Traseu modificat pe linia naveta 619
De astazi, linia naveta 619 va avea un traseu modificat in urma solicitarilor a numerosi calatori din cartierul Titan. Autobuzele vor circula pe un traseu modificat in ambele sensuri de la intersectia dintre Bd. 1 Decembrie si Th. Pallady pe Bd. Th. Pallady pana la Piata Titan, unde vor intoarce comun cu linia 627. Autobuzele vor opri pe Bd. Th. Pallady in dreptul statiilor pentru tramvaie „Dumbrava Noua”, iar la Piata Titan, comun cu cele ale liniei 627.
Avion in intersectia de la Doamna Ghica
Un avion AN2 a fost amplasat recent in intersectia de la Doamna Ghica, aflata in cartierul Colentina din sectorul 2. Masura a fost luata de administratia locala in cadrul „Programului de personalizare a intersectiilor rutiere mari” si a vizat un aparat scos recent la casare de Aviatia Utilitara pentru ca isi depasise norma de zbor. Avionul urma sa fie predat catre o societate de valorificare a fierului vechi, insa in prezent vegheaza intrarea in municipiul Bucuresti dinspre Moldova, putand fi admirat atat de locuitorii Capitalei, cat si de turisti, a spus primarul Neculai Ontanu.
In perioada urmatoare vor fi montate mai multe spoturi luminoase care vor face vizibil aparatul de zbor pe timp de noapte. Proiecte asemanatoare vor fi realizate si in celelalte intersectii rutiere, unde vor fi amplasate monumente care sa nu deranjeze circulatia autovehiculelor, dar care vor personaliza cartierele sectorului 2.
409 strazi, vizate pentru deszapezire in sectorul 5
In aceasta iarna, utilajele de deszapezire ale Administratiei Domeniului Public Sector 5 vor interveni pe 409 strazi, defalcate pe trei etape: etapa I – 111 strazi; etapa II – 135 si etapa III – 163 de artere. Pentru o interventie mai rapida, pe suprafata sectorului au fost deja stabilite 15 trasee, fiecare responsabil de traseu fiind dotat cu statii de emisie-receptie. „In teritoriu, vor actio-na 17 tractoare, sapte basculante, sase autostropitori si patru autogunoiere – toate echipate cu plug -, patru incarcatoare frontale si trei autogredere 180”, a spus ing. Octavian Mirea, directorul general al Administratiei Domeniului Public.
Acustician audioprotezist, o noua meserie
Asociatia Acusticienilor Audioprotezisti a organizat, cu sprijinul Akademie fur Horgerate – Akustik din Germania, o noua forma de invatamant adecvat calificarii nece-sare persoanelor care activeaza in domeniul protezelor auditive. Sunt inregistrati 21 de cursanti, dintre care unul din Republica Moldova. Meseria de acustician audioprotezist a fost recunoscuta in Romania incepand din iunie 2005 de catre Ministerul Muncii si Solidaritatii Sociale. In tarile dezvoltate aceasta meserie are o traditie, in timp ce in Romania ea este abia la inceput. Aproximativ 10% din populatie sufera de hipoacuzie.
Cersetori retinuti in sectorul 3
In urma unei razii organizate de Primaria Sectorului 3, 20 de persoane care practicau cersetoria in locurile publice au fost depistate de inspectorii sociali, reprezentantii Jandarmeriei Romane si ai Politiei. Actiunea s-a desfasurat in zonele: Piata Unirii, Bd. Unirii, Calea Calarasilor, Piata Muncii, Bd. Decebal, Bd. Mihai Bravu, str. Dristor, Calea Vitan, Bd. Timpuri Noi, Bd. Camil Ressu, Bd. Th. Pallady si Bd. Liviu Rebreanu.
Persoanele care cerseau aveau varste cuprinse intre 3 si 74 de ani, copiii fiind asistati in prezent in cadrul Adapostului de noapte si zi „Casa noastra”, unde beneficiaza de cazare, masa, asistenta medicala, consiliere psihologica si juridica de specialitate. Persoanele adulte sunt cazate in adapostul situat pe Bd. Basarabia nr. 256.