Procurorii Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism au preluat ancheta in cazul celor peste 300 de baxuri de tigari descoperite in Portul Constanta. Prejudiciul a fost estimat de politistii de frontiera la 500.000 de euro.
In urma unui control de rutina politistii de frontiera, impreuna cu vamesii constanteni, au facut o captura record de tigari de contrabanda. Oamenii legii spun ca totul a inceput dupa ce containerul in care se aflau a iesit suspect in urma analizei de risc. Intrat in Portul Constanta Sud Agigea la data de 24 august, din Emiratele Arabe, in declaratia vamala era specificat faptul ca in interior se afla materiale textile. Interventia parea un control de rutina, avand in vedere ca, dupa ruperea sigiliului si deschiderea usilor, oamenii legii au dat peste materialele textile specificate in acte. Situatia avea insa avea sa se schimbe dupa ce acestea au fost date la o parte. Astfel, in spatele capacului de materiale textile politistii de frontiera au dat peste cateva sute de baxuri de tigari.
Firma suspecta
Cercetarile efectuate in acest caz au scos la iveala faptul ca cele peste 300 de baxuri de tigari marca „Richman”, a caror valoare a fost estimata la peste 500.000 de euro, erau destinate firmei „Hera Chemie” SRL din Reghin, judetul Mures. Asa cum reiese din actele depuse la Ministerul Finantelor, societatea a fost inregistrata la data de 6 ianuarie 2006. Totodata, se pare ca administratorul acesteia este Ionut Macavei, in varsta de 21 de ani din localitate. Mai mult de atat, se pare ca activitatea firmei nu are nici o legatura cu ultimul import facut avand in vedere ca, in urma cu doar cateva saptamani, „Hera Chemie” cauta distribuitori pentru produse profesionale de curatat biologice importate din Austria si Germania, in cantitati industriale, de „calitate garantata”. Specialistii sustin ca profilul firmei intruneste toate elementele necasare unei asa-numite „firme fantoma”, folosite paravan de fiecare data de contrabandisti pentru a-si acoperi urmele in urma unui „esec” din cauza autoritatilor.