A treia stagiune de jazz este curatoriată de Cristian Soleanu și va prezenta, în perioada septembrie 2018-iunie 2019, o serie de concerte de jazz pe tema „Jazzul – O istorie vie”.
„Am ales titlul acestei stagiuni, Jazzul – O istorie vie, gândindu-mă la istoria ce stă în spatele vieții și realizărilor profesionale ale fiecăruia dintre artiștii creatori. Muzica improvizată este rodul unor acumulări de ordin muzical, psiho-afectiv, intelectual, ele fiind diferite de la un artist la altul. Pe scenă, în timpul interpretării, acești factori dau greutate și un farmec aparte actului creator. Proiectele prezentate în cadrul stagiunii emană fiecare «o istorie vie» a artiștilor. Deși diferite, istoriile vii de la Artist in Residence sunt marcate toate de aceleași valori – creativitate, libertate, tradiție –, ele constituindu-se astfel într-o alchimie a întregii tradiții muzicale a jazzului”, declară Cristian Soleanu, noul curator Artist in Residence.
Dialog public-muzicieni
Câștigătorul primului program de comisionări al Bucharest Jazz Festival în 2015, Cristian Soleanu este unul dintre cei mai importanți saxofoniști și muzicieni ai jazzului contemporan românesc. Un autodidact în studiul saxofonului, Cristian Soleanu este component al Big Band-ului Societӑţii Române de Radiodifuziune şi unul dintre saxofoniştii de referinţӑ cu care au colaborat muzicieni importanţi precum Decebal Bădilă, Burton Greene, Mircea Tiberian, Nasheet Waits, Nicolas Simion, Johnny Răducanu, Aura Urziceanu, Olivier Gatto, Richard Galliano, Sam Newsome, Tom Kirkpatrick, Ray Mantilla, Lucian Ban. Performeazӑ şi pentru spectacole de dans contemporane, înregistrӑri pentru muzicӑ de teatru şi film şi colaborează cu Orchestra Naţionalӑ de Radio, Filarmonica George Enescu şi Opera Naţională Bucureşti. Un element nou în programul de jazz din această stagiune este încercarea noului curator de a apropia publicul față de muzica bazată pe improvizație prin inițierea unor discuții între spectatori și muzicieni. „Intenționez ca, în măsura în care artiștii vor fi de acord, să inițiez după fiecare concert un scurt dialog între public și muzicieni”, anunță Cristian Soleanu.