In decursul acestei luni, cuvantul „santaj” a fost folosit atat de des si cu atata usurinta in special de catre politicieni ca Ion Iliescu, incat ai zice ca domniile lor faceau de fapt referire la brand-ul pastei de dinti la care recurg in viata cotidiana. Controlul informatiilor se dovedeste din ce in ce mai determinant – atat pentru miscarile de pe scena politica, cat si pentru sansele de viitor ale diferitelor partide. Este lesne de inteles din ce motive a ales presedintele, ca de altfel si predecesorii sai, sa se impuna in fata serviciilor secrete romanesti. Iar in prezent am putea chiar deduce ca aceasta initiativa prezidentiala se bucura de un real succes.
Pana una-alta, domnia sa pare sa-si fi asigurat subordonatii de faptul ca sub conducerea sa nu va exista nici o cercetare asidua a represiunilor de dinaintea evenimentelor din '89 Ð nici macar o luare oficiala de pozitie in sensul condamnarii crimelor comunismului. Astfel, toti subalternii nervosi din anumite cauze de ei stiute vor ramane pe deplin loiali sefului dispus sa le vina in intampinare cu un asemenea gest.
Dovada cea mai buna pentru rationamentul lui Traian Basescu in legatura cu serviciile secrete a reprezentat-o recenta numire a lui Dragos Petrescu in calitate de reprezentant prezidential in CNSAS. Tanarul istoric, ajuns cunoscut, din 2004, si ca urmare a numirii sale in fruntea Institutului Roman pentru Istorie Recenta (IRIR), nu a ezitat mult pana sa decida ca nu mai e loc de analize dedicate celor mai hade aspecte ale comunismului. Marius Oprea si Stejarel Olaru au fost, la IRIR, pionieri in materie de cercetare a rolului represiv al Securitatii, dar, dupa plecarea lor (la inceputul acestui an si dupa ce premierul Tariceanu a hotarat sa sprijine infiintarea Institutului pentru Cercetarea Crimelor Comunismului, recent inaugurat), institutia a devenit mai degraba un loc ce emana o siguranta molesitoare.
Faptul ca o persoana de care presedintele nu va fi avut, probabil, habar pana de curand s-a bucurat de aceasta promovare exceptionala conduce, evident, la anumite speculatii legate de disponibilitatea sa de a veni in intampinarea mai-marilor zilei si a lasa neelucidate numeroasele aspecte ale trecutului recent. Desigur ca exista si alte persoane din mediul academic sau din randurile ONG-urilor care vor avea parte de o ascensiune la fel de fulminanta atunci cand PD va decide ca a sosit timpul pentru crearea unei platforme de putere rivale cu cea a PSD. Aceste vremuri sunt, pana la urma, vremuri de volatilitate politica fara precedent, nemaiintalnita din anii '90 incoace, iar tinerii profesionisti capabili de obedienta fata de noii stapani politici au toate sansele sa ocupe pozitii bunicele si pana la exceptionale.
In aceste conditii, personalitatilor precum Vladimir Tismaneanu – sociolog roman stabilit in SUA Ð le revine un rol de-a dreptul crucial. De la mijlocul anilor '90, domnia sa a descins cu destula forta pe scena vietii publice romanesti Ð mai intai cu ocazia sprijinului acordat lui Constantinescu, iar ulterior prin gesturile favorabile lui Iliescu. Pe parcursul anilor, sustinatorii si aliatii sai s-au inmultit si intre timp domnia sa prefera sa recurga, cu maiestrie, la puterea patronajului facilitat de accesul avut la diverse fonduri de cercetare, respectiv de abilitatea sa de a netezi unor tineri academicieni romani calea catre SUA. Recent, el a hotarat sa adopte o pozitie fara echivoc si a publicat – vinerea trecuta, in cadrul spatiului sau traditional detinut in paginile „Cotidianul”-ului – o scrisoare de recomandare a lui Dragos Petrescu. Pentru mine, gestul domniei sale a fost unul total neobisnuit si care nu putea sa semnifice decat determinarea lui Tismaneanu in a-si asigura protejatii de sprijinul sau deschis atunci cand acestia decid sa intre in serviciile politice ale presedintelui.
In articolul sau, Tismaneanu a mentionat ca i s-a parut firesc sa trimita zeci de scrisori unor intelectuali romani, epistole ce i-au adus, ulterior, critici pentru a fi dat dovada de „exces de generozitate”. Astfel de vaicareli sunt apanajul unor personaje gen Ion Iliescu sau predecesorii comunisti ai acestuia Ð versati in rostirea unor fraze menite a conferi o aura idealista. Desigur ca Tismaneanu nu face parte din tagma tiranilor, dar domnia sa stie, totusi, la fel de bine cum anume poate fi mascata o intentie machiavelica in spatele unor gesturi aparent dezinteresate.
Concomitent cu decizia IRIR de a renunta la cercetarea crimelor comunismului, Tismaneanu ii facea lui Ion Iliescu poate cel mai mare serviciu oferit vreodata de un intelectual roman fostului sef de stat Ð semna, in calitate de coautor, o carte ce-l prezenta pe Iliescu ca pe o figura ce-i drept viciata, dar totodata luminata, o figura responsabila in cele din urma de insasi consolidarea democratiei in Romania. Calculul de atunci al lui Tismaneanu s-a dovedit ulterior, in 2004, unul eronat, dat fiind ca oaza reprezentata de Iliescu si PSD seca vazand cu ochii.
Am tot respectul pentru eruditia lui Tismaneanu, dar sunt constient ca stralucirea ei este stirbita de o subtila dorinta de exercitare a puterii in baza unui intreg protectorat. Multi dintre tinerii cercetatori care s-au bucurat pana acum de sprijinul domnului Tismaneanu vor fi fara indoiala furiosi la vederea acestor randuri – ingrate la adresa binefacatorului lor. A-si arata sau reafirma loialitatea fata de un superior ce ofera recompense sau protectie este o axioma la fel de frecvent intalnita in cercurile academice romane ca si pe santierele tarii sau in baracile aferente.
Placile tectonice ale politicii romanesti au inceput sa se miste. Curand ar putea rezulta un intreg si nou sistem de dominare. Tocmai din acest motiv a sosit, poate, timpul caderii la pace cu un sistem incaput pe mainile unui presedinte hotarat, apreciat de altfel de catre domnul Tismaneanu drept un „politician redutabil”. A sosit vremea ca episoadele dureroase ale trecutului recent sa fie gestionate intr-un mod discret, clinic, si fara pasiunea sau staruinta pentru adevar a unora ca Marius Oprea.
Cine stie Ð poate au sosit deja vremurile pentru ca proaspetii absolventi de stiinte istorice sau sociale sa se orienteze spre o cariera facuta in cadrul serviciilor secrete, unde e loc arhisuficient de desfasurare pentru aptitudinile lor scolastice, chiar daca infinit mai redus pentru cele critice. Daca stai sa te gandesti, unii dintre cei mai talentati absolventi ai domeniilor de studiu enumerate mai sus s-au inrolat, prin anii '70-'80, in Securitate – adica tocmai in perioada ei de apogeu. Prezentul Romaniei postpesediste arata ca formele traditionale de subordonare par sortite a ramane perfect intacte, iar decizia lui Tismaneanu de a-l saluta public pe Dragos Petrescu la debutul delicatei sale misiuni puse in slujba presedintelui reprezinta un semn clar ca plus il change…
