Liderul Federatiei Nationale a Sindicatelor Portuare, Petre Costel, a avut, ieri, o intalnire cu conducerea Asociatiei Operatorilor Portuari. Principala tema dezbatuta a fost incadrarea in conditii speciale de munca a docherilor, docherilor mecanici, a mecanizatorilor si a conducatorilor de utilaje. „Pana in prezent, numai 11 societati din Portul Constanta si-au incadrat corect angajatii”, a precizat Petre Costel. Situatia este mult mai grava in porturile de pe malul Dunarii. Din aceste motive, cele doua institutii au hotarat sa redacteze o scrisoare comuna catre ministrul Muncii si Solidaritatii Sociale, Gheorghe Barbu, in care vor solicita o intalnire pana pe data 10 iulie, pentru prezentarea problemelor cu care se confrunta. Lucratorii portuari au beneficiat, pana in urma cu cativa ani, de grupe de munca distincte, corelate cu dificultatea meseriei. Acestea le permiteau sa iasa la pensie mai devreme decat restul muncitorilor si le ofereau si sporuri salariale importante. Reforma in domeniu a eliminat insa grupele de munca.