5 C
București
luni, 25 noiembrie 2024
AcasăLifestyleDecoruri cu mult lemn: cum se poate înfrumuseţa un cămin

Decoruri cu mult lemn: cum se poate înfrumuseţa un cămin

De aceea ne întâlnim cu o creştere fără precedent a utilizării lemnului iar decorurile cu mult lemn sunt elegante, relaxante şi sănătoase. Proprietăţile estetice şi fizice ale lemnului natural îi conferă calitatea de a fi folosit cu rezultate excepţionale la decorarea şi împodobirea locuinţei, atât la exterior cât şi la interior, atât în cazul caselor de rezidenţă şi celor de vacanţă, cât şi în cazul apartamentelor. Casa va fi astfel înfrumuseţată, i se va adăuga în mod inconstestabil plusvaloare iar climatul la interior va fi deosebit de plăcut.

Faţade ventilate

Alături de lambriuri există şi soluţii moderne de plăci pentru faţade din materiale compozite pe bază de lemn sau din lemn termotratat. Acestea se fixează pe profile metalice, cleme speciale sau pot fi panouri compacte cu nut şi feder (pentru o montare ca în cazul parchetului),  obţinându-se astfel faţade ventilate. Aerul va circula liber între faţadă şi suprafaţa clădirii, reducându-se astfel cleltuielile de încălzire (iarna) sau de răcire (vara).

TIPS&TRICKS: Placarea pereţilor cu lemn natural

Aly Wisam, wisam@marketingconcept.ro, www.fabricadelemne.ro

Una dintre tendinţele actuale este creşterea utilizării lambriurilor atât la interior, cât şi la exterior. Tot mai mulţi proprietari apelează la lambrisarea pe exterior a casei, atât datorită esteticii, cât şi prin faptul că se realizează o izolare termică superioară ştiut fiind faptul că lemnul este unul dintre cele mai bune materiale de izolare termică.

De obicei se procedează la îmbrăcarea pereţilor sau a unor părţi ale acestora (exterior sau interior) cu scânduri finisate (lambriuri) de lemn aşezate orizontal, una lângă alta. Pentru casele de vacanţă se recomandă lambrisarea cu răşinoase atât la interior cât şi la exterior, aspectul noduros al acestei esenţe oferind o ambianţă rustică, naturală. În acest caz, pentru protejare, este indicat a se folosi un lac incolor care va lăsa la vedere esteticul, perfecţiunea imperfecţiunii naturii. Pentru case de rezidenţă, vile, se recomandă stejarul, atât la interior cât şi la exterior, acesta conferind un aspect nobiliar. O altă soluţie recomandată pentru casele de rezidenţă este lemnul de tei, aspectul untos al acestuia inducând o atmosferă caldă şi reconfortantă.

Muzeul de artă apuseană Minovici Furnică, stil Tudor

Ca grosime pentru lambriuri ideală este cea de 1,2 cm (ceea ce aduce un plus la termoizolare), deși se practică pe scară largă 9 – 10 mm. La interior, lambrisarea se poate folosi în orice funcţiune, aducând căldură şi confort, alături de o estetică specială. În ultimul timp, se foloseşte cu succes şi în cazul băilor, în această situaţie, la fel ca în cazul folosirii la exterior, fiind necesară protecţia realizată periodic.

Boiseria

 Dacă se folosesc panouri din lemn cu finisaje speciale, modele decupate (casete) sau sculpturi, atunci se poate vorbi despre boiserie. Panotare sau, mai pe înțelesul tututor, placare cu panou din lemn, boiseria a apărut în Franța secolului al XVII-lea și este specifică palatelor precum cel de la Versailles şi caselor nobiliare sau cu pretenţii.

Înrudită cu lambrisarea, boiseria constituie versiunea nobilă, constând în îmbrăcarea pereților cu panouri din esențe naturale, cel mai adesea de nuc, stejar sau cireș, lemn nobil, de esenţe tari și puternice, având ca rezultat suprafeţe mătăsoase și luciu natural.

Muzeul de artă apuseană Minovici Furnică, interior

Boiseria se pretează pentru orice încăpere, de la hol, bucătărie și până la dormitor și întipărește caracter particular unui perete care ne-am obișnuit să fie plat, unicolor, impersonal. Emblemă a designului clasic, boiseria se regăsește și în amenajările contemporane.

 Case decorate cu lemn

Casele se pot decora cu lemn nu numai prin îmbrăcarea pereţilor. În unele zone sunt populare casele care au în structură bârne din lemn expuse la exterior, cum este cazul caselor nemţeşti sau britanice, sau casele de munte de la Predeal, Sinaia, etc. Castelul Peleş sau casa în stil Tudor din Bucureşti care adăposteşte Muzeul de Artă Apuseană Minovici Furnică sunt exemplele cele mai elocvente. Tot la unele din aceste case, în afară de bârne, exteriorul poate fi efectiv decorat cu diverse modele de structuri din lemn.

Casa Mareşalului Ion Antonescu de la Predeal

Idee

Fereastra largă din sufrageria unei case în stil neoromânesc dădea spre un perete înalt destul de tern. Proprietarii au realizat o structură de lemn având un model asemănător caselor nemţeşti care au aşezat-o la o anumită înălţime, fiind vizibilă din interior, oferind astfel o perspectivă mult mai interesantă.

 Ce tip de lemn folosim la placările cu lemn

Fiecare tip de lemn folosit la lambrisare, boiserie sau în general decorarea pereţilor cu lemn are povestea sa și trăsături unice, pentru toate gusturile, bugetele și tipurile de încăperi.

Bradul este extrem de popular în țara noastră, are însă rezistență scăzută, este ușor de șlefuit, lăcuit și vopsit, reprezentând în final o alegere accesibilă şi recomandată în special când se abordează un stil rustic.

Stejaul este rezistent, dur, impozant, finisajul său necesitând pricepere și tenacitate. În ţara noastră este alegerea optimă pentru un stil clasic cu accente nobiliare.

Nucul este un lemn nobil, de esență tare și puternic, suprafață fiind mătăsoasă și luciul natural.

Cireșul prezintă calităţi estetice aparte, în afară de eleganţa sa, special prin nuanțele sale de roz până la maro pur. Prezintă facilitate de șlefuire superioară ce îi pune în valoare strălucirea.

RECOMANDARE

Este recomandată investiţia în lemnul masiv, autentic, acesta prezentând două avantaje majore: durabilitate şi estetică superioare. Este însă bine de ştiut că lemnul este un produs viu care are nevoie de îngrijire periodică prin folosirea de produse și accesorii speciale, dar și de protecție împotriva radiațiilor ultraviolete, a apei, focului şi insectelor.

 

 

 

 

 

 

 

 
 

 
 

 

Cele mai citite

Călin Georgescu: Noul Hate pentru clasa politică sau meteoritul electoral care a lovit România?

Călin Georgescu nu este doar o surpriză a alegerilor, ci și o anomalie electorală care zguduie percepțiile tradiționale despre ce vrea să fie un...

Mohamed Salah, aproape de despărțirea de Liverpool! „Normal că sunt dezamăgit”

Mohamed Salah, decisiv în victoria lui Liverpool cu Southampton, a declarat că viitorul său la echipa de pe Anfield este incert, deoarece nu a...

Rezultate fără precedent în istoria prezidențialelor din România

Independentul Călin Georgescu dă peste cap sondajele și campaniile tradiționale, surclasând toate partidele După numărarea a 95% din secțiile de votare, rezultatul este unul pe...
Ultima oră
Pe aceeași temă