Conditiile igienico-sanitare din unitatile de invatamant de pe raza judetului Constanta s-au imbunatatit considerabil comparabil cu anii anteriori. Cu toate acestea, cele din mediul rural se confrunta in continuare cu probleme. Daca in urma cu cativa ani mai putin de 40% din acestea aveau autorizatie, la data de 15 iulie a acestui an 53,5% din unitatile de invatamant de pe raza judetului au autorizatie sanitara de functionare. Cele mai mari probleme sunt legate de unitatile de invatamant din mediul rural si se refera la toalete si sursele de apa.
Principalele motive ale neautorizarii sau neacordarii vizelor sanitare anuale au fost neasigurarea sursei proprii de apa potabila, situatie ce se semnaleaza in mediul rural, si functionarea gradinitelor cu orar redus in doua schimburi, cu nerespectarea regimului de odihna si activitate conform Ordinului Ministerului Sanatatii numarul 1955 din 1995.
Potrivit declaratiilor directorului adjunct al Directiei de Sanatate Publica Judeteana Constanta, dr. Mihaela Dinisov, atat in mediul urban, cat si in mediul rural au persistat deficiente de ordin igienico-sanitar, ce nu au permis autorizarea sau vizarea unitatilor de invatamant. Unele dintre ele au fost autorizate sau vizate cu plan de conformare, in sensul ca si-au asumat obligatia de a remedia deficiente intalnite la instalatiile termice, electrice, sanitare, de a schimba tamplarii, parchet si mobilier scolar necorespunzatoare, de a efectua renovari si modernizari in cadrul blocurilor alimentare si internatelor, de a efectua de asemenea igienizari si remedieri ale tencuielii in termene cat mai scurte si asa mai departe.
La data de 15 iulie a acestui an, din 551 de unitati de invatamant, 295 primesc autorizatie sanitara de functionare in noul an scolar 2005-2006. Un procent de 46,5% din acestea nu vor primi autorizatia in cazul in care nu depun eforturi pentru remedierea deficientelor.
Desi curate, majoritatea gradinitelor nu vor primi aviz
Un numar de 112 gradinite nu vor primi autorizatie de functionare in decursului anului de invatamant 2005-2006. Si acest lucru nu se datoreaza faptului ca nu corespund din punct de vedere igienico-sanitar. „Este vorba despre gradinitele care functioneaza in doua ture. Nu le-am acordat autorizatia din cauza faptului ca nu respecta ordinul Ministerului Sanatatii privitor la respectarea regimului de odihna si activitate”, a explicat directorul adjunct al DSPJ Constanta, dr. Mihaela Dinisov. Majoritatea indeplinesc toate conditiile impuse, insa acest aspect nu permite autorizarea lor. Copiii au un anumit ritm biologic, dupa-amiaza trebuind sa doarma, sa se odihneasca. Singura solutie ar fi aceea de a se gasi o serie de spatii care sa asigure functionarea intr-o serie, de dimineata, dar sa fie si destul de incapatoare.
Probleme in unitatile din mediul rural
Majoritatea unitatilor de invatamant din mediul rural nu au primit autorizatia sanitara de functionare pentru anul 2005-2006. Astfel, 57 de scoli cu clasele I-IV si alte 59 cu clasele I-VIII din mediul rural trebuie sa se puna la punct pentru a obtine, in toamna, avizul sanitar. Printre cele mai importante conditii ce trebuie indeplinite pentru obtinerea autorizatiei sanitare de functionare se numara, pe langa asigurarea tuturor conditiilor igienice, si asigurarea conditiilor de climat, fapt care se refera la asigurarea caldurii in timpul iernii, existenta grupurilor sanitare in cadrul institutiei de invatamant, precum si asigurarea unei surse de apa potabila si a unui mobilier adecvat varstei elevilor.
In general, in mediul rural cele mai frecvente probleme sunt legate de grupurile sanitare si sursele de apa. Astfel, toaletele sunt, in cele mai multe cazuri, situate in afara institutiei, fie in curtea scolii, fie chiar in afara acesteia.
Doar trei scoli din oras nu se ridica la standardele MS
La nivelul orasului, situatia legata starea igienico-sanitara a scolilor este mai buna comparativ cu mediul rural. Astfel, 133 de unitati vor fi autorizate pentru anul scolar 2005-2006, doar trei fiind nevoite sa faca eforturi pentru a obtine avizul. „Din 50 de licee din mediul urban, 42 sunt deja autorizate, iar din cele 21 de unitati particulare doar trei nu au primit autorizatia de functionare. Este vorba despre o gradinita, o scoala cu clasele I-IV si un liceu”, a explicat dr. Mihaela Dinisov.
Pana la deschiderea noului an scolar 2005-2006, toate aceste unitati de invatamant au suficient timp la dispozitie pentru a-si rezolva problemele in vederea obtinerii autorizatiei igienico-sanitare de functionare.