Mai mult de jumatate din secretarii primariilor din judetul Botosani risca sa ramana fara loc de munca. In cazul in care nu s-au inscris la facultate anul acesta ei vor ramane fara serviciu. Pana la finele lunii decembrie secretarii unitatilor administrativ-teritoriale vor trebui sa faca dovada, printr-o adeverinta eliberata de facultatea la care s-au inscris, ca urmeaza cursuri universitare. Potrivit Legii 286/2006, incepand cu anul 2009 toti secretarii de primarii trebuie sa aiba finalizate studiile superioare care trebuie sa fie juridice sau administrative. In prezent, la nivelul judetului Botosani doar 33 de secretari din cei 78 si-au finalizat studiile. Mai bine de jumatate din acestia trebuie sa faca dovada pana la finele anului ca sunt in curs de finalizare a cursurilor universitare. In caz contrar, potrivit prefectului Cristian Roman, incepand cu anul 2007 li se va desface contractul de munca pentru ca timpul nu le mai permite finalizarea studiilor pana la data limita. „Au fost trimise adrese la fiecare primarie prin care au fost atentionati sa aduca adeverinte de la facultate pana la 31 decembrie 2006 care sa ateste studiile. Daca nu pot sa aduca dovada ca fac cursuri li se desface contractul de munca”, a declarat prefectul de Botosani Cristian Roman.