Mai multă Europă înseamnă mai puţină suveranitate

Care înseamnă în doctrina PPE mai multă democrație, mai multă cre­dinţă, mai multă diversitate culturală, mai profundă înțelegere a specificului național, mai mult pluralism politic, s-a şubrezit sub povara nefericitului postulat „Europa în mai multe viteze“, emis de duetul Macron & Merkel, mai ales acum, când preşedintele Franţei îşi pregăteşte exit-ul din formaţiunea europeană.

Odată cu Brexit-ul, PPE mai pierde vreo douăzeci de parlamentari. Dar cea mai mare lovitură vine din frăţietatea inelelor de logodnă ruptă dintre Macron şi Merkel.

Dacă Merkel vrea mai multă migraţie, adică forţă de muncă ieftină pentru industria germană, dar şi menţinerea statu-quo-ului politic, placidul Macron s-a detaşat şi umflă corabia noii formaţiuni „Europa, trezeşte-te!“, împreună cu reprezentanţii din partidul european ALDE, pe mările tulburi ale globalismului de Cabaret Voltaire. Adică pe osul şi vâna neomarxismului, născut din crâşma unde pierdeau bolşevicii timpul, până a venit ordinul Kaiser-ului de asalt asupra Prusiei ţariste.

Împins din spate de ambiţiile sale mari, Emmanuel Macron, gata să îmbrăţişeze toate mizele mici, aruncate de elitele din plaja deschisă la pontonul sexomarxismului şi închisă la Pontul Euxin de gen, se detaşează europeneşte zicând de Großmutter care a cam închis cutiuţa cu prăjiturele şi le spune micuţilor veniţi din Est că prin băţul ei ridicat, precum diriginta la ora de bună purtare, vede că nu prea stau cuminţi în bănci şi suferă la statul de drept.

Dacă Franţa e mai cosmopolită, mai fantezistă şi deschisă la orice futurism, Germania lui Großmutter vrea mai multă Europă, adică mai multe maşini vândute la săraci.

Fiecare înţelege cum vrea „Mai multa Europă“. Plictisiţii cancelariilor predică precum asistatul social cu RO+ la rever că bunăstarea vine prin MCV, cum ve­neau altădată ciocolatele albe prin pachete la săraci. Figuranţii din solda regimentului unit cu Pissmaker-ul ce tronează sub formă de statui în tot Bruxelles-ul uită să ne spună nouă, celor din fărâmiţa-lambrului de Est, că acolo ei nu plătesc taxe, ci doar cheltuie din taxele adunate.

Roexit-ul nu poate fi posibil atât timp cât balanţa ­comercială UE-RO dă cu plus din partea lor. Atât timp cât primim mai mult decât cotizăm, e clar că trebuie să-i suportăm tusea şi junghiurile Tuşei de la Berlin şi piţifelnicului de la Paris. Coabităm.

Mai multă Europă în­seamnă mai puţină suveranitate.

Dar de la starea de suportabilitate la cea de vasalitate e o coardă întinsă ca un fir de aţă pe care-l mânuie pigmeii corectitudinii politice.

Păi ăsta e şozul. Ei fac bani şi noi slujim, fără pretenţii, pentru că lesa e deja pusă prin serviciile paralele, atât de des decorate de ambasade.

Îndoiţi de şale şi biciuiţi cu propaganda, românilor trebuie să li se ocupe timpul pentru a nu mai visa la Schengen şi la alte delicateţuri, numite suveranităţi. Permanent viaţa publică să fie încordată cu teme parazitare, fără a se acorda reţete compensate, cam aşa sună Arbeit-ul macht-frei-ul impus prin directive, pentru cei care nu se lasă pârliţi cu jarul intereselor corporatiste.

Fii slab şi fii sclav, cam asta e directiva secretă a noului NKVD, cuibărit prin BDN, cum şedea mumia din Pergamon, mai redusă la bilă decât moartea. Sigur că, dincolo de vorbe şi dincoace de zid, ­Cancelăresei nu-i convin extinderi de fond şi evadări de ­compozit ale celor cu metehne de Vişegrad. N-ar vrea ca noi, săracii şi duşii cu plutele noului marxism de tăvălit prin pieţe, să ştim care este obiectivul măreț al ­Poloniei. Acela de a fi egala Bavariei, în cel mai scurt timp, conform spuselor premierului Mateusz ­Morawiecki.

Idioţii noii Rome n-ar vrea ca poporul creştin de dincoace de Carpaţi să audă vorbele lui Salvini, spuse cu multă fiere: „Duşmanii Europei s-au baricadat în buncărul de la Bruxelles. Oameni ca Juncker şi Moscovici au adus sărăcia şi ­teama în Europa şi refuză să renunţe la fotolii“.

A le fi împotrivă nu în­seamnă că nu-i cinsteşti. Jumătate din europeni s-au cam săturat de actualul Parlament European şi de prea desele crize de sciatică ale preşedintelui.

Ca unul care îi cunosc demult pe liderii PPE, pot spune că şi ei sunt sătui de prea binele care le colcăie prin palate şi conturi. Au cam obosit de atâta fericire. Din lipsa trepiedului numit anticorupţie, figura de aparat li s-a cam voalat. Arată precum relicvele din muzee, dar ei tot speră la noi mandate.

Mai multă Europă în­seamnă mai bine pentru ei. Mai multă Europă nu înseamnă şi mai multă suveranitate. Tratatul de bază al UE nu specifică niciunde ţinuta de echer a vreunuia obişnuit cu închinarea pe la înaltele porţi.

Dar dacă Mutter a închis lădiţa colorată cu prăjiturele şi a ascuns-o pentru a i-o da doar micuţului Macron, tânărul servit mereu cu praline (nu cu dogme, ca ţara lui Iohannis), e dreptul şi al celor care nu se mai simt confortabil de mai multa Europă să ridice vocea şi să-şi ceară nu rezilierea contractului, ci mai multe locuri la tribune.

Aici e provocarea următoarelor nouă luni. Cei neseduşi de dogme şi de sinteticele sfârcuri ale lui Mutter pot trimite anul viitor la Bruxelles adevăraţi români, nu cârpe ale dogmaticei lupte de gen, ghem, set şi meci.