Nu v-ati plictisit sa va bage statul mana in buzunar ca sa achite facturile CEDO? Nu v-ati saturat sa platiti gafele sau complicitatea in ticalosii a justitiei romanesti? Sau abuzurile politiei? Sau casele furate fostilor proprietari? Mie, unul, mi-a cam ajuns.
Stiu. Nedreptatea costa. Pana la urma, cineva tot trebuie sa plateasca. Doar ca, pana una-alta, finantatorul dreptatii gasite la Strasbourg este cetateanul inocent. In schimb, pe adevaratii vinovati nu-i trece nimeni pe factura. Bruta de politist, procurorul spagar sau judecatorul complice din cauza carora statul roman incaseaza valuri de condamnari la CEDO au aripioare de ingerasi. Zburda liberi si neatinsi la portofel. Strangeti-i pe ei cu usa! Sa-si plateasca greselile din banii lor!
De exemplu: politistii-tortionari care l-au stalcit in bataie acum opt ani pe Ioan Bursuc si au urinat apoi pe el nu doar ca n-au patit nimic. Aproape toti si-au pastrat chipiul. Altii au avansat. Politistul care i-a scos basma curata pe cei opt, recomandand neinceperea urmaririi penale impotriva lor, a ajuns intre timp seful politiei din Neamt. Dar chestia asta ma revolta cel mai putin. Frustrant, sfidator si cinic este ca se stia de anul trecut de sentinta CEDO. Si nu s-a intamplat nimic. Judecatorii de la Strasbourg au scris negru pe alb ca politistii au torturat, ancheta politiei a fost o bataie de joc, iar procesul – o gluma proasta. Stim numele politistilor, cunoastem numele procurorilor si ale judecatorilor din dosarul Bursuc vs. Romania. Le stie si „statul roman”. Asa ca de ce n-ar plati ei cei 10 mii de euro despagubiri?
In orice tara asezata, statul nu e o fantoma, o abstractiune, o entitate fara chip. Doar statele autoritare isi concentreaza puterea simbolica intr-un om, iar armata pretoriana a functionarilor puterii e un balaur fara chip. Intr-o democratie cat de cat asezata, responsabilitatea exercitarii puterii trebuie sa fie personala. Ai gresit, platesti. Abia atunci cand acest mecanism va functiona eficient, politistii se vor gandi de doua ori inainte sa dea cu pulanul, vor fi poate mai putine NUP-uri (neinceperea urmaririi penale) puse arbitrar de procurori si mai putine spagi in traista unor judecatori.
Solutia mi se pare destul de simpla. Dupa fiecare condamnare, statul roman plateste de la cateva mii de euro la cateva sute de mii de euro despagubiri. OK. Deschide vistieria si achita, pentru ca n-are incotro. Dar apoi, nimic nu impiedica onor statul sa se intoarca impotriva adevaratilor vinovati ca sa-si recupereze paguba. De exemplu, in cazul Bursuc, Ministerul Finantelor se poate intoarce, prin asa-numita „actiune in regres”, impotriva politistilor care au torturat si impotriva procurorilor care au pus NUP. Va incepe, desigur, alt proces. Insa doar asa se face dreptate pana la capat. (E adevarat ca lui Ion Iliescu nu i-ar ajunge un veac de trudit la Cotroceni ca sa plateasca milioanele de euro de pe factura proprietatii.)
Altfel, cu siguranta condamnari vor mai fi. Si nu m-as bucura deloc sa stiu ca, in conturile lui Patriciu, Iacobov, Sechelariu, Mischie sau alti scriitori pe la Parchet, ar putea sa intre bani din cauza ca procurorii lui Botos sau Amarie si-au facut treaba cu urechile ciulite la Cotroceni sau Palatul Victoria.
