3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024
AcasăSpecialUnul dintre constructori a fost trimis acasa de autoritatile banatene

Unul dintre constructori a fost trimis acasa de autoritatile banatene

Locuitorii din Otelec, unul dintre satele timisene cel mai grav afectate de inundatii, au inceput sa revina, cu mobilierul si cu tot ceea ce au mai reusit sa salveze din calea urgiei, in localitatea pe care au parasit-o in urma cu aproape doua luni. Desi viata pare sa reintre incet-incet in normal, intreaga comunitate sta pe un butoi de pulbere.
Dincolo de necazul pricinuit de apele care le-au distrus intr-o clipa munca de-o viata, oamenii sunt frustrati si profund nemultumiti de modul in care a inceput reconstructia.

Camere cu sapte metri patrati mai mici

Firma care a castigat licitatia pentru a construi case noi la Otelec este „Rotary Construct” din Bucuresti. Inca de la sosirea in zona a echipei de muncitori, s-a lasat cu scantei, intrucat, potrivit localnicilor, au fost schimbate proiectele. „Ei nu vor sa construiasca dupa proiectele noastre; au altele in care sunt prevazute camere cu sapte metri patrati mai mici si vor sa puna tabla pe case. Noi nu vom accepta asa ceva”, a declarat Pavel Vajda, primarul comunei Uivar de care apartine satul Otelec.
„E o bataie de joc”, au intarit localnicii spusele edilului. „Cine a mai pomenit in Banatul de campie case cu tabla?” s-au intrebat gospodarii. Revoltate, autoritatile locale, sustinute de oficialii Prefecturii Timis, au refuzat in cele din urma sa le permita constructorilor sa se apuce de treaba, conditii in care acestia s-au vazut nevoiti sa renunte. „I-am trimis acasa pe cei de la „Rotary”, pentru a se organiza mai bine”, a afirmat subprefectul judetului, Zoltan Marossy.

Sinistratii isi fac asociatie

Nici situatia imobilelor care ar trebui ridicate din temelii sau doar reparate nu e inca foarte clara. Daca una din statistici indica faptul ca la Otelec ar trebui sa fie reconstruite de la zero 210 case, iar alte 135 ar urma sa fie doar reconsolidate, in schimb, ultima situatie intocmita de Inspectoratul pentru Constructii Timisoara „vorbeste” de 212 case care ar urma sa fie demolate si reconstruite, 46 care necesita reconsolidare si 56 care ar avea nevoie de reparatii mai mici.
Nelinistiti pentru ziua de maine si deloc convinsi ca vor primi in final castig de cauza, gospodarii afectati de inundatii au facut demersuri pentru a infiinta Asociatia Sinistratilor din Banat. Ideea a plecat chiar de la localnicii din Otelec, iar procedurile juridice au fost deja demarate. Desi cei mai multi sunt oameni simpli, majoritatea agricultori, ei au inteles ca numai o persoana cu carte, cum este un avocat, le poate apara interesele in fata cascadei de probleme pe care le au de infruntat.

Arhitectii banateni, dati la o parte

Pe de alta parte, secretarul de stat in Ministerul Constructiilor, Ioan Andreica, a incercat sa argumenteze in fata autoritatilor timisene motivul pentru care cele mai multe locuinte vor fi reconstruite dupa proiectele unei firme bucurestene, si nu dupa cele ale arhitectilor banateni, care au castigat si ei licitatia si care cunosc mult mai bine traditia locului. Este vorba despre costurile pe care le implica anumite proiecte in raport cu oferta extrem de subtire a firmelor de constructii, care nu s-au inghesuit sa intre in acest program guvernamental.
Oricum, din cele circa o mie de case care ar trebui reconstruite in Banat, deocamdata doar pentru circa 200 exista sperante certe ca vor fi ridicate: 130 prin programul ANL, iar 74 prin proiectul „Adopta o casa”.

Cele mai citite

Doar 35% dintre americani au încredere în sistemul judiciar al SUA

Noul sondaj Gallup confirmă că americanii înțeleg pe deplin că instanțele antidemocratice au atins în mod inexplicabil această supremație Lipsa de încredere a americanilor în...

Preşedintele Serbiei, Aleksandar Vucic, sfidează protestatarii indignați de prăbușirea acoperișului unei gări

Preşedintele sârb, Aleksandar Vucic, a declarat sâmbătă că nu va ceda în faţa protestelor care durează de mai bine de o lună în urma...

Federația Ospitalității: Eliminarea voucherelor de vacanță va distruge turismul românesc

Reprezentanții a 29 de patronate din domeniul HoReCa atrag atenția că peste 1,7 milioane de persoane vor fi afectate direct Federația Patronatelor din Industria Ospitalității...
Ultima oră
Pe aceeași temă