4.8 C
București
sâmbătă, 30 noiembrie 2024
AcasăCulturăTrei cărți de citit pe plajă

Trei cărți de citit pe plajă

Lucru pe care îl putem face cu o carte în mână. O carte de la Editura Curtea Veche din categoria motivaționale, fie din domeniul business, leadership, fie din cel de sănătate, dezvoltare personală și psihologie practică. 

 

„Cum să vorbim în public“, de Dale Carnegie.

Este o carte din care putem spera să învățăm cum să ne stăpânim emoțiile sau cum să ne construim discursul pentru a fi cât mai elocvenți. Cartea reprezintă o lucrare ce demonstrează în chipul cel mai convingător tocmai acele principii și metode pe care le recomandă cititorilor săi, având astfel o îndoită putere de convingere. Volumul păstrează ceva din farmecul unic cu care Dale Carnegie își seducea audiențele la începutul secolului trecut și care nu pare să fi fost în niciun fel atenuat de trecerea deceniilor. Tocmai de aceea, această carte se adresează, până la urmă, celor care vor să-și îmbunătățească discursul public și acelora care vor să învețe cum să-și structureze mai bine ideile și cum să ajungă la o mai bună înțelegere de sine.

 

„Cum conduc cei mai buni lideri. Tehnici testate pentru a valorifica la maximum potențialul uman“, de Brian Tracy.

A fi lider este o artă. Bazându-se pe experiența sa în domeniul afacerilor, dar și pe abordările de succes a numeroși manageri și antre-prenori, Brian Tracy oferă un ghid practic și intuitiv pentru a-ți perfecționa abi-litățile de leadership. Vei învăța tehnici de afaceri bazate pe strategii militare, dar mai ales cum să-ți selecționezi și să-ți motivezi angajații, astfel încât să-și dorească să ia parte la aventura voastră comună, aceea de la aspirație la succes. Brian Tracy este unul dintre cei mai renumiţi autori de coaching și dezvoltare personală din SUA. Deține funcțiile de chairman și CEO la Brian Tracy International, o companie specializată în instruirea și dezvoltarea persoanelor și organizațiilor. Brian Tracy a avut un succes remarcabil atât în demersurile sale în materie de business, cât și în motivarea a milioane de oameni de a-și valorifica potențialul și de a-și transforma astfel viața.

 

„Evitant. Cum să iubești sau să părăsești un partener distant“, de Jeb Kinnison.

Folosind teoria atașamentului, dezvoltată inițial pe baza comportamentului copiilor și extinsă încă din anii 1980 în cunoașterea adulților, autorul acestor pagini propune soluții concrete pentru a gestiona relațiile de cuplu îngreunate de stilul evitant al unuia dintre parteneri.

Partenerul tău se poartă ca și cum puțin i-ar păsa de ceea ce simți? Se întâmplă adeseori să nu îți răspundă la întrebări sau la mesaje? Te acuză că îl sufoci cu nevoile tale, că ești o fire prea dependentă? Te compară cu parteneri din trecut, care brusc i se par ideali? Are un comportament rece față de copii și față de cei nevoiași? Ține să îți amintească mereu că i-ar fi mai bine fără tine? Te pedepsește prin privarea de sex sau de afecțiune?

Dacă situațiile de mai sus fac parte din viața ta de zi cu zi, înseamnă că ești „fericitul“ partener al unui evitant. Persoanele cu acest stil de atașament au în general o părere foarte bună despre ele însele, sunt independente și consideră că nu au prea mare nevoie de ceilalți. Prin urmare, găsesc foarte rar motive întemeiate pentru a manifesta semnale emoționale într-o relație apropiată. Dacă nu ai renunțat până acum, cartea lui Jeb Kinnison te va ajuta să îi arăți celui de lângă tine că dragostea nu este nicidecum o capcană pentru cei slabi de înger și că „a te îndrepta spre“ poate aduce mai multă împlinire decât „a teîndepărta de”.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă