Matei Stanei, antrenorul Catalinei Ponor – cea mai titrata componenta a lotului feminin de gimnastica al Romaniei, a afirmat ca prestatia sub asteptari a elevei sale la Cottbus, in cadrul celei de-a doua etape de Cupa Mondiala din acest an, s-a datorat organizatorilor. Potrivit spuselor acestuia, din cauza ca nu a fost anuntata din timp, Catalina a intrat in concursul de la barna cu doar cateva secunde inainte ca arbitrele sa o descalifice, s-a urcat pe aparat plina de nervi, fara a se fi concentrat dinainte, iar pana la cadere nu a fost decat un pas. In plus, la barna a intrat a 11-a, foarte aproape de calificarile de la sol unde a fost a sasea, in aceeasi grupa, si nu a avut timp sa se odihneasca. Cat despre locul sase pe care a incheiat in finala de la sol, tehnicianul a motivat ca eleva sa a intrat cu cipici, desi o deranjeaza, pentru ca solul era prea alunecos si a nu a putut sa faca nici o pirueta. Catalina Ponor spera sa obtina rezultate mai bune la Internationalele Romaniei de la Ploiesti, care vor avea loc la inceputul lunii viitoare, ultima verificare importanta inainte de Europenele de la Volos de la finele lui aprilie.