Gheorghita Nedea, de 26 de ani, fost copil institutionalizat si in prezent student in anul lll al Facultatii de Geografia Turismului din cadrul Universitatii „Stefan cel Mare”, si-a scris autobiografia pe care a intitulat-o „Destinul unui copil crescut in orfelinat”. Prin aceasta carte, care este cea dintai autobiografie din Romania care dezvaluie viata orfanilor institutionalizati, Gheorghita Nedea doreste sa sensibilizeze autoritatile si opinia publica in legatura cu destinul acestor nefericiti. Cu atat mai mult cu cat dupa ce implinesc 18 ani si ies din sistemul de ocrotire a copilului, pe acesti tineri ii asteapta un viitor sumbru, in care, de la primii pasi, se confrunta cu lipsa acuta de locuinte si de locuri de munca. Adesea ratand integrarea sociala, ei sunt considerati „rebuturile sistemului de protectie sociala”, iar prevederile legale pentru ajutorarea lor se rezuma doar la asistenta sociala, insuficienta si adesea aplicata de functionari cu mentalitati invechite.
Un handicap niciodata depasit: absenta familiei
Pentru Gheorghita Nedea, calvarul a inceput de la varsta gradinitei, cand mama sa, ramasa singura, a trebuit sa-l abandoneze. La cresa din Falticeni el a avut parte de ingrijirea unei educatoare bune care l-a iubit si ocrotit, dna. Manuela Bagu. Dar, o data ajuns la varsta scolii, copilul de sapte ani a trebuit sa traiasca la Casa de Copii din Liteni, jud. Suceava. Aici, „am trait cel mai mare cosmar din viata mea”, scrie Gheorghita, in carte. Bataia celor mai mari era bestiala si se petrecea din cauza indiferentei supraveghetorilor si din cauza ca la trei-patru sute de copii era doar un supraveghetor. La cruzimea colegilor mai mari se adauga cea a educatorilor care bateau copiii daca nu stiau lectia, pana cand se intampla ca cel pedepsit sa lesine si sa necesite ingrijire spitaliceasca. „Daca aveam atunci un cutit, sa stiti ca m-as fi sinucis. Dar nu s-a gasit un cutit si am incercat sa caut alta solutie de a scapa si, in sfarst, am gasit o cale de a fugi din camin”. Dar, fara hrana si fara adapost, Gheorghita ajunge de unde plecase si suporta pedepsele dezlantuite ale baietilor mai mari.
Casa de Copii din Liteni va fi pentru cei pe care ii adapostea „locul unde durerea si deznadejdea continua… nu se mai opreste”.
Dupa 1989, credinta in Dumnezeu ii va salva pe unii
Gheorghita isi aminteste ce uimiti au fost copiii de la Liteni cand, in 1990 (el era atunci, in clasa a lV-a), dupa aprobarea religiei in scoli, un supraveghetor, Viorel Gatman, i-a pus pe copii sa se roage si i-a invatat Tatal Nostru. „Eu abia asteptam orele de religie, sa mai invat rugaciuni si pilde”, noteaza Gheorghita. Iar mai taziu, la 14 ani, povatuit de preotul din Liteni, parintele Vasile Rustie, va merge sa dea examen la Seminarul Teologic din Suceava. „Ai voce frumoasa coane Ghita”, avea sa-i spuna preotul si-l va indruma spre Seminar, unde adolescentul va intra cu nota 10 la muzica.
Pe parcursul anilor de Seminar, Gheorghita va incerca sa-i ajute pe copiii din clasele mici, de la Liteni, care „cresteau mancand bataie”, cum patise si el, incurajandu-i sa invete carte si sa creada in Dumnezeu si Maica Domnului, unicele sperante de salvare ale celor abandonati. El organizeaza sfintirea Casei de Copii din Liteni, prilej care ii releva ostilitatea personalului si a conducerii institutiei fata de religie, ca si lipsa de caracter a bucatareselor si a asistentei sociale care, furand mancarea pregatita pentru preoti si colegii sai de Seminar, invitati la sfintire, il lasa sa se faca de rusine.
Dupa absolvirea Seminarului, Gheorghita va urma cursurile liceale in cadrul Grupului Scolar nr. 2 – Suceava, unde va infiinta Corul „Nord Grup 2 Bucovina”. Dirijat de el, acest cor va avea numeroase succese la concursurile si concertele la care a participat, dar va fi desfiintat, pentru ca Gheorghita este de etnie rrom si, in opinia directoarei, „facea de ras liceul”. Totusi, ajutat de colegi si de profesorul Roman Istrate, Gh. Nedea va reusi sa scoata un CD cu muzica religioasa, in interpretarea coristilor sai.
Studentia
In mod firesc, Gheorghita isi dorea sa ajunga preot. Dar cei de la Protectia Copilului Suceava, care trebuiau sa-l ajute, considerau „ca are prea mult tupeu” si-i faceau greutati in acordarea drepturilor legale. A fost sustinut de presedintele Consiliului judetean Suceava, dl Gavril Marza, un om „foarte credincios”, care il aprecia, cunoscandu-l de la biserica unde Gheorghita obisnuia sa cante. Astfel a putut sa-si asigure un loc la camin, unde sa stea dupa absolvirea liceului, avand de gand sa-si continue studiile. Bani de drum pentru a veni la examen, la Bucuresti, a primit de la preotul Cristian Croitoru, duhovnicul sau. Dar nu a reusit la Teologie si a trebuit sa se inscrie la Facultatea de Geografie a Turismului din cadrul Universitatii „Stefan cel Mare” din Suceava, unde a luat admiterea si este, in prezent, student in anul lll.
Tinerii supravietuiesc ajutandu-se intre ei
„Nu este usoara viata copiilor orfani; sunt marginalizati, urati si jigniti de toata lumea, chiar de educatorii lor, de cei care au grija de ei, la orfelinat”, scrie Gheorghita, cunoscand aceste lucruri din proprie experienta. In prezent student, aflandu-se la limita de varsta, el mai beneficiaza doar in acest an de cazare si masa, prin DGASDC Suceava. Se intreaba, insa, ce va face la anu', cand va incheia studiile. Incearca sa se ajute si sa-i ajute si pe altii, ca el, tineri, crescuti in orfelinat si, mereu activ si apreciat, a fost ales presedinte al Asociatiei de ajutorare „Protin” – Suceava. Chiar si ideea de a-si scrie autobiografia i-a venit in speranta de a sensibiliza autoritatile pentru a le oferi fostilor copii crescuti in orfelinat, spatiu de locuit. „Problema locuintei este cea mai grava”, spune Gh. Nedea. El cauta sponsor pentru editarea cartii sale, pe care doreste sa o publice in cat mai multe exemplare, la Editura Musatinii din Suceava. Si promite ca, daca va fi ajutat, vor urma, curand, inca doua carti, „Secretele din casele de copii” si „Dupa poarta casei de copii”.
