5.3 C
București
miercuri, 8 ianuarie 2025
AcasăSpecialNeamul sarlatanilor

Neamul sarlatanilor

Puneri in posesie ilegale, matrapazlacuri in acte oficiale, tranzactii dubioase, fals si uz de fals, incalcari grosolane ale legilor fondului funciar. Acestea sunt concluzii la care au ajuns inspectorii de la Corpul de control al prefecturii Arges, care au semnalat nereguli cu terenurile din jurul autostrazii Bucuresti-Pitesti. Dosarul a fost trimis la DNA, procurorii incepand cercetarea in acest caz. Beneficiarii ilegalitatilor, spun inspectorii, sunt rudele familiei Constantin Nicolescu, presedintele consiliului judetean Arges. Acesta a profitat de faptul ca o matusa de-a sa, defuncta, Marinescu Elena, fusese improprietarita cu 5,5 ha. Matusa lui Nicolescu, pe care a mostenit-o presedintele consiliului judetean Arges, a obtinut pamantul potrivit dreptului de reconstituire a proprietatii. Ulterior, mostenirea Elenei a fost multiplicata de zece de ori. Astfel, Nicolescu, in cardasie cu fostul prefect Constantin Tamaga si primarul de la Bradu, a obtinut in mod ilegal peste 20 de ha in zona Metro. Totodata, inspectorii prefecturii mai semnaleaza si faptul ca pamanturile din localitatea Bradu, cu iesire la autostrada, au ajuns numai in mainile primarului, tatalui sau, precum si a membrilor comisiei de punere in posesie. Oamenii carora trebuia sa li se reconstituie dreptul de proprietate au fost tarati prin tribunale si pe la toate institutiile statului.
Intreaga poveste a sirului de nereguli si abuzuri a inceput in 1998, cand Constantin Nicolescu, presedintele consiliului judetean Arges, si-a gasit, dupa modelul Adrian Nastase, o matusa: Marinescu Elena. Matusa a lasat o mostenire de 4,4 ha. Teren putin, dar foarte valoros deoarece era situat in localitatea Bradu, din apropierea autostrazii Bucuresti-Pitesti.

Mostenitorii

Mostenitorii: Secuiu Tudora, Popa Ioana si Preda Victoria. Secuiu Tudora este sora cu sotia lui Nicolescu (Rodica), iar Preda Victoria si Popa Ioana, matusi ale presedintelui consiliului judetean. In circuitul familial, ca actor principal ai ilegalitatilor, se inscrie si Popa Gheorghe, sotul Ioanei Popa. Pe 8 octombrie 1998, comisia judeteana de fond funciar emite hotararea nr. 75 de punere in posesie in localitatea Bradu pentru mostenitorii lui Marinescu Elena cu 4,4 ha. Apoi se elibereaza si titlul de proprietate, pe data de 11 noiembrie 1998. Terenul cu care este improprietarita familia lui Nicolescu se situeaza in apropierea autostrazii. Valoare terenurilor incepe sa cresca vertiginos. Afacerile in zona reprezinta un succes. Drept consecinta, incep sa curga manevrele si tranzactiile imobiliare dubioase. Rudele lui Nicolescu recurg, prin intermediul primarului din Bradu, la o forma grosolana de falsificare de documente: hotararea 75 de punere in posesie este multiplicata pentru alte 16 ha.

Ilegalitati multiple

Astfel, numai intr-o singura zi, pe 16 octombrie 2001, se elibereaza sase procese-verbale de punere in posesie a… hotararii 75 din 1998. Adica, dupa ce familia Nicolescu a primit cele 4,4 ha in 1998, comisia judeteana le-a mai dat, total ilegal, in 2001, celor din acest clan alte 12 ha, pe baza aceleiasi hotarari de punere in posesie din 1998. Deoarece din 2001 zona autostrazii a inceput sa fie de interes pentru o serie de concerne internationale, clanul Nicolescu si-a extins afacerile dubioase. La sfarsitul anului 2002, comisia judeteana mai valideaza mostenitorilor lui Marinescu Elena inca 1,1 ha, iar la inceputul anului 2003 alte… 14 ha. Pentru ca in 2004 familia Nicolescu sa intre in posesia altor 5 ha. Toate aceste proprietati s-au dovedit a fi extrem de valoroase. Ele au fost vandute la sume foarte mari unor societati si concerne internationale. Cea mai buna afacere a fost incheiata cu Metro, care a ridicat un supermarket pe autostrada, la iesirea din Pitesti.

