„Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari“, cel mai nou lungmetraj regizat de Radu Jude, un film recompensat cu Globul de Cristal la Festivalul de la Karlovy Vary 2018, este propunerea României pentru o nominalizare la categoria „Cel mai bun film într-o limbă străină” a premiilor Oscar 2019.
„Este un film curajos, ambițios, inteligent, foarte amuzant și necesar”, spune actrița timișoreană Ioana Iacob despre noua producție, „Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari“, cel mai nou lungmetraj regizat de Radu Jude, un film recompensat cu Globul de Cristal la Festivalul de la Karlovy Vary 2018 și desemnat propunerea României pentru o nominalizare la categoria „Cel mai bun film într-o limbă străină” a premiilor Oscar 2019. Amestecând citate într-o arie tematică sensibilă, de la Mareșalul Antonescu la Ludwig Wittgenstein sau de la dr. Joseph Goebbels la Nicolae Steinhardt, filmul spune, într-o manieră modernă și îndrăzneață, povestea realizării unei reconstituiri istorice a masacrului de la Odessa, de data aceasta pentru un spectacol de stradă. Desigur, subliniază Hollywood Reporter, pentru a reconstitui povestea din cel de-al Doilea Război Mondial „tonul este unul ludic, tipic lui Jude, care abordează un subiect spinos cu ironia-i obişnuită şi cu mare atenţie la umanitatea imperfectă”.
Elogiat de critica internațională – care-l consideră „apogeul tuturor preocupărilor recente ale lui Jude” –, cel de-al șaselea lungmetraj semnat de Radu Jude a primit majoritatea voturilor în ședința Comitetului de Selecție Anuală a Filmului Românesc pentru participarea la secțiunea „Cel mai bun film într-o limbă străină” a premiilor Oscar. Este pentru a doua oară când un film al lui Radu Jude reprezintă propunerea României pentru o nominalizare la Oscar, după „Aferim!”, candidat pentru selecția din 2016.
Filmul este un fel de colaj construit în jurul unei teme, în care autorul a pus toate ideile pe care le-a putut exprima cinematografic. Rezultatul – un puzzle insolit, cu muzică de toate felurile, de la „Raze de Soare“ la „Wenn die Soldatendurch die Stadtmarschieren“, nuditate, fanfară, împușcături sau umor intelectual – a fost primit cu încântare.
„Compoziţia extraordinară a lui Jude este surprinzătoare – un interogatoriu provocator, sarcastic şi crucial între trecut şi prezent, care escaladează spre un impas”, scria Variety, remarcând, totodată, și jocul „captivant şi natural” al actriţei Ioana Iacob, costumele Iulianei Vîlsan sau modul de filmare al lui Marius Panduru – „bogat, având în vedere spontaneitatea lui”. Imaginile suprinse în timpul luptelor şi problemelor de pe platou amintesc de Brecht, reminiscenţă a introspecţiei lui Truffaut în “La nuit américaine”, evaluează criticii.
„La proiecția de la Karlovy Vary m-am simțit ca atunci când te urci într-un avion, nu ai niciun control, îți place, ai vrea să te relaxezi, dar nu prea poți, iar când aterizezi, te umpli de căldură. Oamenii cu care am vorbit au fost foarte deschiși, au apreciat filmul, subiectul tratat și complexitatea cinematografică pe care filmul o oferă mai ales unui ochi de cinefil avizat”, spune Ioana Iacob, care a preluat în acest film rolul Marianei, „o tânără regizoare foarte determinată, care în pregătirea spectacolului ei nu este dispusă să facă vreun compromis, este angajată și documentată, intelectuală, genul de artist care «merge până în pânzele albe» pentru proiectele ei”. Un rol pentru care a fost necesară o înțelegere profundă a epocii și, prin urmare, câteva lecturi din Raul Hilberg sau Dennis Deletant, revizuirea unor studii ale unor istorici români sau a unor filme documentare de arhivă.
„Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari” va avea premiera în cinematografele românești pe 28 septembrie, dar va rula timp de o săptămână în avanpremieră, pentru a îndeplini cerințele regulamentului – filmele eligibile pentru nominalizare trebuie să fi rulat cel puţin şapte zile consecutiv într-un cinematograf din ţara de origine.
RL: Este vorba de o reexaminare a unei țări, din perspectiva trecutului ei traumatic – scria Variety, la prezentarea acestui film la Festivalul de la Karlovy Vary. Ce fel de film este „Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari“?
Ioana Iacob: „Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari”, pe lângă faptul că este o șaorma cu de toate, așa cum îl numește Radu Jude, este un film despre cum ne raportăm la propria istorie, la momente mai tulburi ale ei, mai greu de digerat de „mândria națională” și care urmărește demersul artistului angajat. Este un film curajos, ambițios, inteligent, foarte amuzant și necesar, aș zice.
Radu Jude spunea, într-un interviu acordat înaintea lansării internaționale, că filmul a fost respins în toate festivalurile mari. Cel mai probabil, făcea un exces de modestie, având în vedere că, între timp, producția este elogiată de presa internațională și considerată „apogeul tuturor preocupărilor recente ale lui Jude privind tema şi forma”. De asemenea, filmul a fost recunoscut cu Marele Premiu la Karlovy Vary și este propunerea României la Oscar. Care au fost laudele, cum a fost la festival și cum a fost primit la lansare?
Presa internațională a reacționat pozitiv la adresa filmului, iar pentru mine personal a fost foarte emoționant. Terminasem filmările cu un an în urmă și eram foarte curioasă de rezultatul final. La proiecție m-am simțit ca atunci când te urci într-un avion, nu ai nici un control, îți place, ai vrea să te relaxezi, dar nu prea poți, iar când aterizezi, te umpli de căldură. Oamenii cu care am vorbit au fost foarte deschiși, au apreciat filmul, subiectul tratat și complexitatea cinematografică pe care filmul o oferă mai ales unui ochi de cinefil avizat. Cu ceilalți, celor cărora probabil nu le-a plăcut, nu am avut ocazia să vorbesc. Pe lângă toate astea, am revăzut oamenii cu care am lucrat și de care îmi era foarte dor.
Urma să menționez că rolul dvs. – personajul Mariana – a fost remarcat pentru „inteligență și subtilitate”. Cine este Mariana? Ce fel de documentare ați făcut pentru acest rol, de ce vă place și cum l-ați descrie?
Mariana este o tânără regizoare foarte determinată, care în pregătirea spectacolului ei nu este dispusă să facă nici un compromis, este angajată și documentată, intelectuală, genul de artist care „merge până în pânzele albe” pentru proiectele ei. În viața personală, însă, nu este la fel de stăpână pe situație. Îmi place această dualitate a personajului, aceste contradicții până la urmă atât de umane. În procesul de documentare am încercat să mă pun la punct cu cât mai multe detalii legate de evenimentele istorice asupra cărora se apleacă filmul, așa că am citit, cum spune și Mariana, Raul Hilberg, Dennis Deletant, studiile unor istorici români și am vizionat filme de arhivă, documentare. De asemenea, am fost în permanentă legatură cu Radu în tot acest proces.
De la încheierea studiilor, în 2002, la Secţia de Actorie în limba germană din cadrul Facultăţii de Muzică a Universităţii de Vest din Timişoara, și până acum, aveți nenumărate roluri atât în teatru, cât și în film. În această ultimă categorie, amintim “Cocoșul decapitat” al lui Radu Gabrea, dar și o serie de producții internaționale, în special de limbă germană. Ne-ați putea descrie evoluția dvs. profesională din perspectiva rolurilor sau proiectelor pe care le-ați considerat semnificative?
