Se intampla, cel putin pentru unii dintre noi, ca norocul sa fie mai pagubos decat paguba. Norocul poate fi, uneori, mai viclean decat diavolul, ridicandu-ne pe culmi amagitoare, de unde cadem, rostogolindu-ne, ca niste prostanaci. Sa fim cu bagare de seama la urcusurile repezi, usoare, pe care norocul ni le da ca intr-o bataie de joc. Cititi cu atentie aceste cuvinte ale lui La Bruyere (scriitor si moralist francez, 1645-1696): Un om care s-a capatuit de curand nu se mai foloseste de mintea si de judecata lui ca sa-si oranduiasca puterea si tinuta fata de ceilalti; isi imprumuta regulile de purtare de la functia si situatia lui. De aici, uitarea, mandria, aroganta si nerecunostinta.
Cati dintre cei care ajung pe „scaune inalte” nu sunt asemenea celor spuse de moralistul francez?! Eu cred ca nu prostii, nu hotii si altii de aceeasi teapa sunt pagubitori pentru societate, cat mai degraba pacalitorii care, prin diverse imprejurari norocoase, ajung in „jilturi” inalte politicesti etc. Acestia isi uita obarsia lor de fiinte taratoare si se cred fiinte zburatoare, desi ei sunt si vor ramane niste gaze. Cata greata produc acesti neica nimeni ajungand in „jilturi publice”! Insa ei trebuie priviti ca o pilda proasta – sa ne ingretoseze micimea, aroganta lor prosteasca – si astfel sa ajungem a fi in stare sa discernem intre semenii nostri pe cei care, in adevar, merita sa urce pe scara valorilor de cei care se impopotoneaza imbracandu-se cu pene de paun!
Sa ia aminte cei care ajung in „jilturi publice”, inalte, la cuvintele mele: Gloria venita pe neasteptate, fara merite, tine si se stinge ca flacara unui bat de chibrit si lasa in urma ei un nume de ocara.
