica 23.100.000 lei.
Doamna Mariana Bucalet, director la Agentia Municipala pentru Ocuparea Fortei de Munca Bucuresti, ne-a precizat ca prima de incadrare si cea de instalare se acorda doar daca absolventul care si-a depus dosarul de somaj in maximum 60 de zile de la obtinerea diplomei se angajeaza dupa acest interval, din momentul cand primeste carnetul de somer.
Informatii se primesc de la serviciul juridic al AMOFM, tel. 316.40.50 sau la agentiile teritoriale pentru ocuparea fortei de munca.