Secretarul de stat in Ministerul Mediului Lucia Varga a participat ieri la sedinta Comandamentului judetean „Litoral”. Nu cu mult timp in urma, presa a fost prezenta la intalnirile pe care conducerea Prefecturii Constanta le avea cu directorii de deconcentrate implicate in desfasurarea sezonului estival. De mai multa vreme, sedintele se desfasoara cu usile inchise, departe de ochii si urechile ziaristilor. Lucia Varga a spus ca a trecut in revista plajele si s-a declarat multumita de ce a vazut. „A fost pentru prima oara cand Guvernul a elaborat o strategie pentru practicarea unui turism civilizat. Tot pentru prima oara, Executivul a elaborat o strategie de mediu prin aplicarea careia se urmareste combaterea eroziunii costiere”, a declarat Varga. Nemultumiti sunt numai o parte a agentilor economici din turism care considera ca ar fi trebuit avantajati de legislatie la atribuirea plajelor. Secretarul de stat a precizat ca strategia in domeniu ii implica pe operatorii de plaje, in perioada 1 mai-30 septembrie, Directia Apelor „Dobrogea-Litoral”, in perioada de extrasezon si pentru zonele necontractate, si autoritatile locale.
70 de miliarde din inchirieri
Ministerul Mediului este nemultumit de modul in care se colecteaza algele de pe anumite sectoare. Pentru a usura si eficientiza activitatea DADL, ministerul a aprobat cumpararea unui utilaj performant, s-a incheiat contract cu firma de salubrizare, deci algele nu vor constitui in aceasta vara o problema pentru nici una dintre plaje. Valoarea contractelor pe care DADL le-a semnat cu operatorii de plaje este de 70 de miliarde ROL, bani suficienti pentru derularea activitatii in cele mai bune conditii.
Urmeaza evaluarile
Comisia DADL va verifica, incepand de astazi, daca agentii economici care au inchiriat plajele si-au indeplinit obligatiile. Exista termene contractuale pentru instalarea dusurilor, toaletelor si cabinelor pentru schimbarea vestimentatiei. Conducrea DADL a sustinut in repetate randuri ca nerespectarea obligatiilor se poate solda cu rezilierea contractelor. Lucia Varga a spus ca Inspectoratul de Stat in Constructii va efectua controale pe toate sectoarele de plaje inchiriate pentru a verifica respectarea legislatiei. „Turistii incep sa vada ca lucrurile se misca. S-a facut in cateva luni ce nu s-a reusit in 16 ani. Se va rezolva si problema salvamarilor. Vor fi platiti de la buget pentru a ajuta autoritatile locale. In ianuarie s-a discutat cu primarii din zona costiera si au fost de acord cu asumarea unor responsabilitati”, a sustinut Lucia Varga.
Pentru a verifica respectarea nivelului de zgomot stabilit prin lege, patru echipe vor raspunde la sesizarile turistilor. Pentru a face fata volumului mare de munca, s-a considerat oportuna detasarea de personal din tara. Aceeasi metoda se va aplica si in cazul altor institutii ce au atributii de control asupra agentilor economici care au activitate pe litoral.