Lupta anticorupţie a fost inventată de coordonatorii unui plan bine gândit de distrugere a partidelor clasice. O butaforie de circ ieftin. Indezirabilii trebuiau să fie scoşi din joc, în aplauzele prostimii.
Unii dintre noi, supravieţuitorii acelui decembrie ’89 de foc, ne-am prins că prin demararea unui proiect singular în Europa de Est s-a urmărit cucerirea nu numai a unei ţări, dar şi a unei populaţii de către corporaţiile multinaţionale şi puterile străine care ne doresc cât mai dezbinaţi, cât mai slabi, cât mai săraci. „Divide et impera” nu e doar un dicton latin din cărţile de istorie.
Anticorupţia ca strategie de război pe timp de pace n-a prins în Ungaria. Fiind întrebat de ce nu înfiinţează o DNA, premierul de la Budapesta, Viktor Orbán, a răspuns sec: „Nu vrem să transformăm statul maghiar în România”. La sud de noi, şi lui Boris Borisov, premierul bulgar, i s-a pus aceeaşi întrebare. A ripostat că Bulgaria nu are corupţie şi nu ar fi necesară o asemenea instituţie. Nici măcar la Chişinău experimentul n-a prins.
Strategii din umbră au mizat atât pe ura viscerală a generaţiei ’90 împotriva FSN şi a partidului care i-a preluat numele, cât şi pe naivitatea frustraţilor care n-au realizat până la 50 de ani nimic în viaţă. Stagiari ai unor depresii colective au fost victime sigure pentru carnea de tun a cauzei. Nu toată lumea a acţionat conştient. Pe de o parte sunt raţionalii, pe de alta emoţionalii. Întotdeauna, inspectoratele fricii din cazărmile unităţilor de luptă au ştiut să profite de sentimente şi să le mânuiască nu numai în sensul obţinerii consimţământului, dar şi pentru a-l seduce pe cel slab de înger.
Ce mai contează pentru naivi că din justiţiarismul lor de operă bufă profită prestidigitatorii umbrelor? Ei rămân sclavi ai peşterii lui Platon redivivus.
Unii s-au predat la nasturi, umeri şi cheie
Falia dintre două părţi ale aceleiaşi generaţii nu e numai dezinteresată. Unii dintre noi au cedat cântecelor de sirenă ale Unităţilor, numite servicii de informaţii. Au fost recrutaţi, racolaţi sau făcuţi agenţi de influenţă. Sunt pline televiziunile de colegi de-ai noştri care în anii ’90 scriau „miau luat” ca pisica, acum împliniţi nevoie mare, în urma primirii epoleţilor. Cei mai proşti şi mai imbecili din generaţia anticomunistă s-au predat crezând că vor duce o viaţă de Pampas. Iluzii, sunt doar slugi ale unor forţe malefice. Simpli îngenunchiaţi cărora li se trimit elicoptere pentru a nu li se vedea încovoierea. De formă şi de conţinut.
Singuri ar fi fost nimeni. Astăzi, în toată splendoarea urletelor şi mugetelor cabotine, par a fi toţi. Nu e unul dintre ei pe care să nu-l simţi. Au acelaşi pedigree. Scot aceleaşi lozinci. Uzează de aceleaşi clişee. Le pute tot, nu mai ştiu mirosul de balegă, nu mai înţeleg de ce semeni de-ai noştri sunt ştirbi. N-au pic de înţelegere şi de raţiune. Dialogul le e străin. Mai nou, înjură ca la capra podului. Sunt noii birjari ai cauzei. Slujesc în genunchi. Dar lor li se pare că sunt deasupra. Simplă iluzie.
Colegi de generaţie anticomunistă s-au lăsat recrutaţi de serviciile secrete încă din timpul lui Emil Constantinescu. Azi sunt milionari, cu funcţii şi cabriolete. Atunci morţi de foame, acum împliniţi. Doar urma de la chipiu le trădează starea. Între ei se întreabă ce sunt la bază şi ce sunt la vârf. Adică un serviciu domestic, acoperit, şi altul din stratosfera aghesmuită de generali. Cei luaţi de Harnagea şi Costin Georgescu conduc azi Jihadul. Ca să nu vorbim despre cei cu obedienţă la BDN, DPSD sau Langley. Ei nu participă la luptă. Sunt vajnicele capete de reţele. Sistemul lucrează pentru ei. În civilie joacă roluri de profesori universitari, de scriitori de marcă, de bancheri şi reprezentanţi ai diferitelor corporaţii. Nu se ocupă cu nimic. Trec prin viaţă serviţi.
Unul din generaţia mea e vajnic pensionar. Dar e consilier la un CEO de bancă internaţională, a unui lider de partid, şi analist în timpul liber. Norocul lui a fost că prin anii ’98 era tânăr ofiţer în Armată. Ştia limba engleză. A ajuns la un stagiu de şase luni la Pentagon. După doi ani, copiii lui au devenit mari antreprenori. Acum e #rezist. A trăit în cultura belşugului şi nu poate pricepe cum asistatul social poate vota şi-i impune lui un guvern cu adevărat civil. E peste puterea minţii lui aşezate.
Idioţii utili
I-am lăsat pe indignaţii oneşti în cele din urmă. Ei sunt asemenea intelectualilor germani din timpul loviturii de stat a lui V.I. Lenin de pe Crucişătorul Potemkin. Fiind întrebat liderul bolşevicilor ce vor face cu cei din Occident, şcoliţi şi traşi la patru ace, ar fi răspuns: Ei rămân idioţii noştri utili. Aşa şi azi. Ei luptă. Se zdrobesc prin pieţe. Dau piept cu jandarmii, înjură ca la cort, uitând că în Piaţa Universităţii nu s-au lansat invective, nu s-a scuipat pe cel sărman, nu li s-au căutat nefericiţilor dinţii lipsă şi nici nu li s-au agresat spaţiile intime ale celor cu alte idei.
Prăpastia pare definitivă.
Cei care ţinem cu ţara, cei care nu ne-am predat vieţile şi nu ne-am vândut sufletele suntem astăzi stigmatizaţi, afurisiţi şi daţi la câini. Ne fac trădători că nu trăim în sărăcia minţilor lor spălate de o propagandă extrem de calificată. Vor să fim ca ei. Dar Dumnezeu ne-a făcut diferiţi. Încă ne mai rugăm pentru regăsirea sufletelor rătăcite. Peste ani, când se vor deschide arhivele, paginile acestui ziar fi-vor mărturie că au existat şi fiinţe care nu s-au predat şi nu s-au vândut intereselor străine.
