19.6 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăSpecialSoferii trebuie sa verifice daca sunt asigurati in baza de date

Soferii trebuie sa verifice daca sunt asigurati in baza de date

Proprietarii de autovehicule care nu se regasesc in baza de date a Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor (CSA) trebuie sa se adreseze societatii de asigurare de la care au cumparat polita de raspundere civila auto (RCA), se arata intr-un comunicat al organismului de supraveghere si control al pietei de asigurari.

Baza de date a CSA poate fi accesata prin Internet la adresa http://cedam.csa-isc.ro, pentru verificare fiind necesara introducerea numarului de inmatriculare sau a seriei de caroserie, precum si a datelor prin care se dovedeste incheierea politei RCA. Persoanele care nu au acces la Internet au posibilitatea sa verifice daca figureaza in baza de date adresandu-se societatii de asigurare care a emis polita RCA sau Serviciului Informare si Relatii Publice din cadrul CSA. Baza de date a fost creata de CSA in baza OUG 189/2005 pentru stabilirea unor masuri privind vehiculele rutiere inmatriculate si in conformitate cu Directiva Parlamentului European si a Consiliului Europei 2000/26/CE privind armonizarea legislatiilor statelor membre privind asigurarea de raspundere civila pentru daunele decurgand din circulatia autovehiculelor (RCA). Rolul acestei baze de date este asigurarea unei evidente centralizate a politelor RCA incheiate pe teritoriul Romaniei, atat in scopul unei mai bune urmariri a respectarii legislatiei, cat si pentru a facilita accesul tuturor persoanelor interesate la informatii legate de existenta politei RCA pentru un anumit autovehicul. Potrivit datelor CSA, ponderea vehiculelor inmatriculate pentru care au fost incheiate polite RCA se situeaza intre 65-75%. Practic, doar trei din cele cinci milioane de autovehicule inmatriculate sunt asigurate.
CSA a autorizat sa incheie polite pentru raspundere civila auto (RCA) valabile in 2006 un numar de 18 companii, si anume ABC Asigurari, Agras, Allianz-Tiriac Asigurari, Asiban, Ardaf, Omniasig-AGI, Asigurarea Ceccar-Romas, Asirom, Asitrans, BCR Asigurari, BT Asigurari, Carpatica Asig, Interamerican, Omniasig-Asirag, Omniasig, Astra, Unita si Generali Romania.

Cele mai citite

Despre iubirea creștină

Despre om se vorbește azi mai mult fragmentar – ca ființă capabilă să muncească, cerebrală, ca una care are idealuri și întreprinde, una  care...

Rusia amenință că va lovi instalații militare britanice după declarațiile lui David Cameron

Armata rusă ar putea lovi ”orice instalaţie sau echipament militar britanic pe teritoriul ucrainean şi nu numai”, în cazul în care Kievul va folosi...

Despre iubirea creștină

Despre om se vorbește azi mai mult fragmentar – ca ființă capabilă să muncească, cerebrală, ca una care are idealuri și întreprinde, una  care...
Ultima oră
Pe aceeași temă