Nu cred sa existe om fara un tic verbal. Cel al lui Vacaroiu a devenit celebru: „parerea mea”. Si actualul premier are unul: „vreau sa va spun ceva”. Intr-o „Editie speciala” am numarat 27 de „vreau sa va spun ceva”, ceea ce nu-i mult, la cat se vorbeste la noi in talk show-uri. Si la electorat da bine ticul verbal, mai ales unul ca acesta, ca o adresare familiara, un fel de usurinta in a te exprima pe limba oamenilor. Numai ca, vrand sa spui ceva, dai prin toate – si in crotalierea animalelor, si in autostrazi, dar si unde n-are ce cauta un premier: implicarea intr-o noua investitie „Renault”. Poti sa lauzi investitia, dar sa mai si recunosti: „M-am ocupat personal si strans”… Deja ne-a spus prea multe.
Acest „sa va spun ceva” va dezvaluie o persoana ezitanta, impaciuitorista? Uneori, in politica, a sta la indoiala se dovedeste o calitate.
Si Mona Musca a vrut sa ne spuna ca divorteaza de Executiv pentru a alinia vorbele cu faptele. Ii respect consecventa si gestul demisiei de onoare, intru redesteptarea PNL, dar, atata vreme cat Tariceanu a primit un clar vot politic de incredere al partidului sau, trebuie sa te supui, nu sa-ti iei jucariile si sa pleci, mai ales daca seful partidului „este un premier bun”. Oricum, Mona Musca trebuia sa se decida: ori euro-parlamentar, ori ministru. Dupa ce „aripioarele” s-au intors cu greu la matca, asta i-ar mai trebui acum PNL – scindarea.
Decizia premierului, buna-rea, de a-si continua mandatul, n-ar mai trebui sa genereze atatea discutii, mai ales ca forurile de conducere ale PNL au decis incotro merg.
Asa cum pentru Romania s-a considerat ca nu era momentul demisiei premierului – utila doar pentru anticipate, neagreate de 60% din romani -, tot asa putem spune ceva despre ideea despartirii functiei de prim-ministru de cea de presedinte de partid. Ar fi contra experientei tarilor cu indelungata viata partidica.
Lucrurile devin mai complicate prin posibila revenire a lui Stolojan in viata politica a PNL, ceruta de cateva voci, ceea ce genereaza agitatie si dispute in interiorul partidului. Singurul element de care ar trebui sa se tina seama este relatia buna a lui Stolojan cu Basescu, care ar da o mai mare coerenta guvernarii. Si pozitia lui Stolojan este ezitanta. Deocamdata a spus ca doreste sa participe la recladirea increderii in PNL. Cum? Ar putea s-o spuna raspicat: m-am insanatosit si vreau sa revin in fruntea partidului. De pe ce pozitii vrea Stolojan sa ajute? Care este oferta sa? Ce asteapta de la PNL?
Pe de alta parte, Tariceanu are dreptate ca nu poate demisiona din functia de presedinte PNL atata vreme cat nimeni nu i-a cerut asa ceva, dar mai ales nu s-a cerut convocarea unui congres extraordinar, singurul care poate schimba presedintele. Daca Tariceanu va gestiona bine perioada post-inundatii si va respecta calendarul aderarii, va castiga runda cu filialele si va stopa, poate, vanzoleala din partid.
Sa va spun ceva: sovaiala premierului in legatura cu demisia este nimica toata pe langa incoerenta partidelor din arcul guvernamental. Partidul Conservator nu si-a definit statutul dupa sase luni de guvernare: la putere sau in opozitie?
Sa va mai spun ceva: vremurile de aur ale Aliantei din timpul alegerilor au apus. Competitia dintre PNL si PD, mai ales din teritoriu, putea fi evitata daca fuziunea avea loc imediat dupa alegeri (inca nu-i prea tarziu). Tensiunile din Alianta sunt datorate lipsei unui program politic adecvat.
Nenorocirea, la romani, este ca se spun multe, mai ales despre reforme.
Vreau sa le spun si eu ceva politicienilor: toate relele vin de la vorbe. Si de la vorbarie.