După terminarea studiilor de actorie am început să joc la Teatrul German de Stat din Timișoara. De fapt, mă angajasem încă din anul al III-lea de facultate, iar până în prezent aici mi-am desfășurat activitatea, având, bineînțeles, și colaborări în afara teatrului. Nu știu dacă este normal sau bine pentru un actor să activeze atâta timp într-un singur teatru având, mai mult sau mai puțin, aceiași parteneri de scenă, dar aici am lucrat cu oameni care m-au inspirat și m-au format. Unii m-au enervat, alții m-au fascinat, unii m-au dezamăgit, cu alții nu am fost de acord, unii m-au plictisit de-a binelea. Cred totuși că nu am stat pe loc, am lucrat cu regizori cunoscuți și mai puțin cunoscuți, cu coregrafi, muzicieni, oameni foarte diferiți, iar pentru mine asta a contat cel mai mult, oamenii cu care am lucrat și ce am avut de învățat de la fiecare dintre ei. Degeaba ai roluri importante dacă nu lucrezi la ele cu oameni cu care rezonezi, cu care poți căuta, construi și învăța. Aici i-aș menționa pe Radu Nica, pe Florin Fieroiu, Vlaicu Golcea sau pe Sergiu Matiș…
Pentru că mă interesează foarte mult și zona de dans, a fost importantă pentru mine colaborarea cu profesioniști precum Cornelia Crombholz, Volker Schmidt, Cristi Juncu, Alex Mihăescu, Ovidiu Mihăiță sau Tompa Gabor. Cu Yuri Kordonsky, cu care am lucrat la „Pescărușul” și care m-a distribuit în „Arkadina”, ceea ce m-a speriat foarte tare la început… vorbesc de Alexandru Dabija, cu care am lucrat ca regizor și apoi mi-a fost partener în filmul lui Radu.
Vorbind bine limba germană, am avut ocazia să lucrez la mai multe filme în Germania, iar în țară am lucrat prima data cu Radu Gabrea la „Cocoșul decapitat” și apoi la „Mănuși roșii”. Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari” întrunește pentru mine aceste puncte esențiale: subiect, personaj, regizor, parteneri.
„La București se dă ora exactă” sau „cercetarea reală în domeniul limbajului artistic se face mai degrabă în teatrele din țară”? Iar la Timișoara mai ales… Ce a schimbat pentru viața culturală din Timișoara titlul de Capitală Culturală a Europei? Aveți proiecte în cadrul acestui program?
Până nu demult, Bucureștiul era în mod clar și distanțat centrul fierbinte al vieții artistice din țară. În Timișoara, de exemplu, era suficient să se anunțe un turneu al unui teatru din București și biletele se epuizau în câteva zile. Nu cred că mai e chiar așa acum, există proiecte interesante în toată țara, distanța dintre creațiile bucureștene și cele din alte centre culturale din țară s-a micșorat, s-a estompat. E important ca artiștii să circule, să fie liberi și cred că asta se întâmplă tot mai mult. Mie îmi place Bucureștiul, e creativ, e mare, pestriț, un fel de melting pot în care artistul poate găsi sol fertil pentru lucrări provocatoare.
Când Timișoara a câștigat titlul de Capitală Culturală Europeană m-am bucurat, dar am și făcut o seamă de glume cu prietenii față de ceea ce va urma. Ne era teamă să nu ne trezim locuind într-un bâlci continuu, să nu crească chiriile doar din cauza asta și altele. Deocamdată chiriile au crescut. Vreau și încă sper că vom avea și vedea proiecte extraordinare pe plan cultural, spectacole cu teme actuale, penetrante. Încă nu le văd materializate în spațiul public timișorean, dar poate e prea devreme.
În ce alte proiecte vă poate vedea publicul începând din această toamnă?
Începem stagiunea cu câteva spectacole mai vechi din repertoriul teatrului nostru. Dintre acestea, eu joc în „De fapt e frumos”, scris și regizat de Volker Schmidt, și în „Forma lucrurilor” de Neil La Butte, în regia lui Cristi Juncu. Continuăm la început de octombrie cu premiera spectacolului semnat de Carmen Lidia Vidu, „Jurnal de România. Timișoara”, un spectacol care plasează actorii în raport cu orașul în care trăiesc.
