Astazi, la ora 14,30, la Sala Gafencu – Ministerul Afacerilor Externe va avea loc lansarea cartii „Toate drumurile duc la… Kabul”. Semnata de ambasadorul Emil Ghitescu, cartea are un titlu sugestiv, indemnand la reflectie. Dupa 11 septembrie 2001, toate drumurile duceau la Kabul, dar si acum ele raman batatorite de catre emisari veniti din toate colturile lumii. Comunitatea internationala si-a asumat o mare responsabilitate, angajandu-se ca acest pamant de legenda pe care s-au perindat, de-a lungul timpului, persi, kusani, sasanizi, arabi, mongoli de-ai lui Ginghis Han si Tamerlan, sa reintre in circuitul normal. Autorul refuza insa cantonarea in lumea conversatiilor diplomatice de salon, a declaratiilor, angajamentelor si ceremoniilor oficiale, deschizand o fereastra si spre realitatea strazii, a pietelor, a habitatului local. Sunt prezentati oameni simpli si mentalitati, recurgandu-se la comparatii sau apropieri cu intamplari si fapte de pe alte meleaguri, inclusiv din Romania. Cartea, care a vazut lumina tiparului la Editura „Curtea Veche”, evidentiaza evenimente destul de dure, fara ca autorul sa incerce cosmetizarea realitatii. Dar din punct de vedere al politicii internationale, va fi Afganistanul o poveste de succes? Aceasta este intrebarea pe care ne-o adreseaza autorul, un fost ambasador in valtoarea istoriei, invitandu-ne la formularea raspunsului. Cartea lunii la MAE este una din actiunile cu caracter permanent inscrise pe agenda Departamentului de Diplomatie Publica.