13.4 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăInternaționalCrucea Roșie rămâne fără garanția de securitate a talibanilor din Afghanistan

Crucea Roșie rămâne fără garanția de securitate a talibanilor din Afghanistan

Potrivit talibanilor, Comitetul Internaţional al Crucii Roşii (ICRC) nu a făcut presiuni asupra oficialilor închisorii de a asigura îngrijiri medicale adecvate pentru cei aflaţi în greva foamei.

„De aceea, Emiratul islamic al Afganistanului anunţă retragerea angajamentului de securitate pe care şi l-a luat faţă de Crucea Roşie internaţională pentru activităţile ei în Afganistan”, se menţionează într-un comunicat.

„Prin urmare, emiratul islamic nu garantează protecţia vieţilor şi a proprietăţilor lor până nu ajung la un acord cu emiratul pentru a-şi corecta acţiunile”, se mai precizează în textul citat.

Purtătoarea de cuvânt a ICRC Sanela Bajrambasic a declarat că reprezentanţii Crucii Roşii au vizitat luni închisoarea Pul-e Charkhi pentru a monitoriza serviciile medicale asigurate deţinuţilor în greva foamei şi a le furniza soluţiile intravenoase necesare.

Ca organizaţie neutră, ea a spus că Crucea Roşie nu a adoptat nicio poziţie asupra motivelor sau scopurilor grevei foamei şi nu a încercat să-i convingă pe deţinuţi să renunţe la protest şi nici autorităţile să le accepte revendicările.

Ea a mai precizat că Crucea Roşia a încercat să construiască relaţii cu toate părţile implicate în conflictul din Afganistan, unde a lucrat peste 30 de ani.

„Ne bazăm pe părţile implicate să ne permită să lucrăm în siguranţă pentru a proteja şi acorda asistenţă victimelor conflictului. Acesta este singurul nostru obiectiv”, a spus ea.

Ea a spus că organizaţia pe care o reprezintă va discuta direct cu talibanii şi nu va comenta public situaţia.

Crucea Roşie a anunţat anul trecut că îşi reduce operaţiunile în Afganistan după ce mai multe persoane din personalul său au fost ucise în atacuri, notează Reuters.

Cele mai citite

Ministerul Agriculturii, despre banii încasați de beneficiarii Fondului European Agricol pentru Dezvoltare Rurală

Beneficiarii Fondului European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) au primit în această săptămână în conturile bancare o nouă tranşă de plată în valoare totală...

Adio, Paul Auster. Autorul ”Trilogiei New York-ului” a decedat la vârsta de 77 de ani

Paul Auster, celebrul scriitor american cunoscut pentru romanele sale captivante, poemele și scenariile de film, a încetat din viață la vârsta de 77 de...

În Săptămâna Patimilor Ierusalimul e mai gol ca niciodată

E Săptămâna Patimilor, cea în care Iisus Hristos a luat asupra sa toate păcatele omenirii şi ne-a mântuit pe toţi. In toate bisericile se...
Ultima oră
Pe aceeași temă