Ministerul Muncii a elaborat noi reglementari pentru obtinera ajutorului social. „Vrem sa-i sprijinim pe toti cei care au intr-adevar nevoie de ajutor din partea statului, astfel incat acestia sa depaseasca nivelul de saracie in care traiesc, fara a descuraja atitudinea fata de munca. Totodata vrem sa facem ordine in sistemul de acordare a venitului minim garantat”, a declarat Maria Muga, secretar de stat in MMSSF. Aceasta a explicat ca modificarile Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii 416-2001 privind venitul minim garantat, supuse dezbaterii publice, contin prevederi mai clare. Proiectul a fost elaborat in urma consultarilor cu asociatiile comunelor, oraselor si municipiilor, cu Ministerul Administratiei si Internelor.
Secretarul de stat a precizat ca in stabilirea dreptului la ajutor social au fost elaborate trei liste – una cu bunurile considerate de stricta necesitate pentru nevoile familiale, o alta cu bunurile considerate ca nu sunt de stricta necesitate, iar o a treia cuprinzand criteriile privind limitele minime si maxime ale veniturilor potentiale provenite in cazul vanzarii bunurilor care depasesc nevoile familiale. In cazul in care familia sau persoana singura are in proprietate numai categoriile de bunuri cuprinse in lista bunurilor considerate de stricta necesitate pentru nevoile familiale, aceasta beneficiaza de ajutor social, luandu-se in calcul veniturile. In cazul in care familia sau persoana singura are cel putin unul dintre bunurile cuprinse in lista bunurilor care nu sunt de stricta necesitate (aparate de filmat, tablouri, obiecte de arta, blanuri de mare valoare, cazan de fabricat rachiu, razboi de tesut etc.) aceasta nu beneficiaza de ajutor social.
Doamna Muga a mai spus ca primarul este obligat sa afiseze lista cu beneficiarii ajutorului social. Acestia vor intocmi lunar un plan de actiuni sau lucrari de interes local si vor tine evidenta orelor de munca efectuate. Noile Norme metodologice dau posibilitatea de control din partea directiilor teritoriale de munca asupra modului de aplicare a legislatiei si sanctionarea in cazul nerespectarii acesteia, cu amenzi de la 500 lei (RON) la 1.000 lei (RON).
Adeverinte de la somaj la fiecare trei luni
Secretarul de stat Maria Muga a afirmat ca numarul beneficiarilor de ajutor social a scazut semnificativ fata de anul trecut. In 2005 media lunara era de 390.000 de beneficiari, iar in primele doua trimestre ale acestui an, media lunara a scazut la 261.198 de ajutoare sociale. Explicatia consta si in obligativitatea prezentarii din trei in trei luni a unei adeverinte de la agentiile pentru ocuparea fortei de munca, prin care se certifica imposibilitatea gasirii unei slujbe. Pentru beneficiarii ajutorului social apti de munca va continua obligativitatea de a lucra in folosul comunitatii un numar de ore, raportate la cuantumul ajutorului si salariul minim pe economie.
Cuantumul veniturilor lunare
Nivelul lunar al venitului minim garantat este de 166 lei (RON) pentru familiile formate din doua persoane; 231 lei pentru familiile formate din 3 persoane; 287 lei pentru familiile formate din 4 persoane; 341 lei pentru familiile formate din 5 persoane; cate 23 lei pentru fiecare alta persoana peste numarul de 5 persoane care face parte din familie. In situatia persoanelor singure, nivelul lunar al venitului minim garantat este de 92 lei.
Familiile si persoanele singure cu venituri nete lunare pana la nivelul venitului minim garantat beneficiaza de o majorare cu 15% a cuantumului ajutorului social pe familie in cazul in care cel putin un membru al familiei face dovada ca lucreaza pe baza de contract de munca, are statut de functionar public sau presteaza o activitate, realizand venituri cu caracter salarial.
Informatii privind acordarea ajutorului social se obtin la primarii.