25.7 C
București
luni, 23 septembrie 2024
AcasăSpecialFlorica Leonida, un nesperat loc sase la individual compus

Florica Leonida, un nesperat loc sase la individual compus

Chiar daca nu a urcat pe podium, Florica Leonida a produs o frumoasa surpriza, ieri, in finala feminina de la individual compus, din cadrul Campionatelor Mondiale de gimnastica de la Melbourne (Australia). Gimnasta noastra nu a ratat la nici unul dintre cele patru aparate la care a evoluat si s-a clasat pe un nesperat loc sase, depasind chiar si propriile asteptari. Inainte de concurs ea declarase ca o clasare in primele zece pozitii ar fi mai mult decat multumitoare. Singurul aparat unde Florica Leonida a obtinut sub 9 a fost cel cu care si-a inceput concursul – barna. Deloc intimidata ca dupa prima rotatie se afla doar pe pozitia a 11-a, reprezentanta noastra a evoluat mai departe cu incredere in fortele proprii. La sol, Florica Leonida a obtinut 9,075, „sarind” pe locul sapte, pentru ca apoi, in urma unei executii bune la sarituri notata cu 9,050, sa mai faca un pas inainte in ierarhia intermediara. Exercitiul fara ezitari prezentat la paralele, pentru care a primit 9,375, a mentinut-o pe reprezentanta noastra pe a sasea pozitie, pe care a incheiat competitia. O clasare excelenta, in conditiile in care batalia pentru primele locuri a fost dintre cele mai aprige. De altfel, noua campioana mondiala absoluta, americanca Chellsie Memmel (37,824 p), a fost despartita de urmatoarea clasata, compatrioata sa Anastasia Liukin (37,823), de numai o sutime. Spre incantarea gazdelor, medalia de bronz i-a revenit australiencei Monette Ruso.

Pentru romani, adevaratele emotii pentru medalii incep azi

Romanii incep sa spere la medalii abia de astazi, o data cu debutul primelor finale pe aparate ale acestei editii a CM. Dupa eliminarea din concurs a multiplului campion la cal cu manere Marius Urzica, acum doar in postura de comentator al postului national de televiziune TVR 1, singurii romani cotati cu sanse reale la podium au ramas Catalina Ponor si Marian Dragulescu. Competitia se anunta insa extrem de dura. Catalina Ponor, campiona olimpica la Atena la barna, calificata in finala de la acest aparat de pe prima pozitie cu 9,562, va avea adversare demne de luat in seama in lupta sa pentru aurul mondial. Pretentii la o medalie cat mai stralucitoare emit atat americancele Chellsie Memmel si Anastasia Liukin, care in finala de ieri de la individual compus au obtinut 9,425, respectiv 9,587 la acest aparat, cat si chinezoaica Ye Fan, 9,550, in calificari.
La sarituri, cu doua executii din nota 10, Marian Dragulescu ar putea fi de neinvins daca va reusi sa se concentreze si sa nu rateze nici una, asa cum s-a intamplat la JO de la Atena unde, dupa o prima saritura de exceptie, a cazut la a doua. De asemenea, in finala de la sol, unde s-a calificat de pe cea dintai pozitie, ar putea emite pretentii la o medalie cat mai stralucitoare daca reuseste sa se concentreze. Ioan Suciu, la cal cu manere, va prezenta un exercitiu cu nota de plecare din 10, asa ca nu este exclus ca o evolutie fara greseala sa-l aduca pe podium. De asemenea, tanarul Alin Jivan ar putea produce o surpriza placuta la sarituri.


Romani in finalele pe aparate
Astazi: Marian Dragulescu Ð sol; Ioan Suciu Ð cal cu manere.
Maine: Marian Dragulescu si Alin Jivan Ð sarituri; Catalina Ponor – barna.

Cele mai citite

Ce să alegi între un SRL și un PFA în 2024?

Răspunsul la această întrebare nu poate fi unul general valabil, ci din contra, depinde de particularitățile fiecărei afaceri în parte. În prezentul articol ne-am propus...

PSD a votat în unanimitate să nu susțină legea dedicată lui Iohannis

Biroul Permanent Naţional al PSD a decis să nu voteze legea dedicată lui Iohannis, dacă proiectul ajunge în Parlament Înainte de ședința BPN, premierul Marcel...

Louis Munteanu, surprins în club după meciul cu Hermannstadt

La doar câteva ore după remiza dintre CFR Cluj și Hermannstadt, Louis Munteanu a fost văzut petrecând până în zori într-un club de noapte...
Ultima oră
Pe aceeași temă