11 C
București
vineri, 10 ianuarie 2025
AcasăPoliticăDragnea a băgat în ședință câțiva dintre liderii PSD

Dragnea a băgat în ședință câțiva dintre liderii PSD

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, discută în biroul său de la Camera Deputaţilor, la ora transmiterii acestei ştiri, cu liderul PSD Teleorman, Adrian Gâdea, liderul PSD Hunedoara, Laurenţiu Nistor, liderul PSD Neamţ, Ionel Arsene, dar şi cu consilierul premierului Viorica Dăncilă, Darius Vâlcov.

Potrivit unor surse din interiorul partidului, discuţiile au loc în urma apariţiei unei scrisori semnată de mai mulţi lideri PSD, prin care i se solicită demisia lui Liviu Dragnea.

Scrisoarea contestatarilor din PSD, de care se vorbeşte de o săptămână, conţine 19 puncte, primul dintre ele fiind legat de demisia lui Liviu Dragnea din funcţiile de preşedinte PSD şi al Camerei Deputaţilor. Scrisoarea e semnată de trei membri: Gabriela Firea, Paul Stănescu şi Adrian Ţuţuianu.

După apariţia scrisorii, PSD a anunţat convocarea Comitetului Executiv Naţional, vineri, de la ora 12:30.

Cele mai citite

Controalele ITM în 2025: domenii vizate și ce trebuie să știe companiile

Inspecția Muncii va avea o agendă complexă în 2025, concentrându-se pe respectarea legislației muncii și îmbunătățirea condițiilor de muncă. Printre principalele obiective se numără identificarea...

Zeljko Kopic și-a prelungit contractul cu Dinamo până în 2028!

Zeljko Kopic, antrenorul croat care a preluat conducerea tehnică a echipei Dinamo în decembrie 2023, a semnat o prelungire de contract până în vara...

FCSB își dorește un atacant de națională! Denis Alibec, numele vehiculat, dar transferul rămâne incert

FCSB continuă pregătirile pentru a doua parte a sezonului, în cantonamentul din Antalya, și este în căutarea unui atacant care să concureze cu Daniel...
Ultima oră
Pe aceeași temă