Metro, o afacere buna

Astfel, Popa Gheorghe si Popa Florea, rudele lui Constantin Nicolescu, mostenitori ai lui Marinescu Elena au vandut firmei Metro aproape 6 ha la o valoare de 1,343 milioane euro. Tranzactia a fost incheiata printr-un intermediar. Este vorba despre Alexandra Aurelia Pietraru din Bucuresti care nu avea nici 18 ani. Insa tatal acesteia, potrivit unor surse, era un apropiat al PSD. Totodata, trebuie precizat ca rudele familiei Nicolescu au incheiat multe alte tranzactii de vanzare de terenuri din zona autostrazii catre Metro. Astfel de acte de vanzare-cumparare au inceput la sfarsitul lui 2001, mai precis pe 16 decembrie, afacere incheiata de Secuiu Tudora si Popa Ioana, adica sora si matusa sotiei lui Nicolescu. Aceste tranzactii au fost continuate in 2002, cand au fost vandute catre Metro noua terenuri, iar in 2004 alte doua terenuri.
Un alt actor principal al vanzarilor de teren obtinut prin frauda este Popa Gheorghe, ruda lui Nicolescu. Acesta a obtinut prin numeroase tranzactii peste 1 milion de euro. Numai in urma unei afaceri incheiate pe 16 aprilie 2004 cu firma SC "AWS Singapore Properties" SRL, Popa a incasat peste 2,3 miliarde lei din vanzare a peste 3 ha.

Nicolescu spune ca nu are nici o legatura cu aceasta afacere

Presedintele Consiliului Judetean Arges, Constantin Nicolescu, sustine ca nu are nici o legatura cu aranjamentele imobiliare in care au fost implicate rudele sale: "Familia Nicolescu nu are teren in zona autostrazii. Eu sunt dintr-o familie originara din Mihaies. Nu am avut mostenire decat 3,5 ha. Nu am luat acest pamant. Nu stiu de ce se face atata caz, exista interes ca eu sa fiu implicat in aceasta afacere. Sa plateasca cine se face vinovat", ne-a spus Nicolescu.

Improprietariti doar membrii comisiei locale Bradu

Procurorii DNA cerceteaza si modul considerat ilegal de punere in posesie a terenurilor din intreaga localitate Bradu. "Cu ocazia verificarilor s-au constatat incalcari grave ale legilor fondului funciar cu privire la reconstituirea dreptului de proprietate al unor cetateni. De reconstituirea dreptului de proprietate au beneficiat in majoritatea cazurilor membrii comisiei locale de fond funciar Bradu, salariatii din cadrul Primariei Bradu, consilieri locali, precum si rudele acestora. In aceasta situatie se afla restituirile de proprietate in punctul "Autostrada-Varianta de ocolire a municipiului Pitesti", se arata in nota de sesizare din partea prefecturii catre DNA Arges. Corpul de control al prefecturii semnaleaza presupuse ilegalitati puse la cale de primarul de la Bradu, Zamfir Costel. Inspectorii vorbesc despre faptul ca pamanturile foarte valoroase cu deschidere la autostrada au fost impartite intre membrii comisiei de punere in posesie, ilegalitati care au fost apoi validate de comisia judeteana de fond funciar. Cei care au primit teren in mod abuziv au fost: Zamfir Costel, primar, si tatal sau, Zamfir Stan, Tanase Marieta, sora primarului, si sotul acesteia, Tanase Gheorghe, membru in comisia locala, Preda Florin, fostul sofer al primariei si iubitul fetei primarului, Stroe Constantin, consilier local, Boboc Toma si Serban Ion, membrii in comisia locala pana in 2004, Orjanu Gherghita, mama comandatului politiei Arges, Orjanu Marian.

