21.4 C
București
miercuri, 2 octombrie 2024
AcasăSpecialNu se exclude organizarea de noi miscari de protest

Nu se exclude organizarea de noi miscari de protest

Dupa intalnirea cu premierul Calin Popescu Tariceanu, liderii confederatiilor sindicale au afirmat ca au remarcat o disponibilitate din partea guvernului de a gasi solutii la unele revendicari legate de salarii si preturi la utilitati. La intrunire au participat reprezentanti de la CNS „Cartel ALFA”, Blocul National Sindical, Confederatia Sindicatelor Democratice din Romania, CNSLR-„Fratia” si „Meridian”. Urmatoarea intalnire dintre premier si liderii confederatiilor sindicale va avea loc intr-un interval de 7-10 zile, dupa aprobarea Legii bugetului de stat.

Primul ministru i-a mandatat pe ministrul Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei, Gheorghe Barbu si pe ministrul Finantelor Publice, Sebastian Vladescu, sa discute cu sindicatele nivelul salariului minim pe economie pentru anul 2007.
Marius Petcu, presedintele CNSLR-„Fratia”, a declarat ca prin aceasta intalnire cu primul ministru Tariceanu, „desi rezultatele obtinute nu sunt spectaculoase, s-a marcat reluarea dialogului social intr-un cadru oficial”. Referindu-se si la intalnirea de saptamana trecuta cu reprezentantii PSD, Petcu a afirmat ca exista diferente de abordare a problemelor, „la PSD s-a vorbit despre un proiect electoral de stanga, despre „Romania sociala”, iar acum, la intalnirea cu primul ministru, am discutat punctual revendicarile confederatiilor sindicale pe care le-am facut cunoscute cu ocazia mitingului din mai a.c.”.

„Am expus inca o data solicitarea noastra pentru un salariu minim pe economie de 450 lei, si nu 390 cat ar fi dispusi actualii guvernanti sa ne ofere. Referitor la majorarea preturilor la utilitati, premierul a promis ca va discuta cu cei implicati in privatizari si cu producatorii de energie in vederea posibilitatii crearii unui fond social pentru ajutorarea celor cu venituri reduse, pentru a incerca sa se faca ceva fara sa se tina pe loc privatizarile in domeniul energetic”, a mentionat Marius Petcu, liderul „Fratia”.

Ordonanta pentru minerit

Pe langa problemele sociale si ale nivelului salariului minim pe economie, liderii confederatiilor au propus prelungirea termenului de aplicare a ordonantei care asigura plati compensatorii pentru minerii disponibilizati. Iacob Baciu, liderul CSDR: „Disponibilizarile din sectorul minier trebuie sa fie in atentia guvernantilor. Am solicitat sa se asigure plata de salarii compensatorii pentru minerii care sunt disponibilizati in aceasta perioada. Cat priveste salariul minim pe economie, i-am adus la cunostinta primului ministru ca intre salariul minim si salariul mediu trebuie sa existe un raport de echilibru de 50-60%, la fel ca in tarile Uniunii Europene. Problema salariului minim este una care nu trebuie amanata, nefiind normal sa existe si acum doua niveluri ale acestui salariu, unul stabilit printr-o hotarare de Guvern si altul prin contractul colectiv de munca la nivel national”. Facand trimitere la intalnirea cu PSD, Baciu a afirmat ca atunci „a fost o discutie cu un partid de opozitie care a fost la putere, dar nu a rezolvat revendicarile sindicatelor, iar acum s-a discutat concret, chiar daca, cel putin momentan, fara rezultate concrete”.

La masa negocierilor

l Despre intalnirea cu primul ministru, Dumitru Costin, liderul BNS, a afirmat: „In absenta unor solutii efective, care sa devina operationale, nu se exclude posibilitatea unor noi miscari sindicale. Eu cred ca in perioada imediat urmatoare o sa gasim solutii la masa negocierilor. Exista interes din foarte multe zone pentru a vedea marsaluind sindicalisti pe strazi. Exista un grad mare de nemultumire la nivelul membrilor de sindicat si la nivelul populatiei si, indiscutabil, guvernul va fi sanctionat daca nu reactioneaza prompt si eficace.”
l Bogdan Hossu, presedintele „Cartel ALFA”: „Nu s-a obtinut nimic concret. S-a discutat problema salariului minim pe economie. Domnul prim-ministru (nu era de fata ministrul Finantelor) era dispus sa discute de la 420-430 lei in sus. Evident, ramane o discutie de continuat saptamana viitoare. In ceea ce priveste preturile la utilitati, partea guvernamentala a afirmat ca vor fi stabilite compensatiile pentru cetateni si o politica de fixare a preturilor atat pentru populatie, cat si pentru marile companii carora sa le permita o competitie corecta pe piata”

Cele mai citite

Aproape jumătate de milion de șomeri în România

Rata șomajului a urcat în august la 5,5% Noi date vin de la Institutul Național de Statistică. Rata şomajului în formă ajustată sezonier a urcat,...

Lista firmelor și asociațiilor care vor oferi cursuri de formare profesională la Start-Up Nation

Până pe 30 septembrie, la ora 20:00, un total de 177 de societăți comerciale și asociații specializate în formare profesională s-au înregistrat pentru a...

România este pe primul loc în topul celor mai scumpe piețe de energie din UE

România și Ungaria au fost principalii exportatori de energie către Ucraina, grav afectată de bombardamentele rusești Suntem pe primul loc, în ceea ce privește cel...
Ultima oră
Pe aceeași temă