Dacă urmărim informaţiile din sursele deschise, care au circulat nestingherite în online şi pe televiziuni, s-a dorit ocuparea Guvernului şi deschiderea căii spre “guvernul meu”, atât de invocat de către Klaus Werner Iohannis.
De la activiştii #rezist, grupaţi în fel de fel de brigăzi, set-up, Corupția Ucide, Insistăm, Geeks for Democracy, #Cuzavreadreptate, Civism Mureș, #ActivAG (le spunem brigăzi neomarxiste pentru că multe dintre ele n-au statut juridic), până la filosofi şi literaţi băsişti, toţi au avut pe lângă vorba obscenă în gură şi cuvântul Revoluţie.
„Politica se face acum în stradă”, a zis liderul USR, Dan Barna, uitând că într-o democraţie politica se face în Parlament.
Opoziţia, extrem de divizată şi de lipsită de temei, nu are puterea de a dărâma Guvernul prin măsuri parlamentare şi atunci s-a agăţat, ca înecatul de pai, de mitingul diasporei. Pe buzele tuturor era subiectul căderii Executivului prin asaltul final. Niciunul dintre liderii politici n-a intuit riposta fermă a Jandarmeriei. Toţi s-au visat, asemeni lui Petre Roman în decembrie 1989, înscăunaţi în urma răzbelului dus de alţii şi privit de ei la televizor.
Socoteala de acasă n-a prins în târg. N-a fost să fie. Spre disperarea celor care şi-au făcut din negare o formă de viaţă.
Klaus Iohannis nu şi-a văzut împlinit planul ticluit de noua Securitate. Agitatorilor neomarxişti le-au luat ultraşii faţa. SRI zice că a informat Guvernul de acţiunile contra ordinii constituţionale. Parcă, după OUG 13, Carmen Dan şi Eduard Helvig şi-au arătat în comisie SMS-urile cu atacul ultraşilor. În zadar se discută după ce s-a comis fapta. Oriunde în lume anarhiştii sunt supravegheaţi de serviciile secrete.
Deşi nu s-a spus în spaţiul public, printre rezistenţi se vorbea nu numai de ocuparea Guvernului, cât şi de transformarea Pieţei Victoria într-un maidan.
Poate n-ar fi rău să ne amintim cum a început Maidanul la Kiev, după ce s-au tras primele focuri de armă. Pentru prima oară la protestele de stradă au fost aduşi copiii ca factori de presiune emoţională. Canalele străine au prezentat evenimentele de la Kiev drept o revoluţie. De fapt, consecinţele au fost dramatice. O involuţie şi un regres democratic, dar despre care nimeni nu mai trâmbiţează.
Protestele pro-europene din Ucraina, începute în ziua de 21 noiembrie 2013, când guvernul ucrainean a declarat că stopează procesul de asociere cu Uniunea Europeană, au adunat sute de mii de demonstranţi. Canalele internaţionale au dat o atenţie sporită evenimentelor, pe care le-au denumit euromaidan de la numele pieţei centrale din Kiev, unde se aduna lumea, Maidan Nezalejnosti. Pentru prima oară a apărut haştagul pe internet.
Ca o componentă de impact a comunicării, televiziunile internaţionale prezentau mereu feţe de copii cu figuri triste.
Euromaidanul a condus la fuga preşedintelui Viktor Ianukovici, dat în urmărire generală pentru crime şi abuzuri împotriva demnităţii umane, fiind de cinci ani de negăsit.
Ce a urmat?
Ucraina a pierdut Crimeea, fără a opune prea mare rezistenţă ocupantului rus. Economia acestei ţări s-a prăbuşit cu 15% în trimestrul patru al anului următor, hrivna (moneda naţională) a picat cu aproape 70% după un an, iar preţurile de consum au crescut cu 26%, urmând o inflaţie galopantă în ultimele luni ale anului 2018. Rezervele valutare ale băncii centrale au secat rapid. În primii ani post-Euromaidan, ucrainenii au văzut o scădere incontestabilă a bunăstării lor. Potrivit datelor Băncii Mondiale, în perioada 2013-2015, PIB-ul pe cap de locuitor în dolari SUA a scăzut la jumătate, iar datoria externă a țării a crescut de la 78,6% la 131,5% din PIB. În decembrie 2013, salariul mediu în Ucraina a fost de 3.619 UAH, care, la un curs de schimb de 1 USD = 8,24 UAH, a însumat aproximativ 469 dolari SUA. În iunie 2017, salariul mediu a fost egal cu 7.360 UAH, dar, cu un curs de schimb de 1 $ = 26 UAH, echivalentul în dolari americani a fost de 283 USD.
Criza economică adâncă pe care a adus-o războiul cu forţele separatiste pro-ruse loveşte cel mai dur în populaţie. Preţul benzinei din Ucraina este similar celui românesc. O familie trăieşte bine, conform mărturiilor românilor de peste Tisa, cu un venit de 100 de euro. Nu există sistem public de sănătate. Fiecare bolnav îşi plăteşte spitalizarea sau medicamentele. Iuri s-a născut fără peretele despărţitor dintre ventriculul stâng şi cel drept al inimii. Are 26 de ani. E o minune că a supravieţuit cu aşa o malformaţie, spun specialiştii. I s-a spus că salvarea vieţii sale poate fi făcută doar în România. Dar nu contribuie la sistemul public de sănătate. Şugubăţ, mi-a povestit că l-au învăţat românii de dincoace de Tisa cum să-şi plătească în România trei luni dările medicale.
În plan politic, Poroşenko şi-a întărit poziţia de şef al statului. Partidul său e în fruntea opţiunilor de vot. Opoziția rămâne încremenită, pentru că ucrainenii nu au prea multă încredere în politicieni condamnați ca Timoșenko sau în figuri populiste precum Saakașvili. O scrisoare trimisă de prim-ministrul Volodymyr Groysman pensionarilor cu anunţul că li se va mări pensia a contribuit la creşterea decisivă în sondaje a partidului stat.
Populismul şi ultranaţionalismul au explodat. Minorităţilor li s-au luat toate drepturile. Negocierile cu UE stagnează.
„S-a dovedit că majoritatea oamenilor doreau o țară liberă de comenzi de la Kremlin, nu o țară liberă”, mi-a spus Andriy, un participant activ la Euromaidan, cu amărăciune.
Şi în România există un grup extrem de vocal, un preşedinte indignat, dar, dacă mâine ar avea loc alegeri, tot coaliţia PSD-ALDE ar câştiga majoritatea, conform sondajelor de opinie.
Fel de fel de agenţii, unele mai securiste decât altele, îl dau pe Cioloş la 20%, el neavând nici partid înscris la tribunal. Dacă ar fi adevărate aceste cifre, ar însemna că dreapta are încredere într-un asistat social european. Dacian Cioloş trăieşte din indemnizaţia de fost comisar. Dar şi aia se termină, dacă nu s-a terminat încă.