Gainariile primarului Zamfir Costel

Primarul Zamfir Costel face de altfel si obiectul unor cercetari penale in mai multe dosare penale, pana astazi nefiind solutionat nici unul. Potrivit unor informatii, acesta ar fi facut puscarie pe vremea lui Ceausescu pentru furt de combustibil. Edilul din Bradu s-a folosit tot felul de gainarii pentru a-si satisface apropiatii, amatori de afaceri cu terenuri din zona autostrazii. Astfel, Zamfir Costel a ajuns chiar sa intocmeasca o lista cu… morti care ar fi incheiat tranzactii imobiliare. Este vorba despre persoane care au decedat demult, dar care sunt trecute pe o lista falsa de persoane puse in posesie si care le-au instrainat.

Tamaga da vina pe primarul din Bradu

Deputatul PSD Constantin Tamaga, fost prefect, se considera nevinovat de ilegalitatile semnalate de Corpul de control al prefecturii. "Exista un circuit al documentelor care trebuie sa faca dovada retrocedarilor. Toate aceste acte sunt depuse la comisia locala de aplicare a legilor fondului funciar. Aceasta comisie face verificarile de rigoare. Comisia locala face propunerile de validare. Comisia judeteana nu se ocupa cu amplasamentele", ne-a spus Tamaga. Acesta sustine faptul ca el, in calitate de presedinte al comisiei judetene de aplicare a legilor fondului funciar, nu putea sa semnaleze ilegalitatile in actele de punere in posesie. "Vin sute de hartii pe masa prefectului. Aceste hartii pleaca de la comisia locala si se intorc la comisia locala", a conchis Tamaga. Nu am reusit sa stam de vorba cu primarul din Bradu, Zamfir Costel, acesta fiind plecat in strainatate. Nu am putut vorbi cu nimeni din primarie deoarece nu erau la serviciu nici secretatul, nici juristul. Singurul prezent la serviciu era viceprimarul, care ne-a declarat ca nu stie bine cazul, el fiind nou in aceasta functie.

Mortii, pusi in posesie pe hartie

De exemplu, intreaga familie a consilierului local Marin Parvu a fost pusa in posesie… pe hartie. Numai ca parintii acestuia sunt morti de ani de zile. In aceasta situatie se afla tatal vitreg al consilierului local Marin Parvu, mort din 1986, care potrivit evidentelor primariei a primit un teren de 5.000 mp si care apoi l-a vandut unei terte persoane. La fel si bunicul consilierului, Gheorghe Dana, mort si acesta din 1970, dar care… a primit in 2004 7.000 mp. Chiar insusi consilierul este trecut in hartiile primariei ca ar fi primit in posesie si apoi ar fi vandut un teren de 8.000 mp. Acesta insa nu a primit nici un petic de pamant, fiind in litigiu cu primaria. Marin Parvu are decizie judecatoreasca definitiva si irevocabila pentru reconstituirea dreptului de proprietate. Dar… nu a fost pus in posesie de primar.
Toate aceste ilegalitati au fost savarsite in timp ce numerosi proprietari de drept au dat in judecata Primaria Bradu. Acestia au obtinut decizii judecatoresti definitive si irevocabile pentru punerea in posesie. Insa edilul Zamfir Costel a refuzat cu obstinatie sa puna in aplicare hotararile judecatoresti. Mai mult, oamenii au dat din nou in judecata primaria pentru refuzul aplicarii deciziei instantei. Judecatorii l-au amendat pe Zamfir Costel cu 1 milion de lei pe zi pentru fiecare zi de intarzire de nepunere in posesie. Primarul nu s-a sinchisit nici de aceasta noua decizie a instantei! Nu a platit nici amenda! Oamenii sunt de-a dreptul disperati, nu mai stiu ce sa faca. Nici justitia nu a putut sa le faca dreptate. Ei s-au plimbat cu jalba in protap pe la toate institutiile statului: prefectura, parchet, DNA, parlament, presedintie. Absolut nimic nu s-a intamplat. Toate cererile erau plasate de la presedintie la prefectura Arges, apoi la politie si parchet. Alte trasee: parlament-Prefectura Arges-politia Arges; Ministerul Justitiei-parchet-Primaria Bradu; Ministerul Agriculturii-Ministerul de Interne-politia Arges. Intotdeauna aceste plangeri, dupa ce erau plasate de la o institutie la alta, ajungeau la cos. Toate erau prafuite de drumul facut.

Cazul Zidaru, un exemplu de incalcare a dreptului de proprietate

Un caz interesant este cel al lui Zidaru Laurentiu, din Pitesti. Acesta este mostenitorul de drept al bunicului patern – Zidaru Gheorghe, care a fost deposedat abuziv de comunisti. Acesta avea dreptul, potrivit legilor fondului funciar, sa primeasca 9 ha de teren in comuna Bradu, in zona "autostrada", mai exact pe terenul unde se afla astazi Metro. De 16 ani primaria a refuzat sa-l puna in posesie. A dat in judecata primaria. Judecatoria Pitesti ii da acestuia dreptate in 2004 printr-o decizie judecatoreasca definitiva si irevocabila si obliga primaria la punerea acestuia in posesie. Zamfir Costel refuza! Zidaru Gheorghe este sfatuit sa dea din nou in judecata primaria pentru nepunerea in aplicare a unei decizii judecatoresti. Judecatoria Pitesti ii da dreptate din nou pe 20 aprilie 2005 si "obliga parata la plata daunelor cominatorii in suma de 1 milion de lei pentru fiecare zi de intarzire pana la data punerii in posesie conform deciziei pronuntate de Judecatoria Pitesti". Si de aceasta data primarul refuza aplicarea legii. Iar de amenda nici vorba. Primaria trebuie sa plateasca pana acum o amenda de peste 120 de milioane de lei.
Zidaru a incetat sa-si caute dreptatea, iar absurditatile au continuat. Dupa ce a vazut ca o decizie judecatoreasca nu reprezinta nimic, acesta a inceput sa bata drumurile celorlalte institutii.

Jalbele deposedatilor, plimbate ani de zile de la o institutie la alta

Astfel, in 2005 s-a adresat Presedintiei Romaniei, Ministerului Justitiei, Comisiei de abuzuri a Camerei Deputatilor, prim-procurorului de pe langa Inalta Curte de Justitie si Casatie, DNA. In 2006, Zidaru a trimis jalbe la Cancelaria primului ministru, Presedintiei Romaniei, Ministerului Agriculturii, Ministerului Administratiei si Internelor, Ministerului pentru Relatia cu Parlamentul, Comisiei de abuzuri a Camerei Deputatilor. Hartiile s-au plimbat de la o institutie la alta. Nu s-a intamplat absolut nimic. Primarul continua sa faca afaceri cu terenuri. Are acoperirea necesara: presedintele Consiliului Judetean Arges, Constantin Nicolescu, deputatul PSD Constantin Tamaga.
Alt caz interesant este si cel al consilierului local din Bradu Marin Parvu. Acesta a obtinut de asemenea o decizie judecatoreasca definitiva si irevocabila pentru punerea in posesie cu 2 ha, si chiar mai mult, daune cominatorii de 500.000 lei pe zi pentru neaplicarea hotararii instantei. Parvu nu a primit nimic.
O alta situatie de incalcare grosolana a legii a fost generata de acelasi primar din Bradu: comisia judeteana de stabilire a dreptului de proprietate emite un titlu de proprietate pentru 2 ha pe numele lui Voicu Gheorghe, dar care nu stabileste hotarul proprietatii. Oricum, beneficiarul, Voicu Gheorghe, ne-a declarat ca nu a fost pus in posesie desi are actul de proprietate in mana. "Am trimis zeci de petitii la toate institutiile statului de doi ani incoace. Nu am rezolvat nimic", a adaugat Gheorghe.

Cele mai citite

Claudiu Năsui dezvăluie că unii membri USR l-ar susține pe Nicușor Dan la alegerile prezidențiale

Vicepreşedintele USR, Claudiu Năsui, a declarat marți, 7 ianuarie, că în interiorul partidului condus de Elena Lasconi sunt oameni care doresc ca Nicuşor Dan...

O mașină de jucărie cu explozibil a fost depistată pe aeroportul din Chișinău

O jucărie sub formă de maşină, care avea componentele unui obiect explozibil, a fost depistată pe aeroportul internaţional Chişinău, a confirmat şeful Inspectoratului General...

Vladimir Putin pune condiții pentru intrarea Ucrainei în NATO: Retragerea soldaților americani din România și din alte țări din estul Europei

Președintele rus Vladimir Putin ar putea fi de acord cu aderarea Ucrainei la NATO, dar cu anumite condiții, printre care s-ar număra și plecarea...
Ultima oră
Pe aceeași temă