Raportul comisiei de ancheta a Parlamentului European (PE) in cazul activitatilor ilegale ale CIA in Europa aduce putine elemente noi, bazandu-se pe supozitii privind existenta unor inchisori secrete pe teritoriul Romaniei si Poloniei. Graitoare in acest sens sunt formularile din raport. Astfel, comisia PE „nu exclude posibilitatea ca serviciile secrete americane sa fi operat la o baza clandestina din Romania” si considera ca un centru de detentie „ar fi putut fi gazduit” de Polonia. Majoritatea tarilor UE stiau despre activitatile ilegale ale CIA.
Raportul mentioneaza un numar de 21 de escale efectuate de avioanele CIA pe aeroporturile romanesti. Retine atentia un accident inconjurat de mister.
Taina celor sapte
Potrivit „Washington Post”, pe 6 decembrie 2004, un avion al companiei americane Gulfstream, banuit ca ar fi fost inchiriat de CIA, a fost implicat intr-un incident la aterizarea pe un aeroport „din apropierea Bucurestiului”. Desi nici o persoana nu a fost ranita in urma impactului, sapte pasageri au „disparut” imediat dupa accident, iar anchetatorii romani nu au reusit sa le afle identitatea, sustine raportul PE. Avionul decolase de la baza aeriana Bagram din Afganistan, care gazduieste si o inchisoare administrata de SUA.
Neclaritatile care inconjoara acest caz au facut ca Romania sa fie criticata pentru „lipsa de cooperare” cu comisia de ancheta – o eticheta aplicata si altor state europene, precum Polonia, Marea Britanie, Italia, Austria si Macedonia.
Nicolai apara secretul
Sefa comisiei de ancheta a Parlamentului Romaniei privind presupusele inchisori CIA, senatorul PNL Norica Nicolai, a recunoscut ca datele de identificare ale avionului Gulfstream, lista pasagerilor si „chestiunile ce tin de prezenta lor in Romania” nu au fost puse la dispozitie anchetatorilor europeni. „Nu am putut face publice aceste date pentru ca suntem sub incidenta Legii 676 privind protectia datelor de interes personal, care ne interzice publicarea unor date legate de identitatea pasagerilor fara acordul acestora, cu exceptia unor cazuri de forta majora”, a declarat Nicolai pentru BBC.
Ea a invocat, de asemenea, „directivele europene” care nu permit o transparenta totala in astfel de cazuri. Totusi, a precizat Nicolai, anchetatorii PE „se afla in posesia” datelor respective, iar partea romana le-a solicitat confidentialitatea in legatura cu publicarea lor.
Nicolai considera ca acuzatia de „lipsa de cooperare” adusa Romaniei „nu are nici o acoperire”. „Daca in Polonia aceasta comisie nu a fost primita de nimeni, in Romania ea a fost primita de toate autoritatile relevante”, a afirmat ea.
Europenii stiau
Majoritatea guvernelor din tarile membre UE erau la curent cu politica de transferuri si cu detentiile secrete efectuate de CIA in afara SUA, dar au ascuns informatiile de comisia de ancheta a PE, a declarat italianul Claudio Fava, raportorul acestei comisii. „Numeroase guverne au cooperat activ sau pasiv. Ele stiau”, a declarat Fava. In opinia sa, europenii au fost informati despre aceste lucruri chiar de catre secretarul de stat al SUA, Condoleezza Rice, in cadrul unei reuniuni ministeriale transatlantice (UE-NATO) din data de 7 februarie 2005, dar si in cadrul reuniunilor la nivel inalt de la Bruxelles, din 8 februarie si 3 mai 2006.
Fava l-a acuzat in context pe Javier Solana, Inaltul reprezentant al UE pentru Politica Externa, de „omisiuni” in cadrul audierii sale de catre comisia de ancheta.
Un document „isteric”
Raportul dat publicitatii aseara la Bruxelles va fi supus dezbaterii si votului plenului PE in februarie 2007. Documentul este deja contestat de o parte si de cealalta a Atlanticului. John B. Bellinger III, consilier juridic al Condoleezzei Rice, a catalogat documentul drept „isteric in tendinta sa de hiperbolizare”, apreciind ca acesta nu contine informatii despre misiunea zborurilor CIA. Oficialul american a declarat ca respectivele zboruri sunt normale si reprezinta un simbol al cooperarii. De asemenea, Polonia, prin fostul sef al serviciilor secrete intre 2000 si 2004, Zbigniew Siemiatkowski, neaga in continuare ca ar fi gazduit inchisori secrete ale CIA.