Marea finala a privatizarii Bancii Comerciale Romane va fi disputata intre portughezi si austrieci, mai exact intre Millenium BCP (Banco Comercial Portugues) si, respectiv, Erste Bank. Comisia de privatizare a stabilit, in noaptea de 26 octombrie, numele celor doi investitori care vor participa la ultima etapa a procesului de privatizare a celei mai mari banci din Romania.
„Decizia s-a bazat pe evaluarea ofertelor tehnice si financiare depuse de Banca Intesa, Banca Nationala a Greciei, Banco Comercial Portugues, BNP Paribas, Deutsche Bank, Dexia si Erste Bank”, a anuntat sec, printr-un comunicat, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS). Negocierile cu cele doua banci selectate vor incepe in cursul saptamanii viitoare.
Cat valoreaza, de fapt, banca?
Pe baza estimarii realizate de analistii Goldman Sachs, valoarea de piata a BCR este de 4,9 miliarde euro, la un curs al monedei europene de 3,5 RON.
Cu toate ca nimeni nu a dat, oficial, nici o cifra referitoare la ofertele facute de cele doua banci ramase in cursa, pe piata a fost vehiculata suma de peste trei miliarde de euro. Deci ceva mai putin decat valoarea de piata, daca este sa luam de buna analiza celor de la Goldman Sachs. Pe de alta parte, potrivit acelorasi date vehiculate pe piata, dar neconfirmate oficial, Deutsche Bank, considerata favorita in cursa pentru privatizarea celei mai mari banci romanesti, ar fi oferit numai 2,2 miliarde de euro.
Potrivit analistilor, incepand cu anul 1999, cumparatorii de banci din Europa Centrala si de Est au platit multipli ai valorii contabile cuprinse intre 2,2 si 5,2. Pentru BCR a fost luat in calcul un multiplu de 3,8.
„Printr-un calcul simplu se poate ajunge la o valoare aproximativa de 21 RON pentru o actiune BCR. Aceasta poate fi insa mult mai mare si depinde de motivatia cumparatorului”, este de parere Laurentiu Rusoiu, broker la societatea Active International. In opinia reprezen-tantilor societatii de brokeraj amintite, ar fi existat argumente in favoarea unui pret cel putin egal cu cel estimat de analistii Goldman Sachs. In plus, un management profesionist al BCR poate spori intr-un termen foarte scurt valoarea bancii, astfel incat sa se justifice un pret mai mare decat cel de la care s-a pornit.
Radu Gratian Ghetea, presedintele ARB, nu este surprins
Presedintele Asociatiei Romane a Bancilor (ARB), Radu Gratian Ghetea, nu s-a declarat surprins de faptul ca in faza finala a privatizarii au intrat Millenium BCP si Erste Bank, cele mai mici banci aflate in cursa. „Toate bancile care au fost pe lista sunt banci mari, solide si de aceea rezultatul nu ma surprinde”, ne-a declarat ieri Ghetea. In opinia presedintelui ARB, privatizarea BCR ar trebui perceputa, la nivelul clientului bancar obisnuit, al cetateanului de rand, in primul rand ca un pas spre Europa. „Indiferent cine va castiga, vom avea o banca straina puternica in tara noastra, alaturi de cele care activeaza deja pe piata. Sistemul bancar romanesc se va intari, prin modernizare si atragerea de fonduri importante din strainatate”, a mai spus Radu Ghetea.
Bogdan Baltazar este optimist
Analistul financiar Bogdan Baltazar este optimist in privinta privatizarii BCR, mai ales ca este si unul dintre consultantii Millenium BCP.
„Principalul castig este ca BCR va inceta sa fie o banca de stat. Peste tot in lume, bancile sunt in proprietate privata”, ne-a declarat Baltazar. El a adaugat ca singura exceptie europeana de la aceasta regula este Germania, unde mai mult de jumatate din capitalul bancar este in proprietatea landurilor. Insa si aici, subliniaza analistul financiar, vor trebui sistate, la presiunea Uniunii Europene, subventiile acordate de parlamentele locale. In ceea ce priveste avantajele la nivelul cetateanului de rand, Bogdan Baltazar spune ca acesta va trebui sa se gandeasca la faptul ca statul, mai ales un stat clientelar si postcomunist, cum este la noi, este un prost administrator. In acest sens, el a dat doua exemple de banci devalizate sub custodia statului: Bancorex si Banca Agricola. Pe de alta parte, spune analistul financiar, in urma privatizarii se vor imbunatati serviciile bancii, care va fi nevoita sa se alinieze competitiei de pe piata.
Millenium BCP
Banco Comercial Portugues detinea, la sfarsitul lunii martie a acestui an, active totale de 71,8 miliarde euro si a obtinut in 2004 un profit de aproape 601 milioane euro. Banca a fost infiintata in urma cu 20 de ani si este cea mai mare institutie de credit din Portugalia. Actionarul majoritar este Fortis, o alta institutie care a fost interesata de preluarea BCR, dar care s-a retras din cursa inainte de depunerea ofertelor.
Strategia Millenium BCP pentru privatizarea BCR a fost facuta de una dintre cele mai puternice firme de consultanta din lume, McKinsey. Pentru a atrage fondurile necesare, portughezii au angajat cea mai mare banca de investitii la nivel european, si anume UBS din Elvetia. Firma de avocati aleasa de Millenium BCP a fost Radu Taracila Padurari Retevoescu. Totodata, ei au apelat la serviciile firmei de PR GMP.
Erste Bank
Erste Bank a fost infiintata in anul 1819 ca prima banca de economii din Austria si reprezinta in prezent unul dintre cei mai mari furnizori de servicii din Europa Centrala. Erste Bank a intrat pe pietele din Cehia, Slovacia si Ungaria inainte ca aceste tari sa adere la Uniunea Europeana, ceea ce seamana cu situatia Romaniei din acest moment.
In prima jumatate a anului 2005, profitul net al grupului Erste Bank a crescut fata de primul semestru din 2004 cu 40,9%, pana la o valoare de 335,7 milioane euro. Erste Bank este cea de-a doua institutie financiara din Europa Centrala si de Est, cu un bilant total de 36,6 miliarde euro. Reteaua cuprinde peste 2.300 de filiale, 1.400 dintre acestea sunt localizate in Europa Centrala si de Est, si deserveste peste 12 milioane de clienti.