16 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăȘtirile zileiRată infernală de infectare în municipiul Sibiu dar autoritățile ezită să instituie...

Rată infernală de infectare în municipiul Sibiu dar autoritățile ezită să instituie carantina

Situația epidemiologică este gravă la nivelul municipiului Sibiu, localitate care în doar câteva zile a ajuns la un record nedorit de infectare cu noul coronavirus: 11,18 cazuri înregistrate la o mie de locuitori în ultimele 14 zile.

O rată de infectare aproape dublă față de limita de 6 de la care premierul Ludovic Orban a recomandat ferm autorităților locale să solicite urgent intrarea acestor zone în carantină pentru două săptămâni în încercarea de a opri creșterea exponențială a îmbolnăvirilor.

În ciuda evidenței ce arată că lucrurile sunt scăpate de sub control în municipiul Sibiu în ceea ce privește gestionarea infectărilor cu Covid-19, Direcția de Sănătate Publică Sibiu s-a limitat doar la a realiza o analiză de risc pe care a înaintat-o Centrului Național de Sănătate Publică pentru avizare.

Potrivit documentului, se solicită un acord de la centru pentru intrarea în carantină a municipiului Sibiu, a localității învecinate Șelimbăr dar și a orașelor Tălmaciu și Cisnădie.

Fără acest aviz, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Sibiu, reunit miercuri seară, nu a adoptat propunerea de intrare în carantină a municipiului reședință de județ invocând că, procedural, fără lipsa avizului emis de la București nu se poate institui carantina.

Dacă miercuri seara s-ar fi decis la nivel județean intrarea Sibiului în carantină, hotărârea pleca spre Departamentul Național pentru Situații la Urgență spre aprobarea lui Raed Arafat. Ulterior, decizia de carantinare era publicată în Monitorul Oficial iar municipiul Sibiu ar fi putut intra în carantină începând de vineri, 13 noiembrie, ora 0.00, așa cum s-a întâmplat în alt municipiu reședință de județ, Slobozia, Ialomița, unde rata de infectare este mult mai mică, 7,43 la mia de locuitori în ultimele 14 zile.

Cele mai citite

Estonia acuză Rusia că-i perturbă zboorurile prin interferența cu semnalele GPS

Finair a anunțat că a suspendat zborurile timp de o lună, potrivit radioromania.ro. Estonia acuză Rusia că prin interferența cu semnale GPS încalcă reglementările naționale...

Estonia închide un punct de control de la granița cu Rusia pe timpul nopții

De la 1 mai, punctul de control Narva-1 de la granița dintre Estonia și Rusia a încetat să mai funcționeze non-stop. Despre acest lucru...

Blinken se asigură că Israelul nu va ataca orașul Rafah fără un plan umanitar

Secretarul de stat american Antony Blinken s-a deplasat miercuri la Kerem Shalom, punct de trecere pentru ajutorul umanitar dinspre Israel către Fâşia Gaza, informează...
Ultima oră
Pe aceeași temă