Casa memoriala a romancierei Hortensia Papadat-Bengescu, din comuna galateana Ivesti, judetul Galati, este cabinet veterinar, de peste 20 de ani, medicul concesionar fiind un discipol al lui Corneliu Vadim Tudor, consilierul local PRM Apostol Ocheana. Autoritatile incearca de cativa ani sa reabiliteze Casa memoriala a romancierei, desi nu prea au fost fonduri. Cum omul lui Vadim Tudor nu vrea sa renunte la cabinetul veterinar, in zilele urmatoare ar fi posibil sa fie evacuat de politie.
Locuinta poetului Stefan Petica din Ivesti, demolata inca din '86
O zona din centrul comunei Ivesti, situata de-a lungul soselei Galati-Tecuci, pastreaza inca aerul de targusor moldovenesc, cu casele aliniate la strada mare, dupa moda perioadei interbelice. Restul comunei arata ca orice localitate din sudul Moldovei. De fapt, dincolo de aceasta nostalgie dupa gloria unei gari in care odinioara opreau toate trenurile, Ivestiul ar trebui sa se mandreasca cu mai mult, pentru ca aici s-au nascut doi mari scriitori, romanciera Hortensia Papadat-Bengescu si poetul Stefan Petica. Din pacate, la Ivesti, memoria nici unuia dintre ei n-a avut parte, pana acum, de respectul cuvenit. Casa in care s-a nascut poetul Stefan Petica a fost demolata inainte de revolutie. Urmasii scriitorului au vandut casa prin 1986, iar noul proprietar a demolat-o si a ridicat o locuinta noua. Nu se mai poate vorbi nici macar despre o eventuala reconstruire dupa planurile initiale, pentru ca terenul aferent este proprietate privata.
Firma de tabla a cabinetului veterinar
Nici casa memoriala a Hortensiei Papadat-Bengescu nu are o soarta mai buna: de peste 20 de ani, este cabinet veterinar!? Romanciera s-a nascut in alta casa din comuna, aceasta fiind casa in care a locuit cu familia mai tarziu. Imaginea casei de langa liceul ce poarta numele romancierei este stranie. In curte se afla un bust care reaminteste de faptul ca Hortensia Papadat-Bengescu s-a nascut la Ivesti, dar pe casa se lafaie firma de tabla a cabinetului veterinar. Ca o ironie a sortii, cel care pastoreste cabinetul este omul lui Corneliu Vadim Tudor, care se lauda in fraze nationaliste cu respectul pentru valorile spiritualitatii romanesti. De fapt, pe medicul veterinar Apostol Ocheana, consilier local PRM, probabil ca il preocupa mai mult interesele sale si mai putin ce sustine Vadim in discursuri. In 2003 casa a fost trecuta in patrimoniul Consiliului Judetean, cu care medicul veterinar nu are si nu va avea niciodata contract, dar, in pofida acestui fapt si desi nu plateste vreo chirie, peremistul Ocheana refuza sa paraseasca imobilul.
Pana in decembrie casa va fi restaurata
Sunt sanse mari ca pana la sfarsitul anului sa fie rezolvata aceasta situatie stranie in care se afla casa memoriala de la Ivesti. Directorul Muzeului de Istorie Galati, prof. Stefan Stanciu, ne-a declarat ca foarte curand vor fi demarate lucrarile de consolidare a casei, in care vor fi infiintate un muzeu si o biblioteca pentru documentare. Exista deja un depozit de lucruri ce au apartinut romancierei si familiei sale. In 2003, au fost alocate 2,3 miliarde, dar, pentru ca firmele de constructii cereau mai mult, reabilitarea casei a fost amanata. In toamna 2005, CN „Posta Romana” a donat suma de 1,8 miliarde de lei vechi, cu care va fi acoperita inceperea lucrarilor, urmand sa fie alocate si alte sume de la bugetul CJ Galati. „Eu sper ca pana la sfarsitul anului sa terminam aceste lucrari'', ne-a spus directorul Muzeului de Istorie Galati. Licitatia a avut loc si urmeaza ca in cursul acestei luni sa inceapa si lucrarile. In ceea ce priveste cabinetul veterinar al omului lui Vadim Tudor, care a pus stapanire pe casa memoriala a romancierei, probabil ca in zilele urmatoare acesta va fi evacuat de politie.