Dupa peretele de stanca al Alionului, imbracat cu prea putini arbori, o ciurda de capre se-ncumeta sa se aventureze sprinten inspre culmea trista a coastelor scrijelite, de unde ochii privitorilor curiosi deslusesc, in infinitele dantelarii ale peisajului, un fenomen neobisnuit, catre apusul soarelui ce-ntarzie sa se piarda in apele Dunarii mangaiate de o adiere meridionala. In fascinantul perimetru nu mai intalnesti insa insula blanda de vis ce-si doarme de mai bine de trei decenii somnul vesnic aici, la km 946, sub apele imbatate parca de propria lor putere. Pe puntea superbei motonave „Beethoven” sub pavilion nemtesc zornaie aparatele de fotografiat ale ciorchinilor de turisti din Canada, SUA si Israel dornici sa aiba o amintire a locului ce ascunde chipul de altadata al Ada-Kaleh-ului pe care n-o pot achizitiona din porturile Drobeta Tr.-Severin si Orsova, nepregatite pentru a-i primi pe cei pomeniti in croaziera pe Dunare.
Popas in trecut
Dupa perdeaua timpului, vedem cetatea turceasca ce strajuia insula, a carei zidire hrisoavele o trimit in anul 1300. In jurul ei, case vechi cu o arhitectura orientala, randuite cu vedere inspre superba moschee ce pastra cel mai mare covor persan din Romania, lung de 15 m si cantarind aproape o jumatate de tona. Era darul sultanului Abdul Hamid al II-lea, incredintat cu 35 de ani in urma spre pastrare la Constanta. Traiau aici, intre ape si cer, vreo 500 de oameni, dintre care circa 400, potrivit statisticilor vremii, erau femei. Ca un juramant sfant, transmis din generatie in generatie, toti cei ce au vazut lumina zilei in Ada-Kaleh (numita in vremea dominatiei habsburgice „Carolina”), chiar daca o paraseau efemer, se-ntorceau la matca in asteptarea sfarsitului si a odihnei vesnice langa stramosii lor, in cimitirul presarat cu o paleta larga de arbusti tropicali, dominat de mormantul lui Miskin Baba, celebra prin minunile ce le-a savarsit si despre care azi putinii turci ce-au mai ramas in Mehedinti iti deapana cu mandrie multe legende. Dar si despre Hagi Mustafa, cea mai inteleapta faptura pe care a dat-o insula, calator la Mecca si vorbitor a nu mai putin de sapte limbi orientale si pe care, dupa cum povesteste Maimut Ahmet, stabilit in Schela Noua, n-a putut sa-l desparta nimic de kemerf, infioratoarele catacombe ale cetatii, decat trecerea in lumea umbrelor. Prin unde, primavara se contura un urias cos cu flori ce aluneca parca usor pe Dunare in locul unde au pasit romanii si hunii, dar si otomanii si habsburgii, cetatea purtand in pantecul ei pana in zilele noastre caramizile fortificatiilor lui Baiazid Fulgerul si Eugeniu de Savoia. Ada-Kaleh a intrat in granitele statului roman prin plebiscit, dupa primul razboi mondial, cand redevine ce a fost demult, adica insula pasnica cu pitorescul ei fermecator. Foarte cautat zilnic de multi, foarte multi turisti impinsi de curiozitatea de a cunoaste o alta lume, cu obiceiurile, datinile si cantecele ei tanguitoare ce nu banuia atunci ca destinul ii harazise imprastierea in cele patru vanturi…
Turistii, primiti pe insula cu dulceata de trandafiri si cafea fiarta pe nisip
Din porturile Tr. Severin si Orsova navele de pasageri faceau curse regulate inspre insula de vis, iar pe malul romanesc barcile, un fel de gondole, aliniate dupa o sfoara imaginara, erau mereu in asteptarea vizitatorilor imbiati inca de la sosire cu inegalabila dulceata de trandafiri, halva turceasca, susane, alvita, braga, sugiuc, rahat cu marca necunoscuta, mosmoane, migdale, smochine si rodii, dar si cu cafea fiarta pe nisip. Si acei barcagii, ce parca nu aveau somn, cu tunicile si fesurile lor rosii, ecorlate, cu cataramele batute in nestemate ale seicilor, adresand mereu rugaminti sa treci in insula paradisului invadata de chiparosi, migdali, smochini, rodii, mosmoni, curmali si duzi adusi tocmai din Damasc, dar