22.4 C
București
vineri, 20 septembrie 2024
AcasăSpecialHasotti a fost "turnat" de colegi

Hasotti a fost „turnat” de colegi

Senatorul liberal Puiu Hasotti a cerut CNSAS sa deconspire numele „colegilor” care l-au „turnat” la securitate si cu care a lucrat la Muzeul de Istorie. „Unul dintre cei care au semnat informarile era "Alexandru". Sunt aproape sigur cine este persoana, dar nu pot sa spun nimic pana nu voi avea confirmarea de la CNSAS”. Hasotti si-a studiat atent dosarul de „urmarit”, si nu fara surprindere a constatat ca cei pe care ii considera prieteni au fost cei care informau securitatea cu privire la el si familia sa. Nu era vorba numai despre parinti si frate, ci si despre unchi sau matusi. „Zelul lui Alexandru denota un caracter mizerabil. Exista documente semnate de alti patru-cinci colegi cu nume conspirative”, a sustinut Hasotti, care este decis ca in momentul in care va primi numele reale de la CNSAS sa le faca publice spre stiinta tuturor constantenilor. Prin intermediul documentelor pe care le-a studiat, senatorul a constatat ca a facut obiectul „atentiei” securitatii o perioada de sapte ani. Pentru ca tot a ajuns la CNSAS, Hasotti a discutat cu membrii colegiului despre eventuale completari si imbunatatiri ce se pot opera in actul normativ privind organizarea si functionarea CNSAS. „Sunt de acord sa intelegem sau sa iertam, dar numele celor care au colaborat cu securitatea trebuie aduse la cunostinta opiniei publice. Nu este vorba despre razbunare, ci despre faptul ca societatea romaneasca trebuie sa fie mai buna si mai curata”, a sustinut senatorul.
In ceea ce priveste eventuala excludere din partid a lui Theodor Stolojan si Valeriu Stoica, Hasotti a declarat ca decizia apartine organizatiilor din care fac parte. In acest fel, in calitate de vicepresedinte al PNL, Puiu Hasotti a dat de inteles ca nici macar nu mai este necesara aprobarea conducerii centrale a partidului, din moment ce statutul se aplica, cu aceeasi masura, tuturor membrilor de partid, indiferent de functiile pe care le-au detinut. Hasotti si-a amintit ca, pe vremea cand la carma PNL s-a aflat Stolojan, nu a fost invitat la nici una dintre sedintele Biroului Permanent Central, desi la acea vreme era vicepresedinte al Camerei Deputatilor. Senatorul considera ca grupul care se pronunta impotriva actualei conduceri a PNL ar fi trebuit sa se exprime mai intai in interiorul partidului si abia dupa aceea sa puna rufele spalate la uscat, in vazul lumii.

Cele mai citite

Guvernul dă undă verde noilor reglementări pentru emitenții de instrumente financiare

Noul cadru legislativ oferă protecție și încredere investitorilor și facilitează accesul la capital pentru companii Proiectul a fost elaborat de Autoritatea de Supraveghere Financiară și...

Wirtz Show! Ce record a stabilit germanul la debutul în Champions League

Florian Wirtz a făcut senzație la debutul său în Liga Campionilor, stabilind un record impresionant. Bayer Leverkusen a debutat în noul format al Ligii Campionilor...

Cum să-ți îngrijești corect ochelarii de soare

Ochelarii de soare sunt mai mult decât un moft, un accesoriu pe care îl adaugi ținutei vestimentare. Din contră, putem să-i considerăm o necesitate...
Ultima oră
Pe aceeași temă