30.7 C
București
vineri, 27 septembrie 2024
AcasăSpecial300 de milioane aruncate pe artificii

300 de milioane aruncate pe artificii

Focul de artificii din noaptea de revelion ii va costa pe onesteni 300 milioane de lei vechi. Hotararea a fost luata intr-o sedinta extraordinara a Consiliului Local, in care s-a aprobat suma de 600 milioane de lei pentru sarbatorile de iarna. In afara de focul de artificii, pe care se va cheltui aproximativ jumatate din suma alocata de la bugetul local, au fost luate in calcul si „onorariile” formatiilor care vor evolua in fata Primariei Onesti in dimineata zilei de 31 decembrie. Desi Onestiul se afla in mare suferinta, nici un consilier local nu s-a opus proiectului privind cheltuielile cu distractia de sarbatori. „Oricat de saraci am fi, nu putem renunta la focul de artificii, care a intrat deja in traditia Onestiului”, a motivat Emil Lemnaru, primarul municipiului de pe Trotus. In ultimii ani, pe platoul din fata Casei de Cultura, flancat de Hotelul Trotus si Catedrala „Pogorarea Sfantului Duh”, se aduna mii de onesteni in noaptea de revelion, una dintre atractii fiind si focul de artificii. Insa nu toti sunt incantati de modul in care se desfasoara acest spectacol. Traditia focului de artificii a fost intarita de unii miliardari care au organizat nunti la Hotelul Trotus si si-au permis sa arunce cateva sute de milioane pe artificii. Suspiciuni referitoare la banii publici cheltuiti de sarbatori au existat si in legatura cu asa-zisele onorarii destinate formatiilor care vin pe 31 decembrie in fata Primariei Onesti, unde prezinta obiceiuri traditionale de Anul Nou. Nu se stia cum va imparti Primaria cateva sute de milioane acestor artisti populari si cum vor fi evidentiati banii cheltuiti. Primarul Emil Lemnaru a precizat ca trei lucratori din cadrul Primariei Onesti se vor ocupa de acest lucru, iar banii vor fi inmanati sefilor de formatii, care vor semna de primire pe un tabel. Pana in 1989, regula era alta la Onesti: trupele traditionale veneau in fata Primariei pentru a primi autorizatii, iar in schimbul lor isi prezentau programul. Reprezentantii municipalitatii onestene sustin ca artistii populari nu mai vin daca nu sunt platiti. „Este un efort pe care noi il facem pentru a pastra traditiile pe acest meleaguri”, a mai precizat Emil Lemnaru. El a adaugat ca din banii alocati de la bugetul local se vor face si pachetele cu daruri pentru copiii nevoiasi care vin pe la biserici.

Cele mai citite

Creștere record a creditelor de consum în România: Volumul finanțărilor noi a atins 5 miliarde lei în iulie

Românii au arătat un interes crescut pentru creditele de consum în 2024, atingând un volum record de 5 miliarde de lei în iulie, o...

Alertă RO-Alert emisă în nordul județului Tulcea din cauza unor drone detectate la granița cu Ucraina

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) a transmis în noaptea de joi spre vineri un mesaj de avertizare RO-Alert pentru locuitorii din zona...

Adolescenta ciclistă elvețiană Muriel Furrer a murit după un accident la campionatele mondiale.

Ciclista elvețiană Muriel Furrer a murit la o zi după ce, la vârsta de 18 ani, a suferit un accident grav în timpul cursei...
Ultima oră
Pe aceeași temă