si de multe lalele negre si roze de aceeasi predominanta culoare, regina noptii galbena, precum si de acele fermecatoare karaghiuluri pe care noi, romanii, le numim… turcoaice. In aceasta bogata flora aveai surpriza sa-ti iasa uneori in cale vipera cu corn si scorpionul… Cu impresia ca te afli in alta tara, porneai pe putinele si foarte ingustele ulite ale satucului oriental, pe sub zidurile boltite de cetati stravechi, patrundeai in subteranele umede despre care ghidul depana istorii infioratoare si avertiza ca in ele salasluiesc duhurile… Obosit de atata ratacire, te asezai pe una dintre bancile lungi din lemn din parculetul umbros si bine intretinut, de unde admirai micuta piata peste care se-asternea, mare parte din zi, umbra chiparosilor si a minaretului. In asezarea ce-ti lasa impresia unei stranii patriarhalitati, desi atat de stramtorata ca intindere, existau primarie, un minispital, cinematograf, camin cultural, librarie, o scoala, un camin pentru copii si o cresa, oficiu postal si centrala telefonica, un club, o biblioteca, un magazin alimentar si altul textil, precum si o fabricuta de paine, una de tigari si alta de bomboane si rahat, fosta proprietate a lui Ali Khadri, ultimul guvernator al Ada-Kaleh-ului… Dar si terenuri de sport, intre care si unul de fotbal… Basca „industria alimentara” locala, ce producea acele siropuri orientale, pelteaua, dulceata, braga si alvita multicolora, oferite spre vanzare turistilor si care erau una dintre principalele surse de trai ale localnicilor. Din acest nevinovat petic de pamant unde in amurg razbatea sunetul tamburinelor si dairalelor, acompaniind parca mersul leganat al frumoaselor femei cu val ce-aduceau apa cu cofita, n-a mai ramas decat amintirea… Constructia hidrocentralei de la Portile de Fier le-a ingropat o data cu legendele si misterele lui. Bastinasii s-au mutat fie la Schela Noua, Orsova, Tr. Severin, Mangalia, Medgidia, Constanta, fie cei mai multi au plecat in Turcia. Un destin crud, ce a trecut in uitare o civilizatie inradacinata pe aceste meleaguri ce inca mai amintesc de legenda frumoasei Aise din insula Ada-Kaleh…
Simian, insula iluziilor
Spre sfarsitul anilor '60 ai secolului abia incheiat, la insistentele reputatului arheolog C.S. Nicolaescu-Plopsor, insesi autoritatile comuniste au cedat si au acceptat ca cetatea medievala din Ada-Kaleh, cateva morminte din cimitirul din insula si un numar restrans de case turcesti sa fie stramutate in insula Simian din dreptul localitatii cu acelasi nume, aflata in aval pe fluviu. Ca atare, in 1967, dupa cum isi aminteste dr. Misu Davidescu, de numele caruia se leaga infiintarea si devenirea in timp ale Muzeului Regiunii „Portile de Fier”, au fost alocate 26 milioane de lei si a inceput stramutarea. Piatra cu piatra, fiecare numerotata, a fost pusa la locul ei de catre specialisti in restaurarea monumentelor istorice. In 1977 insa fondurile s-au epuizat, lucrarile s-au sistat si, in locul conservarii lor, de atunci in insula Simian s-a instalat dezastrul asupra valoroaselor elemente ale trecutului istoric. Acum, intr-adevar, acele ruine sunt ale nimanui… Zidurile refacute ale cetatii se afla intr-un avansat stadiu de degradare, iar caramida veche de atatea sute de ani a devenit de 15 ani sursa de venituri pentru intreprinzatori locali, mare parte din ea gasindu-se acum incorporata in vilele ce s-au inaltat in zona in anii din urma. Sub ochii nepasatori ai autoritatilor locale. Pentru care a devenit o obisnuinta paguboasa pasarea raspunderii. Dupa 1990, terenul in suprafata de 56 ha a fost restituit fostilor proprietari. In perimetrul insulei se mai gasesc si urmele unei vechi asezari dacice, fiind descoperite mai multe unelte, obiecte de uz cas-nic si de olarit, dar si arme din acele vremuri. „Refacerea astazi a cetatii turcesti este mai greu de realizat” – ne-a precizat dl Craciunescu, director adjunct al Muzeului Regiunii „Portile de Fier”. „Prin anii '70 n-au mai fost bani pentru restaurare, dar se gaseau mesteri pentru astfel de lucrari. Acum, chiar daca ar fi bani, au cam disparut mesterii…” Dar, adaugam noi, si insemnate parti din corpul acestei cetati unice de pe teritoriul Romaniei, „aparata” doar de umbrele trecutului ei zbuciumat. Nici macar, ca odinioara, de apele fluviului ce-o inconjoara. Surprinzator, pe insula nu poti pasi decat cu aprobarea politiei de frontiera. O restrictie ce tradeaza teama de a nu fi vazut… dezastrul care macina aci de trei decenii, distrugand opera sacra a secolelor… Iar autoritatile, in tot acest rastimp, s-au marginit doar sa… constate. Cu trei ani in urma, dl Razvan Theodorescu, pe atunci ministru al Culturii, aflat pe ruinele de la Simian, recunostea ca „sa ai o asemenea insula cu fortificatii in care poti face exact ce era inainte la Ada-Kaleh si sa nu beneficiezi de ea este masura impotentei noastre” si ca „aceste locuri pot deveni un proiect cultural si turistic exceptional”. Domnia sa nu si-a ascuns insa teama – pentru ca, nu-i asa?, „nu ne vindem tara” – ca, „daca nu vom realiza noi un proiect, vor veni altii si vor profita de impotenta noastra”. Si cand ti-e frica de ceva…
Reinvie o amintire?…
In anul 1970 s-a realizat un stufos proiect de amenajare a insulei, dar materializarea lui a fost amanata pentru… viitor. Prin 1991, un grup de investitori din Efes (Turcia) si-a manifestat disponibilitatea sa investeasca la Simian, respectand proiectul bine gandit de specialisti din Mehedinti, dar legislatia romaneasca stramba si incompleta de atunci i-a facut sa abandoneze repede generoasa intentie. De atunci, insula Simian a intrat in intuneric total, dar rareori, in campaniile electorale, vreun candidat mai facea trimitere la ea. Se pare insa ca a batut, in sfarsit, ceasul si pentru refacerea in insula Simian a cetatii Ada-Kaleh si amenajarea ei turistica, mai ales de ceva vreme, au devenit tot mai frecvente croazierele pe Dunare cu turisti occidentali si de peste ocean care ar fi cuceriti de crearea paradisului de altadata de la km 946 pe fluviu. Dupa indelungi negocieri, in aceasta luna, la Drobeta Tr.-Severin, CJ Mehedinti si SC „Salkar Rom” Srl, o firma romano-turca, au semnat contractul de asociere pe o perioada de 49 de ani pentru exploatarea potentialului turistic al insulei Simian. Consiliul judetean participa cu terenul in suprafata de 14 ha, firma angajandu-se sa investeasca pe o perioada de 5 ani suma de 5 milioane de euro. Dar… daca avem in vedere suma ce urmeaza sa fie investita si ce se prevede in proiectul de amenajare ce trebuie materializat numai pe… 14 ha, apar unele incertitudini. Numai daca nesocotesti masura realitatii poti crede ca cele 5 milioane de euro sunt suficiente pentru a termina reconstructia cetatii turcesti, ridicarea unui restaurant, a unui minihotel, a unor case turcesti pentru cazare, amenajarea unei minigradini botanice, a unor terenuri de tenis, volei si baschet, poligon de trageri cu arcul, bazine de inot si miniamenajari peisagistice (cascada de apa, stanci, minipadure), spatii de tratament si recuperare medicala, spatii educationale, cazinou si alte obiective cu caracter cultural, sportiv, turistic, educativ, „de tratament”… Basca magazinele de artizanat, ceainariile, buticurile din incinta cetatii… La care se adauga pontonul de acostare a navelor, construirea unui teleferic, a unui heliport, amenajarea aleilor de circulatie, alimentare cu energie electrica si apa potabila etc. Ca si in alte cazuri, totul pare insa… Dar sa lasam timpul sa vorbeasca! Cei ce s-au incumetat sa puna in valoare acest inestimabil potential turistic bine ar fi sa reuseasca. Mai cu seama ca le sta la indemana experienta ce-au lasat-o urmasilor atatea generatii din Ada-Kaleh…
