Intrebandu-l pe custodele de la ctitoria voievodului Stefan Tomsa al II-lea, din Solca, fosta manastire, actualmente si ea intr-o stare lamentabila, ce solutie vede pentru restaurarea ei, acesta ne-a raspuns scurt si limpede: „Retrocedarea padurilor Arhiepiscopiei Sucevei si Radautilor”. Aceasta este si paerea tuturor clericilor ortodocsi din Bucovina, pe care, nu demult, ne-a prezentat-o chiar IPS Pimen: „Am spus la Parlament: eu nu-i condamn, nu-i judec pe cei care nu au vrut sa voteze in favoarea retroedarii padurilor. Depinde ce vede fiecare in ele. In aceste 90.000 de hectare eu vad medicamente necesare patrimoniului. Ei zic ca nu e caz de urgenta, dar este, pentru ca Guvernul Romaniei si-a luat niste angajamente, ca pana la o anumita data sa restituie proprietatile Bisericii. Mai intai e urgenta asigurarii resurselor pentru aceste valori de patrimoniu.
Potrivit uzantelor internationale, statul, oricare ar fi el, nu este obligat sa acopere toate lucrarile de restaurare. Cheltuielile pentru restaurarea si intretinerea monumentelor istorice sunt de ordinul miliardelor de lei. Din surplusul de la lucrarile de restaurare, pe care le vom sustine din veniturile aduse de exploatarea padurilor, vom ingriji bolnavii, saracii, copiii orfani s.a.m.d. Banii luati de pe urma padurilor nu vor merge pe salariile preotilor, ci pentru doua categorii de bolnavi: monumentele istorice ale oamenilor de odinioara si oamenii de astazi”. Asadar, leacurile exista, dar statul roman le tine sub cheie. Nici macar nu e singura ciudatenie a statului nostru!
