TIMIS. Un numar de 52 de nou-nascuti au fost abandonati, de la inceputul acestui an, de mamele lor in maternitatile judetului Timis, a anuntat sefa Directiei de Asistenta Sociala si Protectia Copilului (DASPC), Rodica Negrea. Potrivit acesteia, 31 de copii se afla acum in plasament la asistenti maternali, sapte au fost preluati de ONG-uri specializate, 11 au fost reintegrati in familiile naturale, iar situatia a trei micuti este inca in cercetare.
Rodica Negrea a spus ca numarul a scazut putin fata de anul trecut si ca motivul pentru care aceste situatii continua il constituie faptul ca nu se face preventie eficienta in comunitatile de unde provin mamele. „Aceste femei au nivel scazut de instruire, nu merg nici la medic si au situatii disperate. Ele nasc in urgenta si isi dau date false, iar la cateva ore dupa nastere dispar din spital. In zona Sannicolau Mare am avut cele mai multe cazuri”, a adaugat sefa DASPC.
In cele patru centre de consiliere din orasele mici ale judetului asistentii au identificat, in ultimii doi ani, 75 de mame cu risc de a-si parasi copilul, din care doar doua cazuri nu au fost solutionate pozitiv.