In cunoscuta si controversata sa carte „Ciocnirea civilizatiilor”, Samuel Huntington sustinea peremptoriu ca civilizatiile sunt ultimele triburi umane, iar ciocnirea civilizatiilor ar reprezenta conflictul tribal la scara globala. Dintre toate marile religii si civilizatii ale lumii, se accepta ca Islamul a fost singura credinta a sabiei, care glorifica deschis „virtutile” militare, in trecut si in prezent, iar termenul de „Razboi Rece” a fost inventat de spanioli in secolul XIII pentru a descrie convietuirea lor, deloc facila, cu musulmanii din Mediterana. In prezent, numerosi politicieni si analisti iau in considerare un razboi rece civilizational intre Islam si Occident. Multiplicarea ingrijoratoare a atentatelor teroriste in lume, mai ales dupa cele de la 11 septembrie 2001 din SUA, cele de la Londra, Madrid, Paris si altele, a determinat nu numai masuri drastice din partea guvernelor occidentale, dar si o reactie exagerata a opiniei publice traumatizate. Pentru a preintampina escaladarea unei judecati incriminatoare, in bloc, oameni politici importanti printre care presedintii americani Clinton si Bush jr. sau majoritatea celor occidentali europeni, au subliniat ca nu Islamul trebuie condamnat, ci „fascismul verde”, terorismul sangeros si fanatic.
Pentru a da dovada de intelegere si a trimite un semnal in acest sens, autoritatile de la Bruxelles au fost de acord sa nu includa in preambulul viitoarei Constitutii Europene referirea la „radacinile crestine” ale civilizatiei occidentale europene, presupunand ca necesitatea de a coexista constituie reguli general-aplicabile la inceput de mileniu, inducand opiniei publice ideea „colegialitatii religiilor”.
Astazi traiesc in lume peste 1,3 miliarde de islamici in 58 de state din Asia, Europa, populatii cu o demografie ridicata, cu un indice de fecunditate de la 7,5 in Yemen la 2,5 in Turcia; o lume care se intinde intre latitudinile de 10? la 70?N, din Guineea in Mongolia, convinsi de superioritatea culturii islamice, dar obsedati si complexati de inferioritatea puterii lor. O forta demografica supusa manipularii de fanatici islamici irecuperabili, care mizeaza pe terorism generalizat si orb, pe arma hidrocarburilor de care dispun tarile din Golf printr-un hazard geologic. In cartile lor de propaganda si incitare la ura, imami fundamentalisti educati in Occident, in Anglia, Franta, Germania, atata la jihad „Occidentul arogant, materialist, represiv si decadent”. Un reputat specialist al Islamului pune insa in garda pentru riscul de a reactiona irational si isteric impotriva comunitatilor islamice, iar cunoscutul analist egiptean Mohammed Sid-Ahmed afirma recent ca „nu sunt semne acceptabile ale unei ciocniri in crestere intre etica iudeo-crestina si miscarea de resurgenta islamica, ce se intinde acum de la Atlantic in China”.
Cu toate aceste asigurari si recurgeri la bunul simt democratic, starneste ingrijorare faptul, de exemplu, ca toti cei 4 teroristi care au insangerat in urma cu un an Londra erau arabi nascuti in Anglia, la fel ca tinerii care au provocat in Hexagon, militand pentru „Franta islamica”, vandalizand cimitirele evreiesti etc.
Astazi in Franta traiesc 5 milioane de islamici, iar o proiectie in anul 2025 prognozeaza 10 milioane, 3 milioane sunt in Germania si 2 milioane in Anglia, iar masurile de limitare a imigratiei in Franta, dupa modelul anglo-saxon si in alte tari, incercarea olandezilor de a interzice imigratia din afara Europei etc. intretin, evident, un climat tensionat. Aceste masuri nu ofera solutii pe termen lung intr-o Europa in care populatia islamica, preponderent araba, va atinge in curand 10% din total… Este, desigur, preocupanta tendinta comunitatilor europene islamice de a evita asimilarea cu populatia de primire, de a coexista intr-un spatiu ale carui reguli sunt general acceptate. Asa-zisul multiculturalism devine contraproductiv atunci cand nu este corect gestionat, iar o natiune nu poate fi conceputa ca un ansamblu de segmente etanse, o tara fractionata cultural si etnic, vulnerabila si deschisa fanatismului de toate nuantele.
Mai trebuie subliniat faptul ca, dispunand de arma redutabila a imenselor sale rezerve de petrol si gaze, de aportul unei traditii religioase agresive, de forta implacabila a demografiei sale, islamul este insa stopat in elanurile sale de inapoierea economica a comunitatilor componente si, mai ales, de numeroasele conflicte dezastruoase, Iran-Irak, Siria-Iran, razboaiele din Yemen, Etiopia-Erithreea, problema kurda sau grava si sangeroasa disputa sunnito-siita… In Europa, alaturi de islamul din Albania, Bosnia-Hertegovina, Kosovo, se prefigureaza intrarea Turciei in UE, candidatura care naste retineri sau chiar opozitie fatise printre statele membre.
Fanatismul religios nu are nevoie de o „ciocnire a civilizatiilor” pentru a deveni o forta tsunami de distrugere.
