27.8 C
București
sâmbătă, 28 septembrie 2024
AcasăSpecialAdministratia joaca ping-pong cu locuintele sinistratilor

Administratia joaca ping-pong cu locuintele sinistratilor

Desi astazi ar trebui sa soseasca primele transporturi cu materiale de constructie destinate refacerii caselor distruse de inundatii, autoritatile nu stiu cum vor transporta sacii de ciment spre Valea Trotusului. ANL a platit materialele si sustine ca este obligata sa le transporte numai pana la Bacau, cel mult la Onesti. Prefectura se spala pe maini si sustine ca tot ANL trebuie sa faca transportul si descarcarea materialelor. In toate sedintele Comitetului Judetean pentru Situatii de Urgenta (CJSU), autoritatile au afirmat ca materialele de constructie destinate refacerii caselor distruse de inundatii vor fi transportate de furnizori pana in Bacau, de unde primariile le vor ridica si le vor transporta in comuna. Era un lucru cert, discutii purtandu-se doar asupra spatiilor de depozitare si asupra capacitatii primarilor de a gestiona materialele.

„Diversiune” intre ANL si Prefectura

Ieri, Gheorghe Hura, secretarul Prefecturii Bacau, a declarat un lucru cu totul nou: ca aceste afirmatii „sunt o diversiune si ca e obligatia ANL sa distribuie materialele in localitatile afectate de inundatii. Prin protocol sunt stabilite atributiile consiliilor locale si ale ANL”, a declarat el. La punctul 8 se precizeaza ca este atributia ANL sa le puna la dispozitia primariilor. In Bacau, materialele vor fi depozitate la UM 1339. Vazand volumul de materiale necesar celor 741 de case, ANL a vrut sa-si reduca cheltuielile de transport pe seama autoritatilor locale, afirma Gh. Hura. „Ar fi insemnat ca Prefectura sa suporte cheltuielile pentru fiecare comuna”, a spus el. „Si in ordonanta Guvernului scrie foarte clar ca ANL pune materialele la dispozitia beneficiarilor”, a adaugat Gabriel Berca, prefectul judetului. „Asa scrie, asa vom face!”

Razboiul declaratiilor

De cealalta parte, Gheorghe Strugariu, reprezentantul ANL Bacau, spune ca la mijloc este „o mica neintelegere” care trebuie rezolvata. „Ordonanta respectiva afirma ca ANL plateste materialele si le va transporta pana in orasele resedinta de judet sau in municipii, cum ar fi Onestiul” – ne-a declarat Strugariu. „Cei de la Prefectura ar trebui sa se ocupe de transportul materialelor in comune. Eu am informat Bucurestiul cu privire la aceasta problema si speram sa gasim o rezolvare.” Reprezentantul ANL sustine ca prefectii au fost chemati pe 16 august la Bucuresti pentru a fi informati cu privire la aceasta chestiune. „Ce sa facem noi aici, la Bacau?” – se intreaba el. „Suntem toti trei persoane fara utilaje, fara masini de transport.”
Prinse in razboiul declaratiilor cu privire la responsabilitatea transporturilor de materiale, autoritatile au uitat insa un element important: faptul ca materialele de constructie licitate sunt destinate doar pentru refacerea caselor distruse complet – 741 la numar. Despre cele 900 de locuinte care au fost grav avariate de inundatii si in care nu se poate locui nu se sufla o vorba, desi sezonul rece se apropie.

Cele mai citite

Echipele Apa Nova, pregătite să intervină în caz de posibile acumulări de apă

Ca urmare a avertizărilor meteorologice emise de Administrația Națională de Meteorologie, care preconizează ploi abundente în zilele următoare, inclusiv în Municipiul București, există riscul...

Creșterile de taxe din Ucraina, esențiale pentru finanțarea apărării în fața invaziei ruse

Ministrul ucrainean de Finanțe, Sergii Marcenko, a declarat vineri că majorările fiscale discutate în Parlamentul de la Kiev sunt cruciale pentru sprijinirea eforturilor Ucrainei...

Norvegia renunță la acordarea automată a azilului pentru refugiații ucraineni

Guvernul Norvegiei a anunțat vineri că încetează de îndată politica de acordare automată a azilului pentru refugiații ucraineni, marcând o schimbare semnificativă în abordarea...
Ultima oră
Pe aceeași temă