30.3 C
București
luni, 3 august 2026
AcasăSpecialPrimii proprietari din Rast

Primii proprietari din Rast

In comuna doljeana Rast au inceput improprietaririle, problema stramutarii fiind rezolvata. De luni dimineata si pana ieri la pranz, peste 120 de sinistrati au fost pusi in posesie pe terenurile din noua locatie a satului.

La fel ca in Statele Unite dupa razboiul de secesiune, oamenilor li s-a dat cate un tarus in mana pe care sa-l bata la capul locului. Dupa saptamani in sir de disperare si deznadeje, pentru prima oara de cand Dunarea le-a distrus satul, pe fetele oamenilor au inceput sa apara zambete.

Dupa Dunare, sampania a udat pamantul

Lucrurile sunt inca departe de a intra pe fagasul normal in raport cu atmosfera care domneste in Rast. Peticele de pamant care le-au fost date celor ramasi sub cerul liber au fost pentru acestia ca o a doua viata. Cu totii spuneau ca este cea mai mare zi din viata lor, ca parca s-au nascut a doua oara. „Avem iar un rost pe pamant si abia acum apreciem cu adevarat ce inseamna sa ai un petic al tau”, spunea, fericita, o batrana cu bratele pline cu tarusi. Spre deosebire de americani insa, la Rast oamenii s-au asezat acolo unde le-au spus autoritatile judetene. De fapt, noul sat are aceeasi topografie cu cel inghitit de Dunare. Oamenii vor locui pe aceleasi ulite si vor avea aceiasi vecini, deci cu amplasamentele nu a fost practic nici o problema. Sampania a luat pentru moment locul apelor involburate, descretind fruntile mohorate ale satenilor.

S-a nascut un nou sat pe vechea vatra

Din punct de vedere logistic, noua locatie a satului a putut fi stabilita datorita solidaritatii dintre oameni. Cei care au avut suprafete arabile acolo au fost de acord sa cedeze cate 1.800 metri patrati pentru consatenii lor care au ramas pe drumuri. De asemenea, consiliul local a pus la dispozitia acelorasi consateni, aproximativ 1.200 la numar, rezervele primariei. Prefectul de Dolj, Nicolae Giugea, a spus ca in mai putin de 20 de zile fiecare sinistrat va avea iar proprietatea sa: „Noi am finalizat cadastrul la doua treimi din noua comuna. Locatia este pe vechea vatra a comunei Rast. Pana acum am pus in posesie pe terenuri aproximativ 120 de sinistrati. Maine (azi Ð n.r.) vom avea o intalnire cu reprezentantii Guvernului si cu cei ai autoritatilor din localitatile afectate de inundatii, din Dolj. Vom aborda in discutii si soarta viitoare a vechiului Rast. Probabil terenurile de acolo vor intra in rezervele primariei. Executivul are doua sau trei solutii, insa totul va fi stabilit de comun acord”. Cum, necum, viata a revenit in Rast, sat ce asa s-a nascut a doua oara dupa sute sau chiar mii de ani. Se pare ca numele provine de la vechii celti, care au poposit acolo dupa o lunga incursiune militara in Orient. In limba lor, „rasten” insemna popas, tabara de odihna.

Cele mai citite

Transferul de 120 de milioane s-a blocat! Real Madrid a descoperit prea târziu problema

Mutarea lui Yan Diomande la Real Madrid este întârziată după apariția unui litigiu privind reprezentarea jucătorului.Real Madrid nu a reușit încă să oficializeze transferul...

ANRE a aprobat deconturi de peste 412 milioane de lei pentru furnizorii de energie și gaze, în mai puțin de trei luni

Autoritatea de Reglementare în Energie anunță că a validat peste 412 milioane de lei pentru plata către furnizori, în cadrul schemelor de plafonare și...

Statul Major al Ucrainei: Rusia ar fi pierdut peste 1,45 milioane de militari de la începutul invaziei

Rusia a pierdut aproximativ 1.450.510 militari de la declanșarea invaziei la scară largă în Ucraina, pe 24 februarie 2022, potrivit celui mai recent raport...
Ultima oră
Pe aceeași temă