La Inalta Curte de Casatie si Justitie va ajunge in curand o contestatie a Camerei de Conturi Vrancea privind deciziile de anulare a masurilor recomandate a fi luate ca urmare a controlului efectuat la Consiliul Judetean Vrancea. Sectia Jurisdictionala de pe langa Curtea de Conturi a Romaniei a hotarat anularea a doua dintre deciziile luate de seful Camerei de Conturi Vrancea, Ionel Petrea. Membrii completului de judecata au admis intampinarea formulata de Consiliul Judetean Vrancea impotriva deciziei din 8 august 2005, prin care Ionel Petrea reclama faptul ca, in cursul anului 2004, cativa functionari publici care au facut parte din comisiile de licitatii au incasat in total 3,2 miliarde de lei si propunea regularizarea obligatiilor fiscale. „Noi am emis acea decizie in baza Legii 161/2003 care precizeaza ca functionarii publici au interdictie in a presta astfel de functii”, a declarat presei Ionel Petrea. De asemenea, judecatorii financiari au anulat procesul-verbal prin care presedintele Consiliului Judetean, Marian Oprisan, a fost amendat cu suma de 500.000 de lei pe zi, pentru fiecare zi de intarziere, pentru ca a refuzat sa dea inspectorilor Camerei de Conturi documentele originale ale institutiei, punandu-le la dispozitie xerocopii. „Sesizarea noastra l-a privit pe presedintele Consiliului Judetean Vrancea, Marian Oprisan, pentru ca a refuzat sa puna la dispozitie documentele originale care urmau sa constituie dovezi la dosarele transmise Parchetului de pe langa Tribunalul Vrancea, pentru unele fapte asupra carora avem indicii ca s-au savarsit cu intentie si sunt cu caracter penal. Noi am actionat in consecinta, cu respectarea legilor Curtii de Conturi, si pentru ca nu ne-au fost puse la dispozitie documentele nominalizate am aplicat o amenda civila de 500.000 de lei pentru fiecare zi de intarziere. Colegiul Jurisdictional a anulat aceasta masura propusa de noi, dar acest colegiu are alte atributii, de ordin administrativ. De aceea noi vom depune o contestatie la Inalta Curte de Casatie si Justitie”, a precizat seful Camerei de Conturi Vrancea, Ionel Petrea. Potrivit acelorasi declaratii, la finele controlului efectuat la Consiliul Judetean Vrancea, valoarea amenzii civile de 500.000 de lei/zi ajunsese la 70-80 de milioane de lei, iar acum amenda se ridica la aproape 120 de milioane de lei.