3 C
București
vineri, 10 ianuarie 2025
AcasăInternaționalJeremy Hunt în acuză pe Donald Tusk că a insultat poporul britanic

Jeremy Hunt în acuză pe Donald Tusk că a insultat poporul britanic

Această declaraţie a şefului diplomaţiei britanice survine la o zi după summitul european de la Salzburg din Austria, în cadrul căruia propunerea Londrei privind viitoarea relaţie comercială între Marea Britanie şi UE a fost respinsă de liderii europeni.

„Trebuie să adoptăm tonul corespunzător. A-l insulta pe premier, a insulta poporul britanic pe reţelele de socializare, ajungând la injurii, nu aşa vom rezolva această situaţie dificilă”, a declarat Jeremy Hunt la BBC.

„Faceţi referire la fotografia postată pe Instagram de preşedintele Consiliului European, Donald Tusk?”, l-a întrebat jurnalista Martha Kearney. „Da”, a răspuns ministrul.

Respectiva fotografie, postată joi pe contul de Instagram al lui Donald Tusk, îl arată pe acesta propunându-i mai multe prăjituri premierului Theresa May la summitul de la Salzburg. Iar textul care însoţeşte fotografia este acesta: „O prăjitură, poate? Îmi pare rău, nu avem cireşe. #Brexit”.

Mesajul a fost descris ca „provocator” de către BBC şi „acerb” de către The Daily Express. Donald Tusk „învârte cuţitul în rană”, a scris portalul The Independent, după eşecul summitului de la Sazlburg, unde Theresa May a fost „umilită”, conform presei britanice.

Fotografia şi textul sunt considerate o referire la strategia pe care Bruxellesul i-o reproşează Londrei că o foloseşte în negocierile privind Brexit-ul, şi anume că vrea să aleagă (‘cherry-pick’ în angleză, unde ‘cherry’ înseamnă ‘cireşe’, iar ‘pick’ înseamnă ‘a alege’) dintre cele patru libertăţi pe care le presupune piaţa unică doar pe unele (libera circulaţie a bunurilor, serviciilor şi capitalului) şi că le respinge pe altele (libera circulaţie a persoanelor).

„Nu luaţi politeţea britanică drept slăbiciune. Dacă ne plasaţi într-o situaţie dificilă, ne vom retrage şi mai mult pe poziţii”, a atras el atenţia.

El a cerut ca negocierile să se desfăşoare într-un context de „respect reciproc”. „Avem nevoie să vedem o abordare diferită din partea Uniunii Europene”, a concluzionat el.

Cele mai citite

Partidul bulgar „Renașterea” cere alipirea Macedoniei și sudului Basarabiei la Bulgaria

Partidul extremist „Renașterea”, din Bulgaria, a scris joi, pe pagina de Facebook, un comentariu referitor la revendicări teritoriale. Pornind de la declarațiile recente ale...

Partidul bulgar „Renașterea” cere alipirea Macedoniei și sudului Basarabiei la Bulgaria

Partidul extremist „Renașterea”, din Bulgaria, a scris joi, pe pagina de Facebook, un comentariu referitor la revendicări teritoriale. Pornind de la declarațiile recente ale...

Tanczos Barna: ANAF investighează modul de finanţare a campaniei electorale a candidatului la preşedinţie Călin Georgescu

Ministrul Finanţelor Publice, Tanczos Barna, a declarat, joi seară, că ANAF, alături de organele judiciare, investighează modul de finanţare a campaniei electorale a candidatului...
Ultima oră
Pe aceeași